Gorghiu: Sunt penibili şi ridicoli membrii PNL care vorbesc despre soarta partidului identică cu a PNŢCD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Gorghiu
Alina Gorghiu

Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat, miercuri, că aceia care critică din interior partidul şi spun că va avea soarta PNŢCD sunt ”ridicoli şi penibili”, referindu-se la afirmaţiile preşedintelui interimar al PNL, Raluca Turcan, care a declarat recent că partidul pe care îl conduce nu "ar fi fost mai breaz” la guvernare decât actualul Guvern, ea subliniind că la alegerile parlamentare din decembrie "PNL a fost praf”.

„Sunt penibili şi ridicoli cei din PNL care vorbesc despre soarta PNL identică cu cea a PNŢCD. Este un discurs superficial şi nu pot să înţeleg cum cineva care are pretenţia că este membru al PNL, care este în conducerea PNL să spună că partidul este praf, câtă vreme partidul este format din membri. Este suma membrilor săi pe care nu ai voie să îi jigneşti, indiferent care este numele tău”, a declarat Alina Gorghiu.

Întrebată dacă îi reproşează Ralucăi Turcan declaraţia conform căreia PNL a fost praf la alegerile parlamentare de anul trecut şi că nu ar fi fost mai breaz la guvernare, Gorghiu a spus că numele este irelevant.

„Eu nu am să spun un nume, pentru că este nerelevant numele. Mi-aş reproşa şi mie dacă aş avea din greşeală o declaraţie de genul acesta. Eu nu cred că trebuie să jigneşti membrii PNL care au muncit. Poţi să nominalizezi o persoană care a ales o strategie greşită. Poţi să te cerţi pe tine în oglindă că ai votat cot la cot cu toată conducerea pentru a lua o decizie, dar nu cred că poţi sau ai voie să jigneşti tot partidul şi toţi membrii săi spunând că sunt praf”, a subliniat Alina Gorghiu.

Preşedintele interimar al Partidului Naţional Liberal, Raluca Turcan, a declarat, pe 23 aprilie, că partidul pe care îl conduce nu "ar fi fost mai breaz” la guvernare decât actualul Guvern, ea subliniind că la alegerile parlamentare din decembrie "PNL a fost praf”.

"Gândiţi-vă că am fi ajuns la guvernare cu acest partid care scârţâie din toate încheieturile. Credeţi sincer că PNL ar fi fost mai breaz la guvernare decât cei de acum? Mie mi-e teamă că în unele locuri nu şi asta pentru că am fost în trecut fără fermitate, fără consecvenţă, fără o poziţie clară asumat, fără decizii urmate indiferent de ultimele persoane care sună pentru a le influenţa. Am avut o cruntă ruptură între centru şi baza partidului, o fractură între conducerile judeţene şi baza celor mulţi. Cu astfel de fisuri, PNL nu ar fi putut urmări cu decenţă, integritate, profesionalism şi consecvenţă valorile şi soluţiile la guvernare”, a spus Raluca Turcan.

Ea a atras atenţia asupra faptului că, la precedentele alegeri, "PNL a fost praf” şi că datoria ei este de a se asigura că "toţi colegii au înţeles ce s-a întâmplat”.

"Imediat ce am fost aleasă în funcţie, am comandat un raport profesionist pentru a înţelege ce s-a întâmplat cu PNL. Concluzia acestui raport a fost că, în pofida unor rezultate foarte bune, Partidul Naţional Liberal a fost praf. Am spus-o şi o repet cu riscul de a deranja. Nici nu e greu, mai ales că sunt femeie şi a fost o perioadă în care în PNL a fost mai greu să colaboreze cu o anumită structură de conducere. După acel praf obţinut la parlamentare, riscăm să nu fi înţeles unde am greşit şi să repetăm erorile în unele locuri. Asta mă doare şi mă preocupă. La viitoarele alegeri interne am datoria să mă fi asigurat că toţi colegii din PNL au înţeles ce s-a întâmplat şi măcar au încercat să corecteze. Să nu ne mai plângem după”, a mai spus Raluca Turcan.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite