Guşă: Vedem o concordanţă între ce făcea Black Cube în primăvară şi coaliţia anti-Kovesi de acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Putem vedea o concordanţă între modul în care acţiona Black Cube în primăvara acestui an şi ceea ce face acum coaliţia anti-DNA, anti-Kovesi, formată ad-hoc în spaţiul public înaintea alegerilor parlamentare din decembrie, a declarat consultantul politic Cozmin Guşă, la Realitatea TV.

Dosarul Black Cube este de o maximă importanţă pentru România, consideră Cozmin Guşă. ”Dacă au existat asemenea lupte la vârful statului român, cum se sugerează - că cineva ar fi dat aprobare pentru ca altcineva, şef de instituţie, să fie monitorizat pentru a fi blocat sau şantajat, este grav”, a completat acesta.

Este o problemă naţională, mai ales dacă statul Israel nu vine cu o poziţie oficială clară, ”neînţelegând consecinţele implicării Black Cube în jocul intern din România”, a precizat consultantul politic. ”Toate aceste date care se strâng din dosar, dacă nu se lămureşte unde sunt, dacă sunt recuperate sau nu, fac să planeze un pericol şi o suspiciune asupra Laurei Codruţa Kovesi şi asupra celor vizaţi de contactele ei. În acea perioadă în care a fost spionată a avut contacte de la preşedintele României în jos, care ar fi putut fi spionate”, a explicat Guşă.

Este greu de înţeles de ce încearcă o agenţie cvasioficială a Israelului, chiar şi în urma unui contract, să compromită şefa unei instituţii foarte importante din România, afirmă Guşă, completând că inclusiv mărturiile legate de CD-ul pe care ar fi fost înregistrate convorbirile ”sunt dubioase”.

”Zorella, care vorbeşte de CD-ul pe care a înregistrat acele convorbiri, trebuia să ştie că Dragomir nu putea să aibă legături la vârf nici cu actualul preşedinte, Klaus Iohannis, nici cu actualul şef al SRI, Eduard Hellvig, pentru că nu şi-a exercitat funcţia de conducere la nivelul SRI pe timpul mandatului acestora şi nici nu a fost promovat sau susţinut de aceştia.

Dacă Dragomir venea cu ideea - Băsescu şi Maior, fostul preşedinte al României, respectiv fotsul şef al SRI, în perioada cărora Dragomir şi-a tras informaţiile, atunci era credibil pentru Zorella”, a declarat Cozmin Guşă, subliniind că acesta n-ar putea să fie confirmat decât de către cei care s-au aflat în preajma fostului şef al Mossad-ului, Meir Dagan, care a murit în martie anul acesta. Consultantul politic îl numeşte pe Dagan ”un şef legendar al Mossad-ului” care ”era de notorietate şi la nivelul oamenilor informaţi din presă că avea o relaţie foarte bună cu Mihai Răzvan Ungureanu (MRU), fostul şef al SIE, atât personală, cât şi profesională”.

Cozmin Guşă consideră că SIE nu a fost angrenat într-o asemenea ”aventură”, însă, spune acesta, ”la nivel de director civil al SIE, la nivel de MRU, nu am îndoieli şi bomba din evz.ro îndreaptă toată atenţia asupra lui MRU prin detaliile pe care le oferă. Dragomir, simţindu-se vânat de DNA, şi-a identificat ţinta şi mărturiile făcute în faţa lui Zorella şi în faţa altora, către foştii colegi din SRI”.

Conform logicii publice, susţine consultantul politic, este posibil ca Dragomir, fiind cercetat de DNA şi dorind să se răzbune, a încercat să atace atât Direcţia Anticorupţie, prin comanda de anchetă împotriva Laurei Codruţa Kovesi, cât şi Serviciul Român de Informaţii pe care l-ar fi simţit răspunzător de problemele sale.

”Acesta este motivul pentru care a încercat sa canalizeze scandalul în cu totul altă direcţie decât logica ne-ar putea-o oferi. Probabil oameni de la vârful altui serviciu secret ar fi comandat aşa ceva şi ar fi găsit şi finanţatori. Ce s-a spus în acel material e că nişte oameni de afaceri au pus mână de la mână şi au finanţat operaţiunea Black Cube prin intermediul lui Dragomir. Aşa cum am văzut, că Ghiţă este un martor în acest dosar, nu ştim dacă protejat sau nu, poate că şi alţi oameni de afaceri din cei patru despre care s-a vorbit s-ar hotărî să discute cu procurorii, iar atunci acest scandal va căpăta altă dimensiune, pe lângă dimensiunea Adamescu”, a precizat Guşă.

Rămân, însă, şi alte întrebări foarte importante, susţine consultantul politic. ”Îl consider cel mai important dosar al momentului pentru statul român şi pentru echilibrul de la vârful statului român. Apare un intermediar din Israel care ar fi făcut legătura între Dragomir şi cei de la Black Cube, dar şi o româncă apropiată de Kovesi care ar fi refuzat apoi să discute detalii cu cei de la Black Cube. Procurorii se duc într-o zonă din ce în ce mai apropiată. Ne putem da seama că fie Dragomir minte când vorbeşte de protecţie de la vârful statului român şi atunci va suporta consecinţele, fie nu minte şi rămâne să vedem pe cine va indica el că l-ar fi girat de la vârful statului român pentru această acţiune. Zorella, dacă a primit informaţii clare de la Dagan, cu cine a discutat Dagan în statul român. Nu ne putem închipui că Zorella l-ar fi crezut pe cuvânt pe Dragomir, un om cercetat de DNA, plecat cu scandal, când i-a spus că în România există un accept pentru a fi cercetat un lider de la vârful statului român cu un rol foarte important în lupta anticorupţie”, a explicat Guşă.

Consultantul politic a evidenţiat că toate acestea se întâmplă când în planul public s-a format ad-hoc o aşa-zisă coaliţie anti-DNA care acţionează, de data asta, pe faţă, într-un plan similar cu ceea ce făceau cei de la Black Cube.

”Cei care azi acţionează public în presă fac un lucru similar cu Black Cube, prezentând doar frânturi de dovezi, tot din dorinţa de a arăta că Laura Kovesi n-ar mai fi competentă să conducă DNA, fie pe motiv de doctorat, fie de cucuveaua mov, pe diverse motive care converg înspre date personale care ar fi infamante pentru şefa DNA în acest moment. Putem vedea o concordanţă între ceea ce făceau Black Cube în primăvară şi ceea ce în această toamnă s-a declanşat deja în plan public”, a completat Guşă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite