Gorghiu: Nu vom face alianţă cu PSD la niciunul din sectoare. Vom face o opoziţie consistentă

Gorghiu: Nu vom face alianţă cu PSD la niciunul din sectoare. Vom face o opoziţie consistentă

Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu. FOTO Mediafax

Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, marţi, la Parlament, după şedinţa pe care a avut-o cu consilierii liberali din Consiliul General al Municipiului Bucureşti, că PNL nu va face nicio alianţă sau majoritate cu PSD la niciun sector şi nici în teritoriu.Mai mult, Vasile Blaga a precizat că oferta de colaborare făcută către Ciprian Dobre, actualul preşedinte al CJ, celor de la PSD Mureş, nu are acordul conducerii.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Am avut o întâlnire foarte bună cu colegii noştri consilieri din Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Decizia unanimă a colegilor noştri a fost aceea de a face opoziţie şi iar opoziţie, nu vom face niciun fel de alianţă cu PSD la niciunul din sectoare, nici la Consiliul General. Nu vom avea niciun fel de apropiere de PSD care nu credem că va ieşi din nota demagogiei şi a populismului cu care ne-a obişnuit de ani de zile la Capitală”, a declarat, co-preşedintele PNL Alina Gorghiu, după o şedinţă cu consilierii PNL din Bucureşti în care s-a discutat politica de alianţe a liberalilor.
 
Liderul liberal a arătat că se încearcă obţinerea de majorităţi cu celelalte formaţiuni politice care au intrat în Consiliile Locale pentru a putea face ”opoziţie consistentă şi constructivă în interesul comunităţii bucureştene”. „Sunt foarte puţine sectoare unde, împreună cu USB sau PMP se poate face o majoritate pentru a putea desemna un viceprimar. Am avut această aritmetică în interiorul şedinţei, însă colegii noştri au fost mandataţi ca până pe data de 21 sau 22, când se vor depune jurămintele, să vadă cum reuşesc să concretizeze discuţiile deja existente”, a mai spus Gorghiu.
 
Referior la afirmaţia pe care actualul preşedintele al CJ Mureş, Ciprian Dobre (PNL), potrivit căreia PNL Mureş oferă funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean către PSD, copreşedintele Vasile Blaga a spus că invitaţia a fost făcută de Dobre în nume personal, întărind ideea că PNL nu va face alianţe cu PSD. „A făcut-o în nume propriu şi am spus-o: nu vom face alianţe, majorităţi cu PSD nicăieri. Am declarat-o şi înainte de campanie, o declarăm şi acum, chiar dacă au fost în unele judeţe invitaţii de acest gen şi din partea cealaltă (...) Deocamdată poziţiile partidului le exprimă doamna Gorghiu şi cu mine”, a declarat Blaga.
 
Până în prezent, liberalii s-au aliat, pentru realizarea de majorităţi, în ţară, atât cu UDMR cât şi cu PMP şi alte formaţiuni mici. Singura interdicţie pe care o au consilierii locali ai PNL este de a stabili alianţe cu PSD.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările