Guvernul Cioloş- stare febrilă

O omenească şi, la urma urmei, de înţeles dorinţă de a lăsa ceva în urmă explică, cred, starea febrilă ce pare să fi pus stăpânire în ultimele două-trei săptămâni pe unii dintre componenţii guvernului condus de dl. Dacian Cioloş.

Febricitatea respectivă se manifestă prin graba, în unele cazuri de-a dreptul nesăbuită, cu care o seamă dintre miniştri vor să impună ordonanţe de urgenţă ori strategii sectoriale care de atâta hărnicie aspiră să aibă şi un caracter retroactiv.

Iată, de pildă, Ministerul Educaţiei condus de o persoană altminteri nu doar cu bun simţ ci şi cu simţul măsurii, dl. prof.univ. dr. Mircea Dumitru, se gândeşte să modifice, printr-o ordonanţă de urgenţă, sărmana, atât de măcelărita Lege a Educaţiei Naţionale.

Concepută în vremea şi la presiunea preşedintelui Traian Băsescu (cel care le ştia pe toate) şi a guvernului condus de Emil Boc de intempestivul fost ministru Daniel Funeriu, un ins complet lipsit de orice apetenţă spre dialog) legea nu a avut parte de un parcurs democratic, aşa cum s-ar fi cuvenit. La vremea respectivă, dezbaterea publică a fost din cale afară de anemică, cvasi-inexistentă. De fapt, s-a cam desfăşurat cu pumnul în gură. Aceasta era democraţia învăţată de Băsescu la Anvers şi de Funeriu la Paris.

Traian Băsescu a încercat să le dea parlamentarilor indicaţii preţioase, cerându-le să o adopte (e o lege bună a edictat cel care se lăuda pretutindeni, doar-doar va mai râde cineva de el,  că a fost un elev prost), iar când a văzut că aceştia nu se prea grăbesc să-i facă jocul antidemocratic l-a încurajat pe dl. Boc să o adopte prin asumarea răspunderii guvernului.

Ordinul a fost îndeplinit de premierul cu spinare de gumilastic căruia puţin îi păsa de Constituţie deşi era profesor de Drept constituţional, însă odată cu căderea nepopularului Executiv condus de actualul primar al municipiului Cluj-Napoca, şi venirea la putere a guvernului avându-l în frunte de plagiatorul Victor Ponta, Legea a suferit un noian de modificări. Capul răutăţilor fiind piaza-rea a învăţământului românesc, doamna Ecaterina Andronescu, şi locotenenţii ei de tristă amintire, domnii Remus Pricopie şi Mihnea Costoiu. Avem acum parte de o lege cârpită, sângerândă ce ar trebui modificată din temelii. Şi nu încă o dată peticită.

Dl. Mircea Dumitru vrea să impună alte modificări legii respective. Recunosc, multe dintre ele necesare. O face însă pe ultima sută de metri a guvernării, după o dezbatere pripită, dacă nu cumva chiar simulată, care nu ţine seama de realitatea că cel puţin o parte dintre aceste modificări ce privesc învăţământul românesc de toate gradele sunt substanţiale şi angajează viitorul unei generaţii.

O face, poate, şi cu iluzia că, odată adoptată de guvern, legea va pune la adăpost învăţământul românesc de populismul şi diletantismul care se vor reinstaura în cazul în care, Doamne fereşte!, frâiele guvernării vor fi din nou preluate de PSD. Tare mi-e teamă că tocmai modificările bune vor fi anulate chiar a doua zi după ce un Executiv controlat de acest partid se va instala la Palatul Victoria. Doamna Andronescu fiind gata pregătită în acest sens. Cu atât mai mult cu cât Curtea Constituţională i-a refuzat plăcerea ca Universitatea românească să dea liber la plagiat. Aşa cum îşi doreşte clamând, cui mai ai are vreme s-o asculte, autonomia universitară.

Dacă ceea ce doreşte ministrul Educaţiei este născut din bune intenţii, nu acelaşi lucru se poate spune despre planurile aventuriste ale doamnei ministru al Culturii, C. Şuteu. Care se pare că a descoperit formula întoarcerii în timp de vreme ce a întocmit şi pus în dezbatere publică o Strategie sectorială pentru anii 2014-2020. Pesemne intens preocupată să nu rateze nici un festival internaţional de film, uitând de hiper-eşecul numit campania achiziţiei prin subscripţiei publică a Cuminţeniei Pământului  (campanie ale cărei origini poate că s-ar cuveni cercetate şi de DNA căci, iată, se dovedeşte că ele au fost făcute cu o crasă încălcare a legii) şi răspândind în exces surâsurile ei ciocolatii, doamnei C. Şuteu i-a scăpat că suntem totuşi la finele lui 2016 şi că despre strategii retroactive încă nu s-a auzit. Indiferent ce argumente istorice s-ar aduce în acest sens.

Un ceai fierbinte, o aspirină, dacă nu cumva şi o demisie cred că sunt antidotul de care au nevoia fierbinţeala şi elucubraţiile doamnei C. Şuteu.

În vreme ce dl. Cioloş s-ar cuveni să le impună membrilor Cabinetului său simţul măsurii, nu să le cânte, electoral, în strună.