Gigi Becali: „Vreau să rămân liberal. Ma gândeam ca PNG să fuzioneze cu PNL“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PNL Gigi Becali a declarat marţi că vrea să rămână membru  în PNL şi că planul său este ca PNG să fuzioneze cu liberalii.

„Eu imi doresc să rămân în PNL. Planul meu, eu mă gândeam să  rămân în PNL şi PNG să fuzioneze cu PNL. Cu PNG ce să fac, are doi şi ceva la sută. Eu mă gândeam ca cele doua partide să fuzioneze. Acum cum vrea şi domnul Antonescu, aştept să mă întâlnesc cu dânsul să vedem ce zice. Nu mă tem de unii şi de alţii, când eşti aşa mare nu ai de ce să-ţi fie frică. Dacă unu are zece oi şi altul are 3000 de oi, ce motiv mai este de competiţie, nu mi-e frică“, a declarat Becali.

Declaraţiile lui Becali au venit după ce preşedintele PNL, Crin Antonescu, a explicat  că în zilele urmatoare se va decide dacă deputatul George Becali va rămâne în partid sau dacă se va întoarce in PNG.

„Am facut o asociere politică într-o anumită conjunctură cu domnul Becali şi vom lămuri în zilele următoare dacă domnia sa doreşte să rămână a la longue în PNL, supunându-se unor rigori  sau dacă domnia sa redevine lider al unui partid care există în România, din poziţia de parlamentar“, a explicat liderul PNL.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite