Good Governance Summit. Fost lider al Camerei Lorzilor, despre relaţia NATO-Rusia: Noi suntem într-o perioadă a tensiunilor, nu a conflictului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul lider al Camerei Lorzilor din Marea Britanie, Robert Salisbury
Fostul lider al Camerei Lorzilor din Marea Britanie, Robert Salisbury

Fostul lider al Camerei Lorzilor din Marea Britanie, Robert Salisbury, a declarat, joi, la Good Governance Summit, organizat de Strategikon, faptul că nu se poate vorbi de un nou război rece între Rusia şi NATO, însă toţi actorii politici trebuie să fie conştienţi că există tensiuni între Alianţa Nord-Atlantică şi Moscova.

„În urmă cu 50, când eram mai tânăr, o treime din bugetul Marii Britanii era pentru educaţie, securitate socială şi pensii. Acum s-a ajuns la două treimi.Ce înseamnă asta? Înseamnă că noi am rămas cu o treime pentru celelalte. Toată lumea (din Marea Britania - n.r.) crede că trăieşte într-o perioadă de pace. Oare? Noi acum suntem protejaţi în Europa de războaie şi avem doar terorismul care ne face probleme.  Orice am spune despre «prietenii noştri» ruşi, noi suntem într-o perioadă a tensiunilor, nu în una a conflictului“, a declarat fostul lider al Camerei Lorzilor la una din dezbaterile organizate de organizaţia neguvernamentală Strategikon 

Mai mult, Robert Salisbury a punctat faptul că actorii NATO, precum şi statele membre ale UE trebuie să se adapteze la provocările contemporane. „Noi avem o mare provocare strategică şi nu prea reuşim să răspundem strategic. Noi trebuie să ne schimbăm atitudinea şi cred că oponenţii noştri au înţeles deja asta“, a mai spus britanicul. 

La dezbaterea unde a vorbit fostul lider al Camerei Lorzilor a mai luat cuvântul şi europarlamnetarul Andi Cristea.„Când ne uităm la NATO şi UE ne gândim la ele atât din perspectiva hard power, cât şi din cea a soft power. NATO şi UE împart valori comune şi amândouă au aproape aceleaşi provocări, fie că vorbim de spaţiul estic, fie că vorbim de zona de sud“, a declarat europarlamentarul PSD Andi Cristea, vicepreşedinte al Comisiei de Afaceri Străine din Parliamentul European. 

UE, NATO şi apărarea Europei

De asemenea, acesta a subliniat că UE şi NATO n-ar trebui să se suprapună în ceea ce priveşte forţele de apărare, ci ar trebui să fie complementare.„Noi vrem o complementaritate între NATO şi UE când discutăm despre apărarea comună“, a mai spus Cristea. 

Acesta a mai atras atenţia că în prezent UE se confruntă cu provocări precum războiul hibrid, terorism sau migraţie. În plus a nominalizat problemele pe care UE le are în ceea ce priveşte urmările situaţiei din Siria, dar şi cele din Turcia. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite