Gheorghe Funar a sesizat CCR, cerând verificarea legalităţii candidaturii lui Victor Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul independent la Preşedinţie, Gheorghe Funar, a sesizat Curtea Constituţională, cerând instituţiei să decidă dacă premierul Victor Ponta a încălcat Constituţia şi să verifice legalitatea candidaturii acestuia după ce preşedintele Traian Băsescu l-a acuzat că a fost ofiţer acoperit SIE.

Gheorghe Funar a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că în urma sesizării CC, pe care a depus-o joi, candidatura lui Victor Ponta la prezidenţiale riscă să fie blocată.

"În campania electorală pentru alegerile prezidenţiale au apărut informaţii furnizate de preşedintele Băsescu referitoare la candidatul Victor Ponta, care a fost ofiţer acoperit al SIE, în perioada 1997-2001, când deţinea funcţia de procuror. Eu am trecut de la vorbe la fapte pentru elucidarea acestui caz şi am sesizat Curtea Constituţională care trebuie să decidă, pe bază de probe, dacă Victor Ponta a încălcat Constituţia. Am cerut CC să verifice legalitatea candidaturii lui Ponta care, în opinia mea, încalcă dispoziţiile constituţionale ale articolului 40, alin. 3. Este o bombă cu efect întârziat, iar Ponta riscă să fie blocat de CC", a spus Funar.

Potrivit acestuia, Curtea Constituţională este obligată să vegheze la respectarea prevederilor legale pentru alegerea preşedintelui României.

"Am propus să fie acceptat şi citat ca martor preşedintele Traian Băsescu, care deţine şi probe testimoniale. În funcţie de decizia CC, premierul Victor Ponta va şti dacă mai candidează sau se retrage din competiţie şi rămâne, degeaba, numai pe buletinul de vot şi pe milioanele de afişe, bannere, cearceafuri electorale, cu care a împânzit toată ţara", a menţionat Gheorghe Funar.

Candidatul independent la Preşedinţia României a afirmat că demersul său este perfect legal şi că sesizarea sa a fost înregistrată, joi, la CC cu numărul 4661.

Potrivit reprezentanţiilor Curţii Constituţionale, sesizarea depusă de Gheorghe Funar va fi analizată vineri.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, că Victor Ponta a fost ofiţer acoperit al SIE în timp ce era procuror, fapt ce reprezintă "o ilegalitate constituţională" şi "o incompatibilitate", potrivit Constituţiei vechi.

Întrebat dacă faptul că Victor Ponta a fost şi ofiţer acoperit şi procuror nu este o ilegalitate, preşedintele Traian Băsescu a spus că este "o ilegalitate constituţională".

Băsescu a spus că la numirea Guvernului a întrebat telefonic dacă există ofiţeri acoperiţi în Executiv.

"La numirea prin Parlament, eu nu verific, atunci când sunt instalări de guverne, pentru că mă obligă Constituţia să-i numesc şi n-am ce face. Dar atunci am întrebat telefonic. Mi s-a spus că nu este niciun ofiţer acoperit, am închis subiectul, îmi veneau de la Parlament, oricum trebuia să-i validez. Şi chiar mi-aduc aminte că am spus-o: Guvernul nu are niciun ofiţer acoperit. Nu mi-a dat prin cap că ar fi rezervişti acoperiţi", a afirmat Băsescu, la Realitatea Tv.

"Oricum n-aveam ce să fac, pentru că pe votul Parlamentului eu nu pot respinge un guvern sau un prim-ministru", a mai spus el.

Şeful statului a explicat că "neliniştea" i-a fost stârnită în momentul în care senatorul Valer Marian a făcut o interpelare privind calitatea de ofiţer SIE a lui Victor Ponta.

"Nu atât interpelarea, cât lipsa de răspuns şi pe urmă discuţiile din presă", a mai spus Băsescu.

Marţi dimineaţă, la Iaşi, unde a participat la slujba de Sfânta Parascheva, premierul Victor Ponta a avut prima reacţie la declaraţiile lui Traian Băsescu, spunând că sunt "numai minciuni" şi că preşedintele este "extrem de tulburat şi frământat" şi că "România nu mai trebuie să depindă de tulburările unei persoane".

Premierul a mai spus că din 1995, când a terminat Facultatea de Drept, a respectat legile de fiecare dată şi şi-a servit ţara şi va face acest lucru în continuare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite