Gorghiu, PNL şi fuga de responsabilitate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Eu nu vreau să candidez la Primăria Generală. Cred că este o funcţie de foarte mare responsabilitate. Moştenirea e absolut înspăimântătoare la Primăria Generală, acolo trebuie pusă o bombă“. Nu, nu este declaraţia unui lider politic de mâna a doua, aşa cum s-ar crede la prima vedere. Este chiar declaraţia celui mai important lider al liberalilor, copreşedintele Alina Gorghiu.

PNL fuge de responsabilitate“ este cu siguranţă sloganul perfect pentru liberali în alegerile de anul viitor. Un slogan foarte credibil, de altfel. Dacă conducerea liberalilor a reuşit să proiecteze o imagine care să rămână bine întipărită în mintea alegătorilor, această imagine este cu siguranţă fuga de responsabilitate.

Liberalii au făcut din fuga de responsabilitate propriul brand atunci când au amânat reforma partidului, deşi aveau toate datele şi toate circumstanţele pentru a realiza acest obiectiv. Victoria în alegerile prezidenţiale ar fi trebuit să reprezinte impulsul necesar pentru a pregăti partidul în vederea provocărilor imediat următoare: asigurarea unui partener credibil pentru proiectele preşedintelui României, opoziţia faţă de PSD şi guvernul Ponta şi câştigarea alegerilor parlamentare din 2016. Evident, liderii partidului au fugit de această responsabilitate, preferând să se complacă într-o prelungită stare de lâncezeală, aşteptând în acelaşi timp ca DNA să cureţe partidul de figurile compromise, iar Gabriel Oprea, generalul doctor reprezentant al interesului naţional, să-i aducă la guvernare.

Fuga de responsabilitate a liderilor liberali a devenit mult mai vizibilă atunci când au decis ca PNL să nu îşi asume interimatul la Primăria Capitalei, imediat după arestarea primarului Oprescu. Liderii partidului au justificat această decizie fie prin argumente care ar putea ţine de un anumit  pragmatism politic, cum ar fi faptul că PNL dorea să îşi asume un mandat întreg sau teama de corupţia de la nivelul instituţiei, fie prin argumente de-a dreptul comice, cum ar fi grija faţă de locuitorii Capitalei, care ar fi urmat să simtă pe propria piele răzbunarea PSD-ului.

„În momentul în care PNL şi-ar fi asumat un interimat la Primăria Capitalei s-ar fi întâmplat exact ce se întâmplă astăzi: PSD-ul, prin Guvernul Ponta, prin ELCEN, puneau popriri pe subvenţie, PNL ar fi fost în secunda doi, prin acea asumare a Primăriei, pus în situaţia de a vulnerabiliza bucureşteanul. Omul din Bucureşti nu merită să intre în jocul acesta politic dintre noi şi Victor Ponta", declara Alina Gorghiu.

De asemenea, consultările de la Cotroceni, pentru desemnarea unui nou premier, când tandemul din fruntea partidului s-a prezentat în faţa preşedintelui României fără nicio propunere, fie şi una formală pentru funcţia de prim-ministru, aşa cum a fost cazul PSD,  a definitivat imaginea unui partid care fuge de responsabilitate şi a lipit această etichetă de sigla PNL.

Reforma partidului a început. Şi vedem că noul val, figurile tinere care reprezintă schimbarea sunt de fapt doar nişte personaje de carton. Politicieni comozi, lideri slabi, lipsiţi de curaj, fără discurs, fără proiecte şi fără viziune, dispuşi la orice compromis pentru a fi plantaţi în funcţiile mult visate şi râvnite. Greu de spus ce poate fi mai rău pentru acest partid. Vechea generaţie, liderii prăfuiţi sau noii lideri de carton, scoşi în faţă pentru a mima faptul că partidul s-a reformat?

Pentru că „moşternirea de la Primăria Capitalei este absolut înspăimântătoare”, conducerea PNL a decis să-l arunce în luptă pe Cristian Buşoi, imaginea perfectă a unui astfel de lider de carton, care va trebui să rezolve nu doar problema corupţiei, dar şi toate problemele care ţin de administrarea celui mai mare şi mai important oraş al ţării. O nouă fugă de responsabilitate din partea conducerii partidului şi o nouă sfidare a electoratului.

De regulă, în bătăliile cele mai grele, liderii cei mai importanţi ai partidului sunt în prima linie de atac. Aceştia trebuie să fie un exemplu pentru eşaloanele secunde, să inspire şi să fie un exemplu de sacrificiu. La liberali, liderii nu doar că nu se regăsesc în prima linie a atacului, dar mai şi declară, cu o oarecare inocenţă, că îşi declină responsabilitatea. Poate, totuşi, liberali pregătesc un non-combat şi vor să-i asigure un drum fără prea multe obstacole unui candidat provenit dintr-un alt spectru politic sau din zona societăţii civile. Tot ce e posibil. Ceea ce înseamnă că Primăria Capitalei nu este o miză importantă pentru „marele” PNL. 

Sau tânăra preşedinte a liberalilor chiar are dreptate. Corupţia s-a infiltrat atât de adânc în fibra Primăriei Generale, încât nimeni şi nimic nu mai poate salva această instituţie. Dar, aşa cum corupţia a parazitat întreaga structură a administraţiei bucureştene, la fel fuga de responsabilitate a parazitat întreaga conducere a liberalilor. În mod iresponsabil, Gorghiu afirmă că flagelul corupţiei care a cuprins Primăria Capitalei poate fi eradicat doar prin detonarea unei bombe. În cazul partidului pe care îl conduce, cu siguranţă, soluţia e ceva mai simplă. Un leadership nou. Un leadership căruia să nu-i lipsească atribute importante precum curajul şi viziunea.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite