Guvernul şi şantajul

Radu Boroianu, nouf şef ICR, apropiat al lui Călin Popescu Tăricenu  FOTO Adevărul

Dl Victor Viorel Ponta şi partidul său au sărbătorit ieri împlinirea unui an de la izbânda moţiunii de cenzură ce a adus nu doar PSD, ci şi PNL, adică fosta USL, dar şi UNPR, ba chiar şi UDMR la guvernare.

Din motive lesne de înţeles, atât acea parte din vechiul PNL, participantă la operaţiunea de cumpărare de voturi ce a făcut posibilă trecerea moţiunii, cât şi UDMR, care a avut ceva mai încolo de profitat de pe urma respectivului trafic de opţiuni şi conştiinţe au fost silite să tacă şi să nu participe la festinul dublat de delirul verbalo-mediatic. Delir ce l-a avut în frunte pe prim-ministrul revenit la comportament arogant de odinioar[, după o înşelătoare pocăinţă de vreo trei luni. Pocăinţă impusă de catastrofala înfrângere din alegerile prezidenţiale din toamna anului trecut, dar şi de nesiguranţa poziţiei sale la vârful partidului.

O coincidenţă a făcut ca ziua aniversării reuşitei moţiunii să fie şi cea în care dl. Lilian Zamfiroiu şi-a anunţat demisia de la conducerea ICR. În comunicatul prin care fostul preşedinte al ICR şi-a făcut cunoscută plecarea din fruntea ICR, domnia-sa afirma că şi-ar fi îndeplinit toate obiectivele. Carevasăzică, având în vedere că, precum odinioară George Bacovia, şi-a îndeplinit  toate profeţiile politice cărora li s-au adăugat, fireşte, şi obiectivele la rându-le preponderent politice, dl. Zamfiroiu a decis să plece lăsând, desigur, locul unuia ce „cântă mai dulce” decât domnia-sa. A decis, adică a dus la îndeplinire ordinul de plecare.

Deloc întâmplător se pare că înlocuitorul d-lui Zamfiroiu va fi dl. Radu Boroianu, vechi liberal, de nenumărate ori, dar cam fără realizări notabile, secretar de stat în Ministerul Culturii, prieten apropiat al preşedintelui Senatului, dl. Călin Popescu-Tăriceanu, şi membru de frunte al fantomaticului PLR.

Dl. Zamfiroiu va primi, probabil, drept despăgubire pentru sacrificiul său partinic o sinecură. Postul de ambasador la Vatican, loc în care se va putea reculege în voie, post şi rugăciune.

Dl. Boroianu primeşte, mai mult ca sigur, şefia ICR ca semn de recunoştinţă pentru sprijinul constant pe care liderul suprem al partidului său cvasi-inexistent îl dă, din fotoliul de preşedinte al Senatului, guvernului PSD. Dar şi scăpării de la arestare, fie şi numai temporară, a prietenului apropiat al d-lui Ponta, dl. Dan Şova. O operaţiune pentru care dl. Tăriceanu e în fiecare duminică încurajat, lăudat, omagiat, ba pe faţă, ba doar cu jumătate de gură, de pe ecranele TVR, de dl. Cornel Nistorescu. Ajuns acolo ca prieten al încă şefului instituţiei din Dorobanţi, dl. Stelian Tănase. Care mai speră să nu fie mazilit tot graţie d-lui Tăriceanu. Ce mai? Lanţul slăbiciunilor în formă actualizată.

Ceea ce pare a fi iminenta numire a d-lui Radu Boroianu la conducerea ICR are, spun unii, şi un oarecare miros de şantaj reuşit.

În preambulul Moţiunii graţie căreia dl. Ponta şi oamenii săi au ajuns în urmă cu trei ani la conducerea României se folosea de trei ori următorul început de frază: „Guvernul a cedat şantajului PDL…”

În „afacerea ICR” din aceste zile dl. Ponta a cedat poate nu neapărat şantajului, cât poftei de recunoaştere şi de recompense a PLR-ului tăricean. Semn clar, al câtelea?, că în România guvernele trec, şantajul, traficul de influenţă şi recompensa pentru serviciile politice rămân.