Gigel Ştirbu, despre situaţia TVR: În ultimii ani nu a fost discutat raportul de activitate al TVR. PSD s-a opus de fiecare dată

Gigel Ştirbu, despre situaţia TVR: În ultimii ani nu a fost discutat raportul de activitate al TVR. PSD s-a opus de fiecare dată

Deputatul Gigel Ştirbu. FOTO Eduard Enea

Gigel Ştirbu, fost preşedinte al Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, a explicat pentru „Adevărul” că în ultimii ani nu a fost discutat niciun raport de activitate al TVR, deoarece de fiecare dată majoritatea PSD-ALDE s-a opus, acest lucru întâmplându-se de mai multe ori în mandatul 2016-2020

Ştiri pe aceeaşi temă

„În ultimii patru ani nu a fost discutat niciun raport de activitate. Procedura spune că Birourile Permanente reunite trebuie să sesizeze cele două comisii de specialitate, Comisia pentru cultură şi media din Senat şi Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă, pentru a analiza raportul de activitate. Cred că în ultimii ani am făcut şase adrese către BPR pentru a ne sesiza în ceea ce priveşte situaţia TVR, dar majoritatea de atunci, PSD şi ALDE, nu a luat în calcul adresele noastre. PSD, fie că l-a avut pe Dragnea, fie că l-a avut pe Ciolacu şa şefie, nu a vrut să discutăm situaţia TVR”, a declarat pentru „Adevărul” Gigel Ştirbu, fost preşedinte al Comisiei de cultură, arte şi mijloace de informare în masă din Cameră în perioada 2016-2020. 
 
Actualul preşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării a subliniat faptul că situaţia problematică în ceea ce priveşte analiza activităţii TVR nu e singulară, liberalii cerând în trecut şi discutarea rapoartelor de activitate ale Agerpres şi şi ale Radioului Public.
 
„Dacă există o majoritate conturată în BPR, atunci pot fi sesizate comisiile de specialitate, care să discute rapoartele de acitivtate şi să decidă dacă dau aviz negativ sau pozitiv”, a completat Ştirbu, care a punctat că e la latitudinea actualei coaliţii de guvernare dacă vor sau nu discutatea situaţiei TVR.  
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările