Mi-am intitulat textul Câştigarea încrederii în virtutea convingerii că cel mai mare minus al relaţiilor inter-etnice româno-maghiare din România Mare centenară este reprezentat de starea de mefienţă ce continuă să fie o realitate nu la nivel de indivizi, ci la acela al comunităţilor.

Consemnez acum cu stupoare şi revoltă un fapt care s-a consumat la sfârşitul săptămânii trecute, cu ocazia Congresului Uniunii Democrate Maghiare. Un partid politic în lege care, de 30 de ani încoace, trăieşte cu iluzia că cineva i-ar înghiţi gogoşile atunci când se recomandă drept doar o asociaţie culturală. Şi care în ultimii ani a devenit tot mai proeminent o filială a FIDESZ-ul premierului maghiar Viktor Orbán. Aceasta nu doar cu sprijinul moral, financiar şi logistic al iliberalilor ce fac marile jocuri politice ale Budapestei, ci şi cu acela al Executivului României şi al social-democraţilor români. Cărora, după cum se poate vedea cu ochiul liber, păstrarea majorităţii guvernamentale, perpetuare în fruntea bucatelor le sunt mai scumpe decât patriotismul, demnitatea naţională, respectare legilor ce reglementează însemnele de stat suveran şi naţional indivizibil ale României. Şi, mai presus de toate, articolul 1, nenegociabil din Constituţia ţării.

La finele săptămânii trecute, UDMR a adoptat decizia ca drapelul şi imnul naţional al Ungariei să devină drapelul şi imnul său propriu.

Aproape că aş zice că UDMR ar avea dreptul să ia ce hotărâri doreşte, numai că, în clipa în care nu există nici cel mai mic dubiu că acestea încalcă demnitatea naţională, regulile convieţuirii, onoarea majorităţii şi, mai presus de toate, legile ţării pe teritoriul căreia partidul cu pricina îşi are sediile şi din al cărei buget naţional îşi primeşte subvenţia, autorităţile îndreptăţite sunt obligate să intervină şi să ceară revenirea la legalitate şi normalitate.

De la adoptarea hotărârii cu pricina au trecut deja câteva zile. Chiar mai bine de o săptămână. Nu am înregistrat nici cea mai palidă reacţie oficială. Nici din partea Preşedinţiei României, nici din aceea a Parlamentului, nici din partea Guvernului României, nici dinspre Ministerul de Interne. Tac chitic partidele politice, tace interesat şi mişeleşte PSD-ul d-lui Liviu Nicolae Dragnea. Nu care cumva UDMR să se supere, să spună ném, să treacă de cealaltă parte a baricadei şi să pună în primejdie supravieţuirea unui guvern care, de multă vreme, nu mai are nimic în comun cu adevăratele interese ale României şi ale naţiunii române.

Este de domeniul evidenţei că ceea ce s-a hotărât la de abia încheiatul Congres al UDMR ca şi tăcerea vinovată, lipsa de reacţie, refuzul de repunere a legii şi a adevărului în drepturile lor numai şi numai din cauze politicianiste, încăpăţânarea cantonării în politica şi stategia struţului nu sunt de natură decât să amâne în primul rând recâştigarea încrederii.

Atâta vreme cât lucrurile vor rămâne astfel, vom asista la un grotesc şi mizerabil joc de-a şoarecele şi pisica. Şi nu întotdeauna jocurile sunt de copii ori absolut nevinovate.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro