Şi probabil la fel ca mine râdea şi Liviu Dragnea, dar din alte motive. Mi-o şi imaginam pe Denise Rifai Ministrul Comunicaţiilor, sau al Relaţiei cu Sticla, rrrrostogolind peste popor rrr-ul său ultra-contondent, cu care biciuieşte publicul la ceas de amiază. După care mă gândeam la Rareş Bogdan, mai potrivit ca Împărat de Seară, sau Ministrul Hazului Involuntar, sau cine ştie ce funcţie se va prevedea pentru el în organigrama noii structuri, după care, în fine, mi-l imaginam pe Octavian Hoandră prim-ministru, moment în care colapsam, senzaţia fiind ceva între râs isteric şi criză de epilepsie.

Aflam apoi că şi-a făcut şi Cătălin Ivan partid, îl ştiţi, omul care iese periodic şi spune cum ar face el PSD-ul mişto şi modern şi european. Ceea ce probabil că ar fi adevărat, doar că domnul Ivan nu poate face, efectiv, asta, pentru că nu-l lasă don Livache, drept care, ce-a zis el: ia hai, bă, să fragmentez opoziţia asta, cât e ea în România şi să-mi fac partidul, ăăă, cum să-i zic... Partidul Degeaba? Nu, că nu sună bine, e aiurea. Partidul Cel Mai Util din România? Nu, că prea e la prima mână, deşi, na, e adevărat, e foarte util. Nu, hai să-i zic Alternativa pentru Demnitate Naţională. Moamă, ce mişto e, ce bine sună, sunt extraordinar. Deci în România lipseşte demnitatea, asta e soluţia, o pun la numele partidului şi românii o să fie demni. He-he.

Nu, pe bune, voi sesizaţi ce vremuri trăim? Mie, care mai un pic şi împlinesc 400 de ani, drept pentru care îmi aduc aminte de astfel de lucruri, toată situaţia mă trimite la Partidul Liber Schimbist al lui Ştefan Cazimir din negura anilor ’90, doar că, dacă nu mă înşel, partidul respectiv era făcut la mişto, Cazimir fiind un specialist vestit în Caragiale. Nu, acum, serios! Chiar nu era suficient că aveam, pe de o parte, USR-ul, partidul care scade constant la intenţia de vot din pricina tracţiunii „fenomenale” a domnului Dan Barna şi, MRÎ-ul lui Cioloş pe de alta, partidul care creşte constant la intenţia de vot deşi Dacian Cioloş e, probabil, blocat de câteva luni la ghişeul de înscrieri al partidelor, unde nu ştie dacă să semneze sau nu cererea de constituire, sau unde o funcţionară mai aprigă se uită mai urât la dânsul, iar el se sperie şi fuge acasă, de unde scrie pe Facebook? Nu, probabil că nu era suficient, drept pentru care hai să mai scornim nişte mini-partiduleţe, nişte grupuscule de scară de bloc care să nu conteze absolut deloc în nicio aritmetică parlamentară.

Ah, şi să adăugăm la toate astea şi Partidul lui Victor Ponta, Pro România, partidul, nu-i aşa, #altfel, care bineînţeles că nu e decât varianta ceva mai spălată a PSD-ului, dar care are tot atâtea şanse la o reprezentare semnificativă în Parlamentul României câte are Victor Ponta să fie ales preşedintele ţării. Sau nu, de fapt, scuze, chiar mai puţine. Iar toate astea sunt convins că nu sunt decât vârful aisbergului, pentru că mai mult ca sigur, undeva, la subsolul vreunui bloc, sau într-o pivniţă, se constituie acum alte câteva mii de partide super-folositoare, gen: Partidul Uniunii Naţionale a Naţiunii cu Naţiunea, Partidul Pro Dezvoltare Durabilă a Viitorului Român Benefic, Alianţa pentru Mai Mult Calciu în Oasele Bătrânilor şi cine ştie câte ale minunăţii ale unor oameni care sunt convinşi că reprezintă #alternativa. Şi care, de fapt, s-o spunem fără drept de apel, folosesc mult mai mult PSD-ului decât oricui altcuiva. Aşa că, hai să ne facem şi noi un partid. De ce nu, în definitiv. Cum să-i spunem? Mişcarea Oamenilor Care Au Mult Timp de Pierdut? Blocul Naţional al Celor Care Nu Se Pricep la Nimic? Putem să-i spunem noi oricum, că rezultatul e acelaşi.