Green Deal va aduce un val de euroscepticism în estul Europei (I)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

A trecut recent în Parlamentul European (încă) un text legat de schimbările climatice. Într-un amendament era vorba despre faptul că PE îndeamnă la interzicerea oricăror subvenţii pentru combustibili fosili în… 2020.

Iniţial, am crezut că e o greşeală de tipar. Doar 2020 e anul acesta. Subvenţii pentru combustibili fosili e un termen vag care poate acoperi şi ajutoare pentru încălzire sau pentru transport urban (mai puţin poluant decît maşina personală, dar în esenţă tot pe combustibili fosili funcţionează). Deci PE îndeamnă la interzicerea imediată a ceva foarte vag, care acoperă atît de multe realităţi încît textul nu are nici o semnificaţie practică. Dar arată o dedicare pentru cauză, semnalizează o virtute anume.

Ludovic Orban a zis recent la o conferinţă în Bucureşti: „La ora actuală, la Bruxelles, cel puţin la nivelul Comisiei Europene, dar nu numai, este o adevărată religie cu Green Deal şi aproape orice argument încerci să pui în discuţie este respins ab initio“. Are dreptate. De multe ori, discuţia asta cu Green Deal are în esenţă un pattern religios. Te lepezi de fosili? Crezi în Green? Eram aproape sigur că amendamentul cu interzicerea în 2020 e genul de jucărie a grupului Verde. Amendamentul a trecut însă la votul în plen. Mă întîlnesc apoi cu o colegă dintr-o ţară nordică, europarlamentar PPE. Îi zic: „Ăsta e un amendament care nu are nici un efect, doar ne facem de rîs“. Ea răspunde nervoasă: „Eu votez contra la tot ce e cu fosil, din principiu, urăsc combustibilii fosili“.

Acest gen de dialog e destul de frecvent în discuţiile informale. Acesta e momentul cînd discuţia se desprinde de logică, de politici, de schimbare reală şi trece în tărîmul lui „eu cred“ / „eu mă lepăd“ / trebuie să semnalez că sînt o persoană virtuoasă. Cu acea ardoare pe care bunica mea ar fi înţeles-o complet, pentru că, într-o lume complexă şi înfricoşătoare, e bine să simplificăm totul. Să ştim clar cine e bun, cine e rău şi ce ritual trebuie să performăm pentru ca lumea noastră să îşi regăsească echilibrul. Scuipi în sîn şi zici: „Îngerul Greta să ne aibă în pază“.

Ce propune Green Deal ca politici concrete nu sînt lucruri prea noi. UE era şi pînă acum cel mai ambiţios continent în ceea ce priveşte lupta cu schimbările climatice. Bugetul multianual propus de Comisia Juncker deja schimba masiv focusul din politicile tradiţionale (agricultură şi coeziune) spre alocări minimale (30%) către politici verzi. Bani noi nu prea aduce, dar Green Deal ridică miza şi aşteptările. Este o trecere brutală uneori din zona de discuţie pragmatică despre cum facem din Europa un continent mai verde către dezbateri menite să semnalizeze virtutea unora şi indicarea inamicului de care trebuie să te lepezi. Ca să zic altfel: Green Deal schimbă foarte puţin la nivel practic, dar încălzeşte retorica şi atmosfera politică la niveluri periculoase.

Ştiţi deja că nu putem face autostrada Sibiu-Piteşti din cauză că UE e obsedată de un gîndac pe care vrea să îl protejeze pentru că… Green Deal? Ştiţi deja că europenii nu ne lasă să facem autostrăzi pentru că sînt obsedaţi de nişte gîndaci, pentru că nu le pasă de dezvoltarea românilor, de fapt? Sau chiar că vor să ne ţină în subdezvoltare?

Dacă nu ştiţi deja, veţi şti curînd, pentru că autostrada şi gîndacul sînt deja actorii unui narativ care va rămîne cu noi mulţi ani. Povestea reală e complicată. România s-a angajat cu entuziasm să facă zone naturale protejate cam o treime din ţară, atunci cînd am intrat în UE.

Au crezut autorităţile noastre cînd ne-au spus că asta e aşa o mare chestie, că vom primi bani de la UE cu lopata doar ca să fim verzi. Apoi nu prea am fost capabili să avem o politică reală de protejare a acelor arii. Însă, fiind oficial „arii naturale protejate“, e mai greu de construit acolo infrastructură. Se poate, dar trebuie să ai strategii şi planuri concrete de protejare a naturii.

Şi aşa, în plină harababură administrativă, unii de la o direcţie a Comisiei Europene care se simt frustraţi că ţările din Est tratează cam cu picioarele chestia cu ariile protejate s-au gîndit să facă un exemplu din România. Are vreo legătură asta cu Green Deal-ul? Nu prea. Are legătură cu prostia politică şi administrativă de la Bucureşti şi cu îngustimea de minte a unora de la Comisie care nu vorbesc cu alţii de la Comisie. Dar duhul narativ „gîndac versus autostradă“ a ieşit din lampă. Noi, pro-europenii din România, ne vom lupta cu el mult şi bine de acum înainte. Dacă am învăţat ceva din politică e că narativele simple bat întotdeauna narativele complicate. Aşa că românii înclinaţi spre UE vor continua să fie aşa în ciuda poveştii cu gîndacul, pe care nu o pot explica simplu şi, oricum, sună ca naiba, aşa că ne facem că nu o vedem. Iar cei anti-UE vor avea un exemplu uşor de spus la bere şi la TV despre cum ne oropseşte UE şi cum ne omoară Green Deal-ul. Pentru că e atît de multă vorbărie despre Green Deal încît va deveni, în imaginarul public, similar cu UE.

Dar nu e o problemă doar a României. Ştiţi că tot deranjul cu „vestele galbene“ a plecat de la faptul că guvernul francez a vrut să pună o taxă pe combustibil? O asistentă medicală care făcea naveta la ţară a zis că s-a săturat ca unii de la Paris, care beau caffe latte în metrou spre job, să decidă chestii care pe ea o costă enorm, pînă într-atît încît nu mai merită să facă naveta. A scris asta pe Facebook şi a chemat lumea la protest într-o intersecţie. Aşa a început.

Politicile verzi au în practică un defect care schimbă destul de mult liniile politice tradiţionale: cu cît eşti mai sărac, cu atît te afectează mai mult. Se creează astfel o nouă lume a resentimentelor. Pe de o parte, elitele urbane, mobile, educate, pentru care a fi verde e un mod de viaţă, înseamnă a crede în ceva şi a te lepăda de altceva şi sînt dispuse să plătească taxe pe subiect. De cealaltă parte, cei care se simt dispreţuiţi pentru că nu cred destul, nu li se pare o prioritate să se lepede de un mod de viaţă la care au aspirat şi care acum le este furat. Această realitate are efecte dramatice în politica internă a statelor din vestul Europei. UE a decis acum să preia steagul retoric. Ca discuţia să nu fie doar despre acţiuni concrete şi bugete green (astea existau deja), ci UE să devină sinonimă cu green în imaginarul politic. Eşti „european“, deci eşti green. Şi invers. „Vestele galbene“ şi Frontul Naţional vor fuziona, Alternativa pentru Germania va deveni tot mai anti-green pe măsură ce UE devine mai green. Partidul Finlandezilor (fost Partidul Finlandezilor Adevăraţi) a făcut campanie pe subiectul anti-green şi a ajuns al doilea partid ca pondere electorală.

Şi noi, pro-europenii, care credem că UE ar trebui să fie despre dezvoltare? Dezvoltare în sensul ăla pe care l-am învăţat la şcoala de politici europene: apă, canal, şcoală, spital. Şi autostrăzi.

Aşa cum asistenta franceză care aspira doar să fie în clasa de mijloc cu job-ul ei, statele din Est care tocmai aspirau să fie în media europeană primesc un nou şut fix în aceste aspiraţii. Costurile Green Deal pentru ele sînt mai mari (nu ca bani per se, ci ca efort necesar versus buget şi renunţat la alte necesităţi). Green Deal vine cu puţini bani, dar cu multe restricţii şi ţinte, de care statele din Est sînt mult mai departe. Am aşa un sentiment că Viktor Orbán e pe cale să devină şi el foarte anti-green. Deja, în Polonia, PiS este furibund pe subiect.

În România, jumătate din locuitori se încălzesc cu lemne, care intră la regenerabile în statistici. Doar că românii ar vrea şi ei să se încălzească cu gaz. Dacă trecem pe gaz, stricăm ţinta de energie regenerabilă. Sau, ca să zic altfel, ca să fim green la încălzire, ar trebui să le zicem la jumătate din români: voi trageţi fum pe nas în continuare iarna şi sărim peste ce aveau nemţii încă de-acum 70 de ani, vedem dacă prindeţi următoarea revoluţie tehnologică (ea deocamdată nu există), dar băgăm bani în cercetare şi sîntem optimişti, aşteptaţi vreo 30 de ani şi mai vedem. Ne chinuim acum din PE să ţinem cumva posibilitatea de a finanţa reţele de gaz din fonduri europene. Doar că gazul a devenit şi el parte din Rău şi trebuie să ne lepădăm şi de el. În acest timp, România cheltuieşte prost fondurile europene pentru obiectivele alea tradiţionale, astfel încît nu ne prea reuşesc autostrăzile sau lupta cu sărăcia şi accesul la teste anticancer (otaracaafara.eu pentru detalii). Dar cum UE crede că astea sînt probleme ale trecutului, zice: hai să folosiţi banii pe care vi-i dăm ca să fiţi verzi. Pentru că intrăm într-o spirală de aşteptări diferite şi de aşteptări care devin înşelate. România nu şi-a rezolvat problemele vechi şi i se cere să folosească banii primiţi de la UE cu prioritate pentru unele noi. Ceea ce sună ca dracu’. Şi dacă nu spunem noi asta – proeuropenii –, o vor spune antieuropenii. Şi vor avea dreptate. Urmarea în episodul următor.

***

Cristian Ghinea este europarlamentar din partea Alianţei USR-PLUS. Opiniile sale sînt exprimate în nume personal.

Articolul a fost publicat în Dilema Veche. Puteţi comenta şi pe site-ul revistei, dilemaveche.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite