George Maior, şeful SRI: „Directorii CIA nu vin în România pentru a face diplomaţie sterilă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directorul SRI, George Maior FOTO Mediafax
Directorul SRI, George Maior FOTO Mediafax

Directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), George Maior, a vorbit, într-un interviu acordat revistei „Sinteze“, coordonată de sociologul Vasile Dâncu, despre modul în care imaginea instituţiei pe care o conduce a evoluat pe plan extern şi a subliniat că s-a ajuns, de la „moştenirea Securităţii“, la acţiuni comune cu CIA sau MI 6.

„S-au făcut mari greşeli în anii ’90, pe care trebuie să ni le asumăm ca orice organizaţie serioasă. Apoi, procesul de reformă umană, de procese interne schimbate, de adaptare la exigenţele acestea ale lumii informaţiei, toate au presupus reforme, unele dureroase din punct de vedere intern, care au dus la rezultate bune. Cred că populaţia le-a înţeles, a văzut eficienţa lor, cel puţin în partea vizibilă a luptei împotriva corupţiei, dar şi în partea de relevanţă externă  a Serviciului, acest Serviciu care se ridică la cele mai înalte standarde ale serviciilor clasice de informaţii“, a explicat George Maior.

Totodată, el a subliniat că SRI colaborează, pe plan extern, cu instituţii precum CIA, iar astfel ţara e „legată prin fire nevăzute de mulţi cu mari puteri europene şi mondiale“.

„Nu vin directorii CIA sau MI 6 în România pentru a face politeţe sau o diplomaţie sterilă. Vin pentru că au interesul să vină, pentru că au ce lua de la noi, cum şi noi avem ce lua de la ei, în sens de informaţii, de schimb de informaţii, de acţiuni comune“, a mai spus şeful SRI.

În acelaşi timp, Maior a precizat că SRI face parte din „Clubul de la Berna“, „cea mai importantă organizare multilaterală a cooperării dintre serviciile din Uniunea Europeană pe un schimb permanent de informaţie, de cunoaştere “, un aspect important pentru România, care a ajuns să coopereze pe plan european şi să primească informaţie.

 „Să ajungi să primeşti informaţie este un lucru extraordinar pentru un stat“, a conchis el.

Citeşte şi:

George Maior, despre gazele de şist: E o greşeală să închizi ochii atunci când ai asemenea resurse

Directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), George Maior, a vorbit, într-un interviu acordat revistei „Sinteze“, coordonată de sociologul Vasile Dâncu, despre protestele la adresa exploatării gazelor de şist şi a subliniat că, deşi nu este „un fan“ al acestor resurse, ar trebui ca statul să informeze cetăţenii cu privire la avantajele şi dezavantajele acestor tehnologii.

Şeful SRI: E nevoie de replanificarea forţelor militare în statele de graniţă ale NATO, inclusiv România

NATO trebuie să găsească un echilibru mai bun între abordarea riscurilor neconvenţionale şi a celor clasice, fapt ce presupune o replanificare a structurii de forţe militare în state de graniţă ale Alianţei, inclusiv România.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite