Gorghiu: CCR să citească raportul, dacă domnul Dorneanu nu e plecat în Rusia, şi să adapteze recomandările

Gorghiu: CCR să citească raportul, dacă domnul Dorneanu nu e plecat în Rusia, şi să adapteze recomandările

Senatoarea PNL Alina Gorghiu. Foto: Eduard Enea.

Senatoarea PNL Alina Gorghiu a reacţionat vineri, după ce a fost emis raportul Comisiei de la Veneţia, spunând că CCR va trebui să citească documentul, „dacă Valer Dorneanu nu este plecat în Rusia” şi să adapteze recomandările Comisiei în reexaminarea Legilor Justiţiei. Aceasta a mai completat că „o ţară cu scaun la cap care nu doreşte izolare” nu poate ignora un astfel de raport.

Ştiri pe aceeaşi temă

Senatoarea PNL de Timiş Alina Gorghiu a comentat vineri raportul preliminar al Comisiei de la Veneţia privind modificările legilor Justiţiei, cerând Curţii Constituţionale a României să citească documentul şi să implementeze recomandările forulu internaţional. Aceasta a mai precizat că „e un raport extrem de dur la adresa celor care au făcut modificările” 

„Nu se poate vorbi dacă ai cunoştinţe elementare juridice de drept elementar, de un draft. E un raport care face prima etapă înainte de raportul final, nu de o ciornă, ci de un raport preliminar cu aceleaşi efecte. Recomandările din acest raport preliminar, dacă avem scaun la cap şi nu doreşte izolare, evident că le vom integra. Era întrebarea cum punea România în vigoare aceste recomandări?
CCR sper că citeşte raportul, dacă domnul Dorneanu nu este plecat în Rusia, şi preia recomandările Comisiei în rapoartele CCR. Sau, acolo unde e vorba de procedură legislativă, să se preia direct modificările şi să se integreze. Este un raport extrem de dur la adresa celor care au făcut aceste modificări”, a dclarat Gorghiu.

Fostul lider PNL a mai explicat că liberalii au fost de acord că e nevoie de modificări şi au cerut adaptarea legislaţiei la o formă modernă încă in 2004, însă criticile aduse ulterior au fost la adresa „textelor menite să dăuneze independeţei legislative”. 

„Nu am zis că legile nu trebuie modificate. Am zis-o din 2004, sunt foarte multe aspecte preluate de la CSM. Criticile noastre au fost pe acele texte care sunt menite să dăuneze independenţei legislative şi care, aşa cum constată şi Comisia de la Veneţia, pot bloca instanţele. Nu mă interesează să-mi dea dreptate majoritatea Parlamentară , ci să citim şi să implementăm modificările”, a conchis Gorghiu.

 

citeste totul despre: