Guvernul a uitat din nou că trebuie să organizeze alegeri parţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PNL solicită Guvernului să respecte legea şi să organizeze alegeri în toate judeţele şi localităţile în care funcţiile de preşedinte de consiliu judeţean şi de primar sunt vacante. Legea obligă Guvernul să organizeze alegeri locale parţiale în termen de 90 de zile de la vacantarea postului, însă nu prevede nicio sancţiune dacă Executivul se face că nu vede.

„Premierul Victor Ponta şi ministrul Administraţiei şi de Interne, Gabriel Oprea, sunt în mod direct responsabili de instabilitatea existentă la nivelul judeţelor şi municipiilor rămase fără conducere legitimă.  Deşi emiterea Ordonanţelor de Urgenţă pe bandă rulantă este practică uzuală a Guvernului Ponta, premierul ignoră prevederile legale, nu îşi exercită atribuţiile şi acţionează în aceeaşi manieră cu care ne-a obişnuit împotriva cetăţenilor“, se arată într-un comunicat al PNL.

Un exemplu în acest sens este situaţia de la nivelul Consiliului Judeţean Cluj, unde termenul legal de 90 de zile pentru stabilirea datei alegerilor parţiale a fost depăşit, după ce autorităţile au luat act de demisia lui Horea Uioreanu de la şefia CJ. Funcţia de preşedinte al CJ Cluj, Horia Uioreanu, a fost vacantată pe 6 octombrie, ceea ce înseamnă că până pe 6 ianuarie trebuiau organizate alegeri locale parţiale.

În alte două judeţe, fostul preşedinte CJ Neamţ, Culiţă Tărâţă, şi fostul şef al CJ Vâlcea, Ion Cîlea, au încetat din viaţă în această toamnă. Un alt judeţ rămas fără preşedinte este Brăila, unde Gheorghe Bunea Stancu a fost revocat din funcţie de prefectul judeţului, Vasilica Vilcu, ca urmare a faptului că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat definitiv în cazul său, declarându-l în conflict de interese.

Alegeri ar mai trebui organizate pentru alegerea unui nou primar la Târgovişte, reşedinţa judeţului Dâmboviţa, acolo unde primarul Gabriel Boriga a fost revocat din funcţie după ce a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Şi sibienii au rămas fără primarul pe care l-au reales la alegerille locale din 2012 după ce Klaus Iohannis a lăsat Primăria Sibiu pentru a se instala la Cotroceni.

Legea stipulează clar că Guvernul trebuie să organizeze alegeri parţiale în termen de 90 de zile de la vacantarea postului, însă nu prevede nicio sancţiune dacă Executivul nu-şi face treaba. De altfel, Guvernul Ponta a organizat o singură dată alegeri parţiale, în primăvara anului trecut, concomitent cu alegerile europarlamentare, cu scopul vădit de a spori şansele candidaţilor PSD. 

„Teama lui Ponta de un nou eşec electoral“

Liberalii se întreabă dacă nu cumva premierul Victor Ponta se teme de o nouă confruntare electorală.  „Ne întrebăm dacă nu cumva teama de un nou eşec în faţa electoratului este cea care îl opreşte pe Victor Ponta să respecte legea, în condiţiile în care Partidul Naţional Liberal, conform ultimelor sondaje, se află la aproape 50% din opţiunile românilor“, conchid liberalii.

PNL ar câştiga alegerile parlamentare cu 47%, liberalii ajungând la un nivel-record al preferinţelor în rândul publicului după victoria lui Klaus Iohannis la prezidenţiale, arată ultimul sondaj CSOP, realizat la comanda PNL.  Pe locul doi s-ar clasa PSD, cu 34% din voturi. Se observă o creştere a PNL în intenţiile de vot ale românilor.

Citeşte şi:

Idee UDMR: preoţii să fie şi ofiţeri de stare civilă

Căsătoriile civile ar putea fi oficiate şi în incinta bisericilor, de către preoţi, nu doar la primărie, de către ofiţerul stării civile sau de către primar, aşa cum se întâmplă acum. Preoţii salută o astfel de iniţiativă, promovată de parlamentarii UDMR.

Unde va locui Traian Băsescu? Fostul preşedinte are de ales între şapte locuinţe de protocol

Regia Autonomă Admnistraţia Protocolului de Stat (RA-APPS), aflată în subordinea Guvernului, i-a oferit fostului preşedinte Traian Băsescu şapte vile de protocol, urmând ca fostul şef al statului să aleagă una dintre adresele puse la dipoziţie de Guvern.



 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite