Greşeli premeditate, teatru de amatori

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandalul iscat de schimbarea procurorului Lucian Papici de la conducerea unei secţii importante a DNA pare mai degrabă o diversiune pentru naivi. Are un parfum precis de mise en scène, cum au remarcat deja mai mulţi comentatori. Subteranele acestui scandal ascund mişcări a căror miză o vom afla poate mai tîrziu sau, ca de obicei, prea tîrziu.

Nu mă voi hazarda în speculaţiuni, deşi tentaţia e mare. Inclusiv tentaţia de a-l suspecta pe preşedintele Traian Băsescu complice la acest scenariu. Numai dacă nu cumva, în loc de şah - cu prea multe mutări premeditat greşite -, politicienii noştri joacă de fapt table, un sport care li se potriveşte mai bine şi în care zarul îşi are rolul lui.

Dincolo de perdelele groase de fum ale acestui scandal, a trecut aproape neobservat un altul, mai puţin spectaculos, avînd la origine acelaşi personaj. La începutul săptămînii trecute, Mediafax transmitea ştirea că vicepremierul Liviu Dragnea a pregătit o ordonanţă de urgenţă care vizează descentralizarea majorităţii serviciilor instituţionale asigurate în prezent de ministere. Dacă nu e o intoxicare, e cel mult o glumă mai puţin reuşită. Gluma domnului Liviu Dragnea de a le promite totuşi ceva primarilor, după ce PSD-ul le-a refuzat legea amnistiei privind incompatibilitatea. Sau poate o tentativă de a-i arăta pisica lui Crin Antonescu? Hm, de ce nu? Socoteala ar fi simplă: majoritatea consiliilor judeţene sunt conduse de oamenii PSD-ului, aşa că şi noii directori numiţi vor fi tot de la PSD - va să zică, politizare pînă la capăt!

Dacă nu e nimic din toate astea, înseamnă că e curată prostie. Baronii locali au şi aşa prea multă putere. A le mai da pe mînă acum şi poliţia, sănătatea publică sau protecţia mediului înseamnă a le încuraja abuzurile, a distruge complet autoritatea statului în aceste domenii şi a transforma de fapt România într-o federaţie a judeţelor sau mai bine-zis o ligă a baronilor, după modelul pitoresc al ligii lui Mitică Dragomir.

Ca să nu discutăm numai abstracţiuni, voi da exemplul descentralizării prevăzute pentru Ministerului Culturii. Las deoparte faptul că, după trecerea direcţiilor pentru cultură în subordinea consiliilor judeţene, Ministerul Culturii practic nu mai are nicio atribuţie în teritoriu şi ar trebui desfiinţat. Dar oare de ce doresc primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene să preia direcţiile judeţene pentru cultură? Aparent n-ar avea niciun motiv, aceste instituţii, ale căror bugete lunare nu depăşesc salariul unui magistrat, nu sunt deloc tentante pentru clientela de partid. Există totuşi un motiv nemărturisit, o durere secretă a baronilor locali.

Direcţiile pentru cultură au atribuţii în protejarea patrimoniului cultural şi pot aplica amenzi contravenţionale în cazul nerespectării prevederilor legii în această privinţă Or, durerea mare a baronului vine tocmai de aici. În prezent, un pîrlit de director îl poate amenda pe ditamai primarul sau preşedintele consiliului judeţean pentru neîngrijirea sau chiar demolarea monumentelor istorice sau autorizarea unor construcţii în zona lor de protecţie fără avizul Ministerului Culturii. În viitor, dacă se aplică ordonanţa de urgenţă mai sus amintită, acest lucru nu va mai fi posibil, deoarece directorul va fi subordonat preşedintelui consiliului judeţean, astfel încît acesta din urmă va tăia şi va spînzura la monumente după bunul plac. Pentru orice om raţional şi de bunăcredinţă, e uşor de înţeles care vor fi consecinţele, în ce priveşte soarta patrimoniului cultural. Pe de altă parte, ordonanţa de urgenţă, aşa cum a apărut în presă, constituie un caz evident de conflict de interese - din acest motiv este, în opinia mea, neconstituţională -, fiindcă principala atribuţie a direcţiilor de cultură va fi verificarea modului în care autorităţile locale respectă legile privind patrimoniul cultural, dar tocmai aceste autorităţi, pe care le controlează şi eventual trebuie să le amendeze, numesc directorii şi plătesc salariile funcţionarilor din respectivele direcţii de cultură. Mi se pare evident că, pentru a-şi face corect treaba, cel care controlează trebuie să fie independent faţă de cel controlat. E un principiu vechi şi cu caracter de generalitate în orice stat de drept.

Am prezentat mai pe larg situaţia în domeniul protejării patrimoniului cultural fiindcă e un domeniu în care am, întîmplător, oarecare experienţă Dar sunt suficiente motive să presupunem că şi în cazul protecţiei mediului, bunăoară, lucrurile stau la fel. Închipuiască-şi oricine că vine directorul de la direcţia de mediu să-şi amendeze şeful de la consiliul judeţean pentru nu ştiu ce nereguli constatate în judeţ, de exemplu în legătură cu colectarea selectivă a deşeurilor. Ca să nu mai vorbim de efectele catastrofale pe care le va avea subordonarea poliţiei - şi aşa excesiv de obedientă faţă de baronii locali - consiliilor judeţene.

Ca să vă faceţi o idee despre ce le umblă prin cap acestor baroni şi să ştiţi la ce avem a ne aştepta, citiţi declaraţia domnului Nicuşor Constantinescu, preşedintele C.J. Constanţa, legată de scandalul Papici. Omul e sincer şi ne spune că, dacă ar fi după el, ar da toţi procurorii afară şi ar desfiinţa DNA-ul. Părerea mea e că ar desfiinţa nu numai DNA-ul, ci şi România, să rămînă el cu Mazăre stăpînii litoralului şi ai portului Constanţa. Ceilalţi - ducă-se dracului!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite