Guvernanţii, aurul şi Academia

Trimiterea spre Parlament nu este un gest de curaj, ci un gest de laşitate şi o şmecherie prin care niciun decident să nu poată fi tras la răspundere. Nu contează ce spun specialiştii şi nici experţii guvernamentali, ci votul Parlamentului. Totul va fi topit în cianura parlamentarismului fără stat de drept. Iar această cianură nu va scoate nimic preţios.

Printre podoabele imagologice cu care se prezintă politicienii noştri se numără şi Academia Română. Din când în când, merg la sediul Academiei pentru a audia sau a ţine discursuri în timpul cărora dau ochii peste cap când rostesc numele „înaltului for al ştiinţei româneşti”, iar în timpul campaniilor electorale îşi trec în testimoniale recomandări de la academicieni. Dacă i-am suspecta de bună credinţă, am putea crede că oamenii aceştia sunt copleşiţi de câtă inteligenţă poate sta la un moment dat sub un singur acoperiş, cel al Aulei Academiei Române, sau că sunt descendenţi din familii de academicieni, care nu pot să-şi stăpânească emoţia atunci când rostesc numele acestei instituţii. Dacă i-am suspecta de sinceritate, am putea crede că ei chiar cred că progresul unei comunităţi stă în cunoaştere şi că simt o anumită frustrare pentru faptul că preocupările politice îi îndepărtează de lumina cunoaşterii. Dacă i-am suspecta de profesionalism, am putea crede că întotdeauna îşi fundamentează opiniile politice sau deciziile pe ceea ce ştiinţele le pun la îndemână. Dar, am fi prea suspicioşi, iar realitatea e alta.

De ani de zile, se tot discută de proiectul Roşia Montană şi am asistat la cel mai mare proiect propagandistic susţinut de o companie pentru a-şi genera o opinie publică favorabilă exploatării unor resurse la noi – de exemplu, OMV nu a cheltuit atâţia bani, iar resurse exploatează slavă Domnului!

Trimiterea proiectului spre Parlament a provocat reacţia străzii, iar guvernanţii pot spune că această problemă nu poate fi înţeleasă de omul din stradă, că este o chestiune pentru profesionişti. Dar, profesioniştii s-au pronunţat. În 2006, Academia Română a dat publicităţii o declaraţie în care aducea argumente pentru respingerea statutului de „utilitate publică” a proiectului. În acest an, tot Academia Română a organizat o dezbatere pe această temă, în cadrul căreia s-au adus argumente împotriva demarării proiectului. Specialiştii au vorbit, specialiştii au auzit. În ochii politicienilor, opinia lor nu a făcut nici trei parale în comparaţie cu aurul pe care îl au de vândut.

Guvernul a mers mai departe şi a trimis proiectul în Parlament, cu toate că avizele juridic şi de mediu sunt negative. De ce a mai fost nevoie de ele dacă totul se poate anula în Parlament printr-un vot politic?

Trimiterea spre Parlament nu este un gest de curaj, ci un gest de laşitate şi o şmecherie prin care niciun decident să nu poată fi tras la răspundere. Nu contează ce spun specialiştii şi nici experţii guvernamentali, ci votul Parlamentului. Totul va fi topit în cianura parlamentarismului fără stat de drept. Iar această cianură nu va scoate nimic preţios.