Aflată într-o acută criză de lideri, mulţi PSD-işti de frunte fiind în colimatorul procurorilor DNA, Mircea Geoană reprezenta, cel puţin prin ieşirile publice din ultimele zile, principalul contracandidat la şefia PSD pentru Victor Ponta, la Congresul programat în primăvară.

Decizia de joi, este una extrem de dură pentru Mircea Geoană, însă, în general, greşelile din trecut nu te iartă, lucru pe care fostul lider al PSD ar trebui să-l ştie, nefiind un începător într-ale politicii. Mai precis, în decembrie 2009, Geoană învins la limită de Traian Băsescu în cursa prezidenţială, a încercat să liniştească apele în partid propunând organizarea cât mai rapidă a unui Congres. La vremea aceea, unii dintre apropiaţii săi l-au sfătuit să excludă din partid câţiva lideri ai PSD care nu au l-au sprijinit şi nu au tras la „căruţa partidului“ în campanie. Printre ei se număra şi Victor Ponta. De altfel, Ponta avea să recunoască, mai târziu, că în primul tur la alegerile prezidenţiale din 2009, l-a votat pe candidatul PNL, Crin Antonescu, deşi deţinea  funcţia de purtător de cuvânt al candidatului PSD. Geoană a refuzat aplicarea unor astfel de măsuri, iar Ponta a câştigat alegerile la Congres, în urma unor jocuri de culise puse la cale de baronii PSD, Hrebenciuc, Oprişan şi Mazăre care au conlucrat strâns cu eminenţele partidului, Ion Iliescu şi Adrian Năstase.

La cinci ani distanţă de la acel eveniment, Ponta demonstrează că a învăţat ceva din trecutul partidului pe care îl conduce. L-a executat fără să clipească pe Mircea Geoană, pentru a scăpa de un contracandidat, cu şanse la şefia PSD. Geoană ar fi avut sprijinul „Grupului de la Cluj“ dar şi al unor baroni precum Marian Vanghelie sau Ion Prioteasa de la Dolj.  Pentru a „camufla“ lovitura, l-a împachetat pe Mircea Geoană împreună cu Marian Vanghelie şi Dan Şova. Motivele oficiale care au dus la excluderea celor trei sunt hilare, însă jocurile de culise din PSD se simplifică un pic. Ponta nu are în acest moment un contracandidat serios la şefia PSD, dar surprizele pot să apară.