Guvernul Orban, în faţa prăpastiei dintre realităţile bugetare şi promisiunile electorale. Ce poate face?

Numai la guvernare să nu vii într-un asemenea context! Pe de o parte,  ministrul Florin Cîţu ne explică că bugetul este praf, stă să bubuie sub presiunea unui deficit de 4% sau mai mare, pe de altă parte toate angajamentele privind pensiile şi salariile din 2020 vor fi respectate. Păi cum vine asta? Acum bugetul nu a făcut faţă la 4 luni de creştere a punctului de pensie, iar în 2020 va creşte ca voinicul din poveste!

Avem aici o fractură logică, pe care guvernul ar trebui să o explice cât mai repede. Oricum vom vedea faţa hâdă a realităţilor bugetare la rectificarea bugetară şi din proiectul de buget pe 2020.

Avem o asemănare aproape perfectă cu începutul anului 2009

Vă amintiţi? Guvernul Tăriceanu lăsase în urma sa un deficit bugetar de 5,7%, două miliarde de euro arierate şi 1,4 milioane bugetari. A venit guvernul Boc, dar un an de zile a bătut pasul pe loc, pentru ca la sfârşitul lui 2009 erau alegeri prezidenţiale.

Acum e la fel. Bugetul are un deficit de cel puţin 4%, posibil mai mare. Arierate, cât cuprinde. La plata TVA, restanţe 4 miliarde de lei,  restanţe la plata facturilor din contractele PNDL, restante la plata concediilor medicale şi multe altele, probabil tot vreo 2 miliarde de euro. Alegerile prezidenţiale sunt peste 10 zile, dar alegerile locale şi parlamentare din 2020 au efectul de inhibare comparabil cu alegerile prezidenţiale din 2009.  În 2009 aveam şi criză economică mondială, dar şi acum semnele unei noi crize sunt  vizibile, ne va prinde iar cu pantalonii în vine.

Şi în 2010 a venit scadenţa. România nu mai era finanţabilă, împrumuturile se făceau pe termene foarte scurte şi cu dobânzi înrobitoare. Cum s-a rezolvat, se ştie. Cu FMI la uşă, gata de plecare, regimul Băsescu-Boc a tăiat salariile bugetare cu 25%.

Ce sarcini de cheltuieli bugetare are guvernul Orban în 2020

Creşterea punctului de pensie de la 1 septembrie 2019 va funcţiona pentru 12 luni, nu doar pentru 4 luni, ca în 2019. Nu numai atât, dar de la 1 septembrie 2020 pensiile a 5,2 milioane de pensionari vor creşte cu 40%! Un necesar de finanţare numai pe acest tronson de circa 80 de miliarde de lei, adică circa 17 miliarde euro!

Ordonanţa de Urgenţă 114/2018 spune că  profesorii vor avea în 2020 o creştere de 75% din diferenţa rămasă (restul rămas după creşterea de 25% din septembrie 2019) până la grila de salarizare prevăzută în Legea 153 a salariilor pentru anul 2022!

Se vor plăti şi celelalte drepturi salariale deja câştigate la medici şi la alte categorii de funcţionari publici.

Vă imaginaţi ce efort bugetar presupun toate aceste creşteri de salarii şi pensii? Unde mai încap atunci autostrăzile, spitalele regionale, şcolile cu wc-ul în curte, modernizarea căilor ferate, etc., etc.? Ar fi nevoie de 2-3 bugete naţionale pentru satisfacerea tuturor acestor necesităţi!

Mai raţional pare dl Gheorghe Ialomiţeanu, care ne spune că UE ne va cere îngheţarea legii salarizării şi legii pensiilor, aşa cum s-a întâmplat şi în 2009. UE nu are alegeri locale şi parlamentare în 2020!

Şi totuşi, ce ar putea face guvernul Orban?

Multe, dacă nu ar fi legat de mâini şi de picioare de anul electoral 2020. A redus numărul de ministere la 16. Foarte bine! Ne promite o analiză şi o desfiinţare a altor entităţi bugetare, care acum se calcă pe picioare una pe alta. Foarte bine, dar când se va întâmpla acest lucru? Că bugetul pe 2020 trebuie construit într-o lună! Ce se aude cu pensiile speciale şi salariile nesimţite, în valoare de un miliard de euro pe an? Se amână tăierea acestora până după anul 2020? Din motive electorale? Sunt tare curios cum va arăta bugetul pe 2020, venituri vs. cheltuieli. Este clar că la cheltuieli vom avea o dublare, poate chiar triplare a cheltuielilor din 2019, iar la venituiri…  ce-o vrea bunul Dumnezeu!

Şi totuşi, soluţii există. Doar că nu pot fi aplicate în an electoral

• Reducerea cu 300.000 a numărului funcţionarilor din aparatul administraţiei centrale şi locale. Nu într-o lună, dar în câteva luni. Sunt oameni cu pregătire, iar în privat există disponibil peste un milion locuri de muncă. Ar rezulta o economie de 30 de miliarde de euro!
• Comasarea UAT-urilor (unităţi administrative locale). Cele care au resurse bugetare importante, să „înghită” UAT-uri vecine care nu au resurse, implicit prin eliminare unui număr important de funcţionari. În final, acestea se vor susţine din venituri proprii, fără transferuri de echilibrare de la bugetul central al statului.
• Reducerea numărului de judeţe la 16, sau chiar la 8, cu reducerea semnificativă a numărului de funcţionari publici.
• Impunerea unor standarde stricte de perfomanţă în aparatul funcţionăresc, şi salarizarea doar în funcţie de îndeplinirea acestor standarde.
• Digitalizarea administraţiei. Vedem cum bănci importante şi hipermarcheturi renunţă la casiere. Clienţii se autotaxeaza sau fac operaţii prin intermediul automatelor aflate în spaţiul acum golit de funcţionari.
• Atragerea investiţiilor interne şi străine, printr-o legislaţie fiscală prietenoasă şi predictibilă, cu facilităţi acordate de statul român investitorilor.
• Îmbunătăţirea colectării la bugetul de stat. Să învăţăm de la americani, să preluăm din legislaţia lor. Fiscul american l-a prins pe Al Capone, nu FBI. Digitalizarea este şi aici esenţială. Fluxurile de bani trec prin bănci, nu se mai fac plăţi cu sacoşa, decât în mică măsură. De ce nu putem valorifica acest avantaj important cu aplicaţii informatice adecvate?
• Atragerea fondurilor europene. Cum reuşesc alte ţări, Polonia de exemplu, să atragă fondurile europene în proporţie de aproape 100%? Să aducem specialişti polonezi să ne ajute!
• Încurajarea învăţământului privat, după modelul sistemului de sănătate privat. Fără asitenţa privată în sănătate, sistemul de stat ar intra in colaps. Acum e bătaie pe şcolile private bune, mulţi părinţi au bani să-şi permita astfel de servicii.

Toate aceste măsuri s-ar putea realiza în condiţii de „pace” socială, nu în an electoral. Din păcate nu au nicio şansă să fie puse în operă mai devreme de un an. Parlamentul este ostil, guvernul Orban nu are o majoritate parlamentară care să-l sprijine. Dacă le-ar pune în operă, PNL şi-ar rata şansele electorale din anul 2020, iar guvernul Orban   chiar ar fi demis prin moţiune de cenzură. Acum e clar de ce alte partide n-au vrut să intre la guvernare?

Şi atunci, ce se va întâmpla? La începutul lui 2021 vom fi în situaţia din mai 2010. Dacă nu cumva mai repede. O fi vreun blestem care planează asupra României, de repetăm cu regularitate aceleaşi prostii?