Ghid de împăcat cu părinţii (înainte şi după proteste)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îmi iubesc enorm părinţii. Zilele astea m-am certat urât cu ei. A fost vina mea fiindcă nu am ştiut din timp cum să mă lupt cu manipularea constantă a televiziunilor de ştiri.

Sunt psiholog, psihoterapeut, consultant politic şi, vreme de câteva luni producător, realizator şi prezentator al unei producţii radio („Nu Fi Struţ! – emisiune de sănătate mintală anti-manipulare” cu un slogan deştept: „Nu sta cu capul adânc înfipt în noaptea minţii!”). Şi totuşi am fost luat prin surprindere: părinţii mei, oameni în vârstă, foarte inteligenţi, pregătiţi profesional, citiţi, cu experienţa profesiei şi a vieţii în spate se ceartă cu mine argumentând cu citate din televiziunile de ştiri (numele sunt irelevante, manipulările sunt de aceeaşi factură; diferă din când în când direcţia manipulării). Fraze întregi preluate şi înlănţuite cu aceeaşi „coerenţă” logică imitată de la aşa zisele talk-show-uri. Nu mai rămâne loc de nici un argument: „protestatari drogaţi, manipulaţi, plătiţi de străini să destabilizeze ţara” până la „voi ieşiţi în stradă şi nu vedeţi că ungurii aproape că ne-au luat Ardealul”. Halucinant, nu-i aşa? Dar oamenii cei mai dragi mie pe acest pământ îmi recită din Gâdea, Ghiţă, Rareş Bogdan şi alţii (faţă de care îmi cer scuze, dar nu îmi mai aduc aminte chiar toate numele).

Cum s-a ajuns aici? Explicaţiile sunt multiple şi pot duce către procese şi detalieri academice complicate. Sec şi sintetic: minciuni conţinând 20% adevăr, repetate constant, zi de zi, folosirea argumentului autorităţii şi cel statistic (al cifrelor neverificabile), apelul la sentimentele profunde şi convingeri (naţionalism, patriotism, neam) completate cu amestecul unui trecut glorios (tinereţea oricui este glorioasă faţă de bătrâneţea complicată de azi) cu nemulţumirile prezente, inducerea fricii, anxietăţii faţă de un duşman imaginar sau real, dar distorsionat. Teama de străini, trecutul furat, ameninţarea viitorului copiilor şi nepoţilor lor, inducerea ideii de adevăr absolut la televizor, senzaţionalul (ca o pată de culoare adictivă într-un cotidian gri), exclusivul (ca vehicul al deţinerii unice a adevărului absolut). O întreagă menajerie de spălat creiere.

Ştiu că foarte mulţi dintre voi vă loviţi de acelaşi zid privind în ochii părinţilor şi simţiţi furia şi neputinţa de a face ceva. Primeşti pumnalul în piept atunci când cei care te-au crescut cu zeul bunului simţ, cu frica de furt şi ruşinea minciunii te amestecă pe tine, credinţele tale, valorile pe care ei ţi le-au insuflat cu mizeria şi minciuna unor zei falşi din spatele unor led-uri colorate. Eşti departe de ei, iar ei suferă că tu „nu înţelegi nimic şi ai creierul spălat”. Cu toţii suferiţi, iar prăpastia şi disperarea de pe ambele maluri se adânceşte. Tu pleci acasă mai gol, iar ei deschid pe „ştiri” ca să îţi păzească viitorul.

Am reuşit cu greu să redeschid o punte fragilă cu ai mei. Am suferit mult, ei au suferit mult, dar am reuşit să îi fac să mă asculte, chiar şi un pic.

Reţeta este simplă, dar foarte greu de pus în practică, mai ales când sunt patimi atât de mari ca în aceste zile:

  • Nu îi combateţi cu argumente raţionale! Manipularea ţine de sentiment, de logica afectivă; nu are nici o legătură cu raţionamentul cauzal, inductiv şi deductiv.
  • În prima fază, asigură-i că eşti bine, că nu ai consumat alcool sau substanţe halucinogene.
  • Promite-le că nu te vei implica în acte violente.
  • Aminteşte-le că ei te-au crescut cu ideea de cinste nu cu furt, delapidare, minciună, hoţie.
  • Asigură-i că vrei un viitor în ţară, că nu vrei să pleci în străinătate. Teama de a te pierde, paradoxal, le va întări credinţa că televizorul are dreptate!
  • Repetă-le obsesiv că eşti copilul lor şi că îi iubeşti indiferent de ce se întâmplă în ţară.
  • Roagă-i să aibă încredere în tine că vrei să le creşti nepoţii într-o ţară cinstită.
  • Nu încerca să îi convingi că ai dreptate! Fă-i să aibă încredere în tine că „nu faci prostii” şi că „vei avea grijă de tine”!

Apoi schimbă subiectul de la politică.

Nu este o reţetă infailibilă, dar poate deschide o cale de comunicare pe o paradigmă afectivă, care nu vă pune pe poziţii socio-politice antagoniste. Părinţii ne iubesc necondiţionat şi ne vor doar binele. Ei înşişi poate sunt într-o capcană. Doar vorbind de la sentiment la sentiment puteţi vorbi aceeaşi limbă. Altfel, cine ce ordonanţă dă, cine pe cine plăteşte sau cine şi ce fură, devine mai important decât sângele.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite