Guvernul Cioloş sau toate partidele în opoziţie

Aş începe însemnările mele de azi, amintindu-vă două momente pe care le consider esenţiale pentru felul în care s-a configurat dramaturgia politică a zilei de ieri.

Primul e reprezentat de declaraţia d-lui Gabriel Oprea, mai-marele UNPR, care, ieşind de la consultările cu dl. Klaus Iohannis a făcut o afirmaţie ce ar putea fi calificată drept uluitoare dacă nu ne-ar fi cunoscute iezuitismul şi lipsa de caracter a generalului. Dl. Oprea a precizat că partidul pe care îl conduce rămâne pe mai departe în coaliţia care a asigurat susţinerea politică a guvernului condus de Victor Ponta, carevasăzică va fi pe mai departe un partener politic al PSD, dar va accepta şi va susţine premierul propus de Şeful Statului. Şi nu pe cel propus de dl. Liviu Dragnea şi de PSD.

Cel de-al doilea moment semnificativ îl constituie dezorientarea manifestată pe două posturi de televiziune – mai întâi la România tv, apoi la TVR 1- de dl. Daniel Barbu, fost catastrofal ministru al Culturii şi actualmente preşedinte executiv ALDE. Acuzând felul divergent, contradictoriu în care s-a manifestat în mai puţin de o săptămână PSD în consultările cu preşedintele Iohannis, ba acceptând soluţia anticipatelor, ba avansând o propunere de prim-ministru pretins tehnocrat, fără să se fi consultat cu aliaţii săi politici, dl. Barbu se întreba nu fără temei dacă se mai poate vorbi despre existenţa coaliţiei. Întrebare retorică. Fără îndoială că nu. E limpede. Coaliţia nu mai există.

Tocmai dispariţia acesteia şi, implicit, naturala schimbare a majorităţii parlamentare, fapte, fără doar şi poate cunoscute de dl. Klaus Iohannis, l-au încurajat pe preşedinte să nu ia în calcul propunerea de prim-ministru avansată de PSD şi să îl nominalizeze pentru respectiva demnitate pe dl. Dacian Cioloş. Care, impus sau nu de Bruxelles, rudă ori ba cu generalul Virgil Ardelean, poreclit „Vulpea”, băsist sau nebăsist, e de departe şi mai bine pregătit, şi cu mai multă experienţă managerială şi de negociator verificat la nivel internaţional, şi mai apropiat de condiţia de tehnocrat decât  este dl. Liviu Voinea.

În astfel de condiţii, preşedintele Klaus Iohannis s-ar fi dovedit un  repetent politic dacă nu ar fi procedat la desemnarea d-lui Cioloş. Cu atât mai mult cu cât chiar dacă mai toate partidele, mai exact reprezentanţii lor, joacă pe micile ecrane marea scenă a înţelepciunii şi a responsabilităţii, asigurându-ne că vor decide dacă vor vota sau nu Cabinetul Cioloş numai după ce îi vor cunoaşte componenţa şi programul de guvernare, decizia celor mai multora dintre ele e luată. 

E drept. Până şi PNL, partidul prezidenţial, prin unii dintre mai mult sau mai puţin înzestraţii săi vectori de imagine, s-a dedat la acest joc. Chiar dacă luni seara şefii partidului au declarat cu totul altceva, reînnoindu-şi jurămintele de credinţă faţă de preşedintele Klaus Iohannis. Mai întâi pentru că de prudenţă, fie ea şi simulată, e mereu nevoie în politică. Aceasta fiindcă nimeni nu poate garanta în momentul de faţă că guvernul Cioloş va fi unul de succes, iar în perspectiva campaniei electorale de anul viitor pentru respectivul partid e preferabil să vorbească despre „guvernul Iohannis” decât despre un guvern sprijinit de PNL. Şi să se prezinte şi el ca un partid de opoziţie. Spre a se putea astfel mai lesne dezice de el în cazul nedorit al unor slabe performanţe ale acestuia. În al doilea rând pentru că nu e deloc exclus ca unii membri de seamă ai partidului să fie încercaţi de sentimente de ranchiună la adresa preşedintelui. Care nu le-a servit pe tavă guvernarea, propunându-l ca premier desemnat pe dl. Cătălin Predoiu, condamnat la o aşteptare prelungită, dar nici nu a acceptat soluţia anticipatelor. O soluţie pe care o susţineau necondiţionat până luni seara şi până înaintea ultimei runde de consultări de la Cotroceni doamna Alina Gorghiu şi dl. Vasile Blaga. 

În cursul serii de ieri, felurite medii de informare au dezvăluit „pe surse” şi „în exclusivitate” numele unora dintre viitorii miniştri din guvernul condus de Dacian Cioloş. Ar fi cum nu se poate mai bine ca zvonurile să se confirme căci numele vehiculate sunt mai mult decât respectabile. 

Dar chiar dacă nu va fi aşa şi chiar dacă programul de guvernare va fi unul mai puţin bun decât am putea spera, e aproape sigur că guvernul Cioloş va primi votul de învestitură. I-l vor acorda, fără nici cel mai mic dubiu, PNL, UNPR, UDMR, minorităţile. Dacă ar fi cu adevărat înţelepţi, până şi parlamentarii PSD ar trebui să voteze noul guvern. Nu din patriotism, nu în numele adevăratului interes naţional care e altul decât cel demonetizat de dl. Gabriel Oprea şi locotenenţii săi politici, nu din bun simţ, nu fiindcă străzii trebuie să i se dea satisfacţie şi nu deoarece, din câte se pare, varianta Cioloş e cea mai apropiată de aşteptările străzii. Ci pentru că, văzându-şi îndeplinit visul de a avea „premierul său” şi „guvernul său”, preşedintele Klaus Iohannis le-a dat partidelor şansa ca pe parcursul unui an întreg să se reformeze, să se împrospăteze, să se întinerească, să-şi construiască o adevărată platformă politică şi electorală care să fie făcută şi din altceva decât din lozinci şi  din promisiuni deşarte.

E de sperat ca, după ce va avea votul de învestitură şi după ce se va apuca de treabă guvernul Cioloş, să nu fie sabotat de parlamentarii dornici să demonstreze că soluţia pentru care a optat preşedintele e una proastă. Că sunt toate, dar absolut toate în opoziţie. E de sperat, de asemenea, ca măcar în acest al doisprezecelea ceas partidele şi politicienii să dea dovadă de maturitate şi să- fie capabili  de a pune în cui, măcar pentru câteva luni, politicianismul ce a făcut atât de mult rău ţării. Felul în care unii politicieni s-au pronunţat despre dl. Cioloş pe la felurite televiziuni (îndeosebi Antena 3 şi România tv) ne îndeamnă la circumspecţie şi ne fac să credem că mulţi nu au învăţat nimic din protestele de stradă de săptămâna trecută. E de dorit ca respectivii să nu mai facă parte din viitorul Parlament.

Şi mai e de sperat că românii înşişi, români care s-au cam obişnuit şi complăcut cu felurite pomeni în ani electorali, să nu protesteze dacă de data aceasta ele nu vor veni pentru simplul motiv că, la ora actuală, ţara nu are resurse pentru aşa ceva.