VIDEO Guvernul a emis un OUG prin care decontează campania de vaccinare. Cu cât vor fi remunerate cadrele medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Captură
FOTO Captură

Guvernul a emis vineri o Ordonanţă de urgenţă prin care va deconta campania de vaccinare, un subiect intens contestat de primari. Ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a anunţat la finalul şedinţei, într-o conferinţă de presă, ce sume vor primi medicii de familie şi personalul medical care va asista campania de vaccinare. Acesta a subliniat că este vorba de „o plată suplimentară pentru o muncă suplimentară”.


Vlad Voiculescu: În OUG stabilim un lucru extrem de important - felul în care vor fi remuneraţi cei care vor vaccina populaţia în următoarele luni. Cei care muncesc în afara programului de lucru for fi remuneraţi cu o sumă de 90 de lei pe oră, dacă e vorba de medici, 45 de lei de ora pentur asistenţi medicali, 20 de lei pe oră pentru registratori. Vorbim de sume brute. Lucrul acesta a fost stabilid prin OUG. 
 

Am stabilit o formă de remunerare a celor mai importanţi vector de comunicare - a medicilor de familie. Ne bazăm pe ei să vorbească cu oamenii, să-i informeze. Cea mai bună informaţie despre un produs medical o iei de la un medic, nu de la un politician. Ideal de la medicul pe care îl cunoşti. Ne bazăm pe ei să programeze pacienţii pe care îi au pe listă şi să se asigure că ei vin la vaccinare şi că le stau la dispoziţie după vaccinare. Nu e vorba de un bonus. E vorba de o plată suplimentară pentru o muncă suplimentară. Aceasta va fi de 30 de lei pentru fiecare pacient. Dacă din lista se vor vaccina 50%, vor primi 50 de lei. 60 de lei la 60%. 

Preşedintele a anunţat ieri că de pe 8 februarie vor fi deschise şcolile în anumite condiţii de siguranţă. Nu-i o garanţie, dar e o promisiune. Dacă evoluţia lucrurilor ne permite, atunci e un obiectiv pentru acest Guvern. Nu o vom face fără măsuri de precauţii. Printre ele vor fi următoarele: Vaccinarea personalului din învăţământ, vaccinarea profesorilor. 

Testarea tuturor persoanelor simptomatice şi a celor care sunt definite ca contacţi ai celor identificaţi pozitiv cu COVID-19. Vom lucra la un ghide de bune practici pentru şcoli.

Un ultim punct e Hotărârea de Guvern de modificare a strategiei de vaccinare. Va intra pe agenda Guvernului săptămâna viitoare. În etapa 2 vor intra persoanele vulnerabile. Oamenii fără adăpost, persoanele cu handicap. Acestea sunt două categorii de persoane pe care vă asigur că le vom include. 


Potrivit OUG adoptat vineri, cheltuielile pentru amenajarea centrelor şi pentru plata personalului vor fi decontate de Ministerul Sănătăţii.

Pentru activitatea prestată în cadrul centrelor de vaccinare împotriva COVID 19 personalul medico-sanitar şi auxiliar beneficiază de un tarif orar: 100 lei/ora pentru medici; 50 lei/ora pentru asistenţi medicali; 25 lei/ora pentru registratori.

„Cheltuielile curente şi de capital pentru operaţionalizarea centrelor de vaccinare împotriva COVID 19 se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, în limita sumelor aprobate cu această destinaţie prin legile bugetare anuale, prin transferuri către bugetele locale prin introducerea unui nou articol bugetar la Cap 66.01 'Sănătate'.”, se arată în nota de fundamentare.

Finanţarea cheltuielilor către administraţiile locale se va face prin transfer din bugetul Ministerului Sănătăţii după ce în prealabil DSP-urile vor încheia contracte de finanţare cu primăriile.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite