Guvernul a amânat pentru mâine o ordonanţă de urgenţă ca referendumul pentru familia tradiţională să se întindă pe două zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul urma să se întrunească în şedinţă, luni, la ora 16.00, anunţul fiind făcut după ce magistraţii CCR  au dat undă verde referendumului e revizuire a Constituţiei în sensul dorit de Coaliţia pentru familie. Executivul a amânat pentru marţi adoptarea unei ordonanţe de urgenţă care va fixa desfăşurarea referendumului pe parcursul a două zile: 6 şi 7 octombrie. Legea actuală prevede o singură zi, duminica.

UPDATE 15.15 Şedinţa de Guvern a fost amânată pentru marţi.


Legea referendumului a fost schimbată de mai multe ori în ultimii ani, fiind modificate atât pragul privind prezenţa, cât şi atribuţiile şefului statului. Nici aşa PSD nu e sigur că referendumul pentru familia tradiţională va trece. Soluţia? Două zile de vot stabilite printr-o ordonanţă de urgenţă (OUG), nu una cum spune legea actuală. O astfel de iniţiativă a mai existat doar în 2003, când de schimbarea Constituţiei depindea aderarea României la UE.

La scurt timp după ce Parlamentul a adoptat proiectul legislativ care îşi propune revizuirea articolului referitor la familie din Constituţia României, mai multe voci din PSD au afirmat că referendumul ar trebui să se întindă pe două zile, problema fiind neatingerea pragului de prezenţă de 30%, necesar pentru validarea referendumului. 

Potrivit reglementărilor legale anterioare, pentru ca un referendum să fie validat, prezenţa obligatorie la urne era de cel puţin 50% plus unu din numărul total al alegătorilor. Această condiţie din legea veche a dus, însă, la eşecul mai multor referendumuri din 2007 şi 2012. Pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete, la propunerea parlamentarilor PSD, pragul de participare la referendum a fost schimbat prin lege, după 2012, la 30%. 

Cu toate acestea, surse social-democrate au declarat săptămâna trecută că teama de a nu îndeplini nici acum cvorumul de prezenţă ar putea împinge Guvernul să adopte marţi o OUG de modificare a legii pentru ca referendumul de modificare a Constituţiei să se desfăşoare şi pe 6 octombrie, nu doar duminică pe 7, aşa cum a fost anunţat iniţial şi aşa cum prevede legea.

Cum trebuie schimbată legea

Pentru ca referendumul să se poată desfăşura şi pe 6, dar şi pe 7 octombrie,  cabinetul Dăncilă ar trebui să adopte o OUG pentru a modifica restricţia actuală impusă de „ultima duminică a perioadei de 30 de zile”, dar şi o hotărâre de Guvern prin care să se stabilească legal data referendumului.

Ultima oară când, în România, un referendum s-a mai defăşurat pe o perioadă de două zile pentru a se îndeplini pragul de prezenţă a fost în 2003, atunci când Constituţia trebuia modificată pentru ca aderarea la Uniunea Europeană să fie posibilă.

Potrivit ultimei raportări făcute de AEP, la 31 august 2018 erau 18.917.495 cetăţeni români cu drept de vot. Astfel, pentru ca referendumul să fie validat, este nevoie să se prezinte la urne 30% din numărul total de alegători, ceea ce înseamnă 5.675.249. O altă condiţie pentru validarea consultării populare este ca cel puţin 25% dintre voturi să fie valide. Nimeni din Guvern nu a precizat dacă la acest referendum se va folosi sistemul electronic de prezenţă, necesar pentru acurateţea rezultatelor.

Legea referendumului, ping-pong între Iohannis, Parlament şi CCR

Legea privind referendumului a reprezentat anul acesta unul dintre cele mai dezbătute proiecte legislative, Iohannis epuizându-şi toate resursele constituţionale de contestare. Proiectul iniţiat de PSD l-a scos din procedura organizării referendumului pe preşedintele României, având în vedere că, până în prezent, Parlamentul elabora câte un proiect separat de lege de fiecare dată când se organiza un referendum, pe care preşedintele îl promulga sau îl putea retrimite la reexaminare. După ce a trimis-o în Parlament de două ori, Iohannis a anunţat, în mai, că va contesta din nou la Curtea Constituţională legea referendumului, însă CCR a respins cererea preşedintelui, acesta fiind, în final, nevoit să o promulge

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite