George Maior a fost ales preşedinte de onoare al Academiei de Ştiinţe Militare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Maior, şeful SRI FOTO Arhiva Adevărul
George Maior, şeful SRI FOTO Arhiva Adevărul

Directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI) George Maior a fost ales, joi, preşedinte de onoare al Academiei de Ştiinţe Militare.

În discursul său, Maior a subliniat că Academia de Ştiinţe Militare este un for în creare, care trebuie să contribuie la dezbateri pe teme geopolitice şi geostrategice şi cărora să le confere un sens academic.

„Conceptele de geopolitică, geostrategie, studii strategice sunt dezbătute şi prezentate în universităţi de prestigiu internaţionale. Este adevărat că avem şi noi o tradiţie în domeniu, dar trebuie să ne adaptăm la asemenea standarde, mai ales că lumea este complexă. Societatea are nevoie de astfel de cercetări importante pentru securitatea naţională, pentru interesul strategic naţional. Academia de Ştiinţe Militare este un for în creare, care trebuie să contribuie la aceste dezbateri şi să le confere un sens academic, de aceea afirm că veţi găsi în mine un partener în îndeplinirea acestei misiuni câtă vreme vor fi menţinute standardele despre care vorbeam“, a declarat George Maior cu acest prilej, citat de Agerpres.

Evenimentul desfăşurat la sediul Guvernului a reprezentat un prim pas în constituirea structurilor de conducere ale Academiei de Ştiinţe Militare, înfiinţată prin lege ca instituţie publică de interes naţional în domeniul cercetării ştiinţifice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, aflată în coordonarea Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale şi Serviciului Român de Informaţii, arată sursa citată.

Academia de Ştiinţe Militare are ca obiect de activitate dezvoltarea ştiinţelor din sistemul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, în scopul alinierii la cerinţele NATO şi ale Uniunii Europene, iar înfiinţarea sa urmăreşte: promovarea pe plan naţional şi internaţional a cercetărilor ştiinţifice din sistemul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale; coordonarea activităţii de cercetare ştiinţifică, fundamentarea necesarului de resurse de finanţare a activităţilor de cercetare-dezvoltare pe termen mediu şi lung; crearea cadrului legal pentru introducerea continuă a progresului tehnic în sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, colaborând cu Academia Română, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România şi academiile de ramură, instituţiile de învăţământ superior, precum şi cu alte ministere, instituţii şi unităţi de profil.

„Constituirea organelor de conducere ale acestei instituţii de învăţământ — la baza organizării căreia se află trei secţii ştiinţifice constituite pentru a asigura îndeplinirea obiectului său de activitate, respectiv Secţia de ştiinţe militare, Secţia de ordine publică şi Secţia de informaţii şi securitate naţională — reprezintă un pas important în realizarea obiectivelor Academiei şi, totodată, pentru Sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, o consecinţă a eforturilor depuse pentru înfiinţarea unei instituţii de interes naţional în domeniul cercetării ştiinţifice“, potrivit aceleiaşi surse.

Preşedinte interimar al instituţiei a fost ales Gheorghe Toma, prorectorul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul“.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite