Gheorghe Piperea: Am primit oferta din partea PNL să conduc filiala Bucureşti. Adriana Săftoiu: Am acceptat propunerea de a intra în cursă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Piperea FOTO Arhiva Adevărul
Gheorghe Piperea FOTO Arhiva Adevărul

Avocatul Gheorghe Piperea a anunţat, pe pagina sa de Fcaebook, că a primit oferăt din partea PNL pentru a prelua conducerea organizaţiei Bucureşti, însă nu a luat încă o hătărâre.

UPDATE Copreşedintele PNL Alina Gorghiu: Domnul avocat Piperea e unul dintre cei cu care eu şi Vasile Blaga am discutat, în vederea ocupării uneia dintre aceste funcţii la nivel de Bucureşti. Nu avem nimic bătut în cuie în momentul de faţă, discuţiile vor continua, pentru că avem încă timp să ne ocupăm serios de această problemă. Vrem să deschidem partidul şi să-i atragem pe aceşti oameni care până acum au stat pe margine, deşi reprezintă foarte bine valorile liberalismului în spaţiul public.

UPDATE Avocatul Gheorghe Piperea condiţionează preluarea conducerii PNL Bucureşti de libertatea de a avea drept de veto în cazul prezenţei unor persoane pe lista PNL pentru alegerile parlamentare din toamnă au precizat surse liberale pentru News.ro, conform cărora Piperea ar urma să deschidă lista liberalilor pentru Senat, iar Daniel Zamfir să fie cap de listă la Camera Deputaţilor.

UPDATE Adriana Săftoriu se va înscrie în cursa pentru şefia PNL Bucureşti: Având în vedere că este o numire, nu pot să spun candidatură, dar nu vă ascund că există această propunere, nu neapărat pentru Capitală, cât şi pentru un sector, nu cred că voi fi singura. Am acceptat această propunere pentru Bucureşti, deşi recunosc că nu este uşor să creşti de la 13 procente la un procent de care să nu îţi fie ruşine, dar îţi asumi şi lucrurile grele, nu doar cele uşoare. Mai mult, nu cred că trebuie abandonată Capitala în mâinile PSD”.

„Prieteni, zilele trecute am primit o ofertă oarecum surprinzătoare din partea PNL, de a prelua conducerea organizaţiei de Bucureşti. E o provocare. Având în vedere, însă, multiplele proiecte în care sunt implicat, precum şi perspectiva reducerii suplimentare a timpului alocat familiei (şi asa insuficient), vă spun că nu am acceptat încă propunerea“, a scris Piperea, pe pagina Facebook.

Avocatul a spus că ar dori să facă echipă cu Daniel Zamfir, iniţiatorul Legii dării în plată. „Desigur că veţi fi de acord cu mine că fără implicarea domnului deputat Zamfir, realitatea, azi, ar fi fost că avem o frumoasă teorie, un proiect bun (aşa cum a fost şi proiectul legii falimentului scris de mine în 2009 şi închis în sertare timp de 5 ani şi, ulterior, abandonat) şi atât. În orice caz, dacă aş decide să mă implic într-un astfel de proiect, aş păstra tandemul cu Dan Zamfir. E evident că a fost un pact reuşit şi nu un act efemer de prestidigitaţie“, a mai arătat Piperea.

Avocatul a mai spus că săptămâna viitoare va anunţa ce decizie va lua cu privire la propunerea PNL. „Vîă asigur că, indiferent ce voi ajunge să decid săptămâna viitoare, voi rămâne acelaşi - un om al cetăţii şi un luptător pentru drepturi si libertăţi, dar şi un aliat al tuturor celor aflaţi în restriste care mă vor fi chemat în ajutor.
Si vă asigur că nu agreez nici tipul actual de politica, anacronic si chitibusar, nici multe dintre fetele politice obosite care, in interes national si pentru binele generatiilor viitoare, trebuie sa fava 10 paşi inapoi“, a mai spus Piperea.

Organizaţia PNL Bucureşti a rămas fără lider, după ce Cătălin Predoiu şi-a dat demisia, ca urmare a înfrângerii suferite la alegerile locale. Fostul lider PNL Bucureşti a candidat la Primăria Capitalei şi s-a situat pe locul III, după Gabriela Firea şi Nicuşor Dan.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite