Vorbim strict de băieţaşii care au trecut pe la Palatul Victoria, că înainte de Viorica Dăncilă s-au perindat pe aici doar masculi feroce, în perioada 1990 - 2018. Dacă greşesc vă rug frumos să mă corectaţi.

Nu stăpâneşte Limba Română foarte bine, nu vorbeşte nicio limbă de circulaţie internaţională la un nivel măcar egal cu cel al lui Ion Iliescu sau Crin Antonescu, nu se descurcă cu chestiunile oficiale pe care i le impune statutul obţinut odată cu numirea sa în funcţie şi se îmbracă foarte urât. Pare un personaj fictiv creat de Sacha Baron Cohen (vezi Borat sau The Dictator!), iar noi câteodată părem un public needucat care se amuză la fiecare tâmpenie pe care o face reprezentantul nostru. Ne place sau nu, Primul Ministru este o reflexie a societăţii. Iar societatea românească, iarăşi ne place sau nu, înseamnă mult mai mult decât cei care citiţi acum ziarul Adevărul.

Premierului Dăncilă nu i s-a cerut niciodată imposibilul.

Nici din partea partidului, nici din partea cetăţenilor. Liviu Dragnea se bucură că cineva îi execută ordinele necondiţionat, astfel având în propriile mâini întregul guvern, PSDiştii nu au niciun cuvânt de spus atâta timp cât şi-au manifestat bucuria profundă atunci când daddy i-a întrebat dacă îşi doresc cu ardoare să îi conducă în continuare, Klaus Iohannis părea şi el mulţumit atunci când a numit prima femeie Prim Ministru din istoria României, iar noi, poporul, speram ca după eşecurile de scurtă durată ale lui Grindeanu şi Tudose, va veni un fel de Margaret Thatcher şi va salva ţara.

Surpriză sau nu, Viorica a reuşit să păcălească pe toată lumea. Nu, serios, pe toată lumea. Tot mapamondul! Făcând abstracţie de locul de unde vine, de istoricul profesional (care nu este chiar atât de rău. Liviu Dragnea putea să ne păcălească şi mai rău), de cariera politică, femeia asta nu are nici cea mai mică legătură cu funcţia de Prim Ministru.

Toţi suntem la început. Toţi încercăm să învăţăm. Toţi ne dorim să fim mai buni. Câteodată ne ieste, altădată nu. Dar toţi avem curajul să admitem că am greşit, iar atunci când simţim că lucrurile ne scapă de sub control, avem puterea să ne retragem. Eh, după cum ar spune doamna Prim Ministru, nu orice om îi e teamă să care o pălărie mult mai mare. Ea a demonstrat că atunci când partidul ţi-o cere şi mai mult ai şi un program de guvernare care trebuie dus până la capăt, indiferent de implicaţiile acestuia, nu te dai la o parte. Chiar dacă ţi-o cere Preşedintele României, atunci când realizează că avea un vis în momentul în care te-a numit Premier şi chiar dacă liderul celui mai puternic partid de opoziţie îţi face o plângere penală.

Lăsând gluma, un şef de Guvern dezastros înseamnă o pată mare pe obrazul României, care va fi ştearsă foarte greu. Iar ce a făcut doamna Dăncilă părăseşte graniţele ţării. Aici este, din punctul meu de vedere, problema principală a noastră în momentul de faţă.

Un Guvern cu un măscărici pe post de şef, care, pe lângă faptul că distruge orice urmă de încredere în rândul investitorilor şi creează instabilitate politică, se plimbă prin ţări considerate parteneri strategici şi ne face de râs, va dăinui în memoria celor care au interacţionat cu el mult mai mult decât orice guvern eficient al României. Pe de altă parte, un Guvern care devine paravanul unor oligarhi corupţi şi meschini trage în jos o ţară care accede la valorile democratice Occidentale. În ritmul acesta nicio ţară vestică nu va mai trata România cu aceeaşi deschidere ca până acum. Şi nu în ultimul rând, un Guvern care eşuează pe toate planurile nu face altceva decât să trimită România direct într-un zid. Iar rezultatul va fi unul pe care îl cunoaştem cu toţii: inflaţie crescută, şomaj crescut, rate mai mari, salarii tăiate şi aşa mai departe.

Să admitem că Viorica Dăncilă este cea mai mare eroare politică pe care am făcut-o noi, ca popor, asta după ce am permis Partidului Social Democrat să ia 45% din Parlament. Să trecem mai departe şi să încercăm cumva, fiecare în pătrăţica lui, să redresăm, pe cât posibil, ţara asta.

 

He, he!