Guvernul PSD-ALDE trebuie să plece. „Oamenii noştri” reprezintă un pericol major pentru România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazul Alexandra a funcţionat ca un turnesol. „Oamenii noştri“, adică ai PSD-ALDE, puşi în funcţii de conducere la toate nivelurile, s-au comportat lamentabil. Habarnişti, incompetenţi, fără să înţeleagă ce se întâmplă sau cum să procedeze, au lăsat-o pe Alexandra să moară cu zile. Aceiaşi „oamenii noştri“ ar trebui să gestioneze ţara în cazul unui cutremur puternic, al unei crize militare sau economice. Realizaţi ce s-ar întâmpla?

Cazul Alexandra

După sosirea de la Bucureşti a unor specialişti adevăraţi, cazul Alexandra prinde contur în 24 de ore. Ar fi vorba de trei victime aproape certe, şi alte 20 ipotetice. Timp de 10 zile, autorităţile locale, „oamenii noştri“, şi-au dat cu stângul în dreptul. Procurorii nu ştiau cum funcţionează reţelele de telefonie mobilă, şefii poliţiei aveau relaţii apropiate cu clanuri de interlopi, serviciul 112 era gestionat de oameni nepregătiţi, probabil dintre „oamenii noştri“. La 5 ani de la evenimentele din Munţii Apuseni nimic nu s-a schimbat, tragedia se repetă la indigo. Adică statul n-a învăţat nimic din moartea Aurei Ion. Atunci, ca şi acum, românce vulnerabile mor din nepăsarea şi incompetenţa „oamenilor noştri“.

Rectificare bugetară

Va fi promovată săptămâna viitoare. O rectificare negativă, la un deficit la 6 luni uriaş, 20 miliarde lei, 1,94% din PIB. În condiţiile în care în primele două luni din 2019 n-am avut buget şi nu s-au făcut cheltuieli mari, iar grosul cheltuielilor se fac în trimestrele trei şi patru. În plus, la 1 septembrie se aplică majorarea tuturor pensiilor. Deficitul va fi plătit tot de români, plus dobânzile uriaşe la care se împrumută acum statul român. Iar creşterea economică „pe consum“ a îmbogăţit alte ţări, pentru că România importă majoritatea produselor alimentare şi de înaltă tehnologie. Deficitul balanţei comerciale a fost 15 miliarde euro în 2018. Cât va fi anul acesta, vom vedea.

Guvernul vrea să taie bani de la educaţie, sănătate, transporturi şi investiţii. Adică exact de la sectoarele care asigură dezvoltarea ţării. Nu se gandeşte să reducă aparatele birocratice aflate în toată administraţia, pentru ca sunt făcute din „oamenii nostri“. Până şi ALDE se arată oripilat de ce se va întâmpla la rectificarea bugetară, şi ameninţă cu ruperea alianţei dacă PSD va merge pe scenariul apărut în presă. Andrei Gerea, de la ALDE, spune că guvernul vrea ca la rectificarea bugetară să nu mai acorde finanţarea prin programul Start-Up Nation celor 10.000 de firme, 1.400 de antreprenori români urmând să rămână pe dinafară. Iar bălmăjeala cu impozitarea pensiilor speciale este frecţie la un picior de lemn. Ele trebuie desfiinţate, nu impozitate.

Premierul Dăncilă nu mai judecă raţional

O demite pe Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, pentru că a susţinut că elevii şi copiii trebuie învăţaţi să nu se urce în maşini cu necunoscuţi. O idee de bun simţ, pe care o aplicăm cu toţii în familiile noastre. Acum, în pregătirea viitorului an şcolar (asigurarea manualelor, încadrarea profesorilor, instalarea unor manageri de şcoli acolo unde este cazul), premierul Dăncilă nu ştie ce altceva să facă şi o demite pe ministrul Andronescu. Să-şi adune capital politic în vederea prezidenţialelor.

Manifestaţia din 10 august

Se anunţă a fi masivă, inclusiv cu cetăţeni care protestează împotriva modului în care autorităţile au tratat moartea Alexandrei. Evenimentele de la Caracal, gazarea şi bătaia aplicată unor români nevinovaţi care-şi exercitau dreptul prevăzut în art. 39 din Constituţie, şi care are şi acum urmări majore în societate, vor conduce la o manifestaţie impresionantă peste doar o săptămână. Premierul Dăncilă a susţinut teoria „loviturii de stat“, care ar fi justificat, chipurile, intervenţia brutală a jandarmilor împotriva populaţiei paşnice aflată la mitingul din 10 august 2018. Ce va face guvernul peste o săptămână, va gaza din noi români nevinovaţi?

Pentru ca evenimentele să nu degenereze din rău în mai rău, soluţia este demisia imediată a guvernului Dăncilă. Oricum plecarea ALDE de la guvernare elimină majoritatea parlamentară fragilă de care se mai bucură guvernul. Am văzut, în cazul unui eveniment limitat, cel de la Caracal, capacitatea instituţiilor populate cu „oamenii noştri“ de a face faţa unor provocări. Dar în caz de cutremur mare? Sau în caz de agresiuni militare sau crize economice majore?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite