Institutul nu şi-a abandonat misiunea de instituţie de cercetare, continuă să editeze ori să sprijine editarea de cărţi ce ne demonstrează, printre altele, că oricâte jurnale ori memorii ale foştilor deţinuţi politici ar fi fost publicate în ultimii 23 de ani, că oricâte lucrări despre istoria României dintre anii 1945 şi 1989 au văzut lumina tiparului din 1990 încoace, suntem departe de a şti totul despre regimul comunist din România. Un regim al cărui principal obiectiv, chiar şi în faza naţionalist-agresivă a domniei lui Nicolae Ceauşescu, a fost acela de a-i extermina pe români. Pentru comuniştii români, cetăţenii Republicii Populare, iar, mai apoi, ai Republicii Socialiste România, românii nu erau oameni, ci doar cifre, numere, milioane ce aveau obligaţia să se înmulţească şi pe care urmăreau sistematic să îi supună. Iar ori de câte ori cineva se afirma drept conştiinţă, ori de câte ori cineva îşi afirma individualitatea, ori de câte ori vreun român se manifesta drept refuznic, respectivul trebuia eliminat, anihilat, exterminat.

De câteva luni încoace, IICMER a început să ne arate că regimul comunist din România nu s-a bazat numai pe câţiva lideri veniţi de la Moscova, odată cu tancurile sovietice, tancuri pe care ani buni am fost siliţi să le elogiem drept eliberatoare, doar pe trupele sovietice care, oricum au părăsit România în 1958, ci şi pe românii, pe românii verzi, cu nume neaoşe româneşti precum Alexandru Vişinescu ori Ion Ficioru care, contra cost, pentru salarii consistente şi  nenumărate alte avantaje au uitat că sunt oameni şi au devenit torţionari. Asta însemnând că şi-au umilit, bătut, schingiuit, omorât semenii, conaţionalii.

Am aflat că ar mai fi în viaţă vreo 35 de torţionari. Cred că sunt mult mai mulţi căci celor ce şi-au exercitat vocaţia criminală în vremea lui Gheorghiu-Dej la închisorile de la Gherla, Sighet, Aiud, Râmnicu Sărat, la Canal ori în Bărăgan, trebuie să li se adauge neapărat şi cei ce au făcut-o din sediile Securităţii ori ale Judeţenelor de partid în epoca Nicolae Ceauşescu. Nu doar Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Nicolae Mărgineanu, Vasile Voiculescu, Ion Valjan, Jeni Acterian, Ion Ioanid, familia Hudiţă şi alţii, şi alţii din generaţia lor au fost închişi şi torturaţi, ci şi Vasile Paraschiv. Radu Filipescu, Ionel Cană, Gheorghe Calciu Dumitreasa, Vlad Georgescu. Nu doar Nicolschi, Pantiuşa Bodnarenko, Alexandru Drăghici au trimis oameni nevinovaţi la închisoare ori chiar la moarte, ci şi generalul Nicolae Pleşiţă. Dacă nu admitem acest lucru, cădem în capcana de a-i face jocul chiar lui Nicolae Ceauşescu, cel care prin intermediul departamentului de dezinformare aflat în componenţa Ministerului de Interne, a lansat pe piaţă povestea Securităţii bune şi înţelepte, iubitoare de popor şi apărătoare a acestuia. A acelei Securităţi care, din 1965 încoace, ar fi subordonat puterii  adevărul.

Numele acestor 35 de torţionari din anii 50 ne sunt livrate însă cu o suspectă încetineală. Parcă cu intenţia speculării impactului mediatic, parcă cu dorinţa savurării unor succese. Cam o dată la două luni un nume. Ceea ce înseamnă că îi vom şti pe toţi la capătul a vreo 70 de luni, aceasta însemnând cam 5 ani şi jumătate. Or, dacă punem la socoteală că respectivele bestii cu chip de om, cu pensii consistente şi locuinţe în zonele centrale ale marilor oraşe sunt acum octogenari, tare mă tem că nu e departe vremea când anunţurile IICMER vor ajunge să se confunde cu nişte ferpare mortuare.

Tocmai de aceea nu poate fi taxată decât drept o nouă măsură propagandistică, de imagine şi populistă, decizia cabinetului Victor Ponta de a elabora şi trimite spre aprobare Parlamentului, o lege prin care torţionarii ar urma să îşi despăgubească material, băneşte, victimele. 23 de ani de non-acţiune, 23 de ani în care Ion Iliescu nu a vrut, Emil Constantinescu nu a putut, iar Traian Băsescu doar s-a făcut a condamna comunismul, ar urma să fie “recuperaţi” printr-un act normativ cu şanse mici de a trece, care sigur va fi atacat la Curtea Constituţională şi de efectele căruia, chiar dacă am presupune că va fi pus în aplicare, vor mai ajunge să beneficieze foarte puţini, tot mai puţini oameni.

Oameni care până atunci vor trebui să îşi ducă zilele cu pensii mici, cheltuite pe hrană puţină şi pe medicamente nenumărate. Oameni care au nevoie nu doar de o reparaţie morală urgentă, ci şi de un ajutor material asemenea.

Or, în loc să adopte o ordonanţă de urgenţă prin care cei ce s-au opus comunismului şi au plătit cu ani grei de închisoare curajul lor să primească cel puţin acum pensii care să le asigure un trai decent, Victor Ponta se joacă de-a Robin Hood, de-a haiducii, de-a Toma Alimoş. Asta după ce s-a jucat de-a Ilie Verdeţ la Roşia Montană. Va lua de la bogaţi şi va da la săraci. Şi apoi neapărat va mai face o dată turul televiziunilor spre a-şi clama, autolăuda, savura succesul.

Din păcate, nici Ion Iliescu, nici Emil Constantinescu, nici Traian Băsescu şi nici Victor Ponta nu au realizat că România e o ţară cu oameni şi nu doar o simplă sală de cinema în care se proiectează mega-pelicule Eastman Color cu ei în rolul principal. Şi că aceşti oameni vor, aşteaptă fapte. Astăzi şi nu mâine. Căci mâine s-ar putea să fie prea târziu.