Guvernul marchează 30 de ani de la Revoluţie printr-un eveniment la Ateneu, la care va participa şi Iohannis

Guvernul marchează 30 de ani de la Revoluţie printr-un eveniment la Ateneu, la care va participa şi Iohannis

Evenimentul va avea loc la Ateneul Român

Guvernul României organizează, duminică, la Ateneul Român, un eveniment dedicat marcării a 30 de ani de la Revoluţia Română din 1989. Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat participarea la manifestări. Tot duminică, va fi realizată o proiecţie de imagini pe clădirea sediului Ministerului Afacerilor Interne.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, instituţia marchează, duminică, de la ora 12.30, împlinirea a 30 de ai de la Revoluţia din decembrie 1989.

Evenimentul are tematica ”30 de ani de libertate” şi constă în vernisajul unei expoziţii foto-documentare, dedicată eroilor Revoluţiei Române din 1989, urmat de un concert vocal-simfonic Requiem de Mozart, susţinut de Orchestra şi Corul Filarmonicii ”George Enescu”.

La eveniment sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai asociaţiilor de revoluţionari, ai instituţiilor publice, societăţii civile, mediului de afaceri, personalităţi din domeniile culturii, sportului,  parlamentari şi europarlamentari, membri ai misiunilor diplomatice acreditate la Bucureşti, reprezentanţi ai cultelor religioase, membri ai Guvernului.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va participa la manifestări. 

Tot duminică, 22 decembrie, în jurul orei 18.30, în memoria martirilor Revoluţiei Române, va fi realizată o proiecţie de imagini pe clădirea sediului Ministerului Afacerilor Interne, din Piaţa Revoluţiei.

La eveniment va lua parte şi premierul Ludovic Orban. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările