George Maior a conferenţiat la Universitatea Harvard. Ce teme a abordat ambasadorul României în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadorul României în SUA, George Maior, a ţinut, luni, o conferinţă la Universitatea Harvard, în care a vorbit despre rolul intelligence-ului în crearea politicilor publice, precum şi despre climatul de securitate din regiunea României.

Pe data de 19 septembrie 2016, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii a fost invitat să conferenţieze la The Belfer Center for Science and International Affairs din cadrul Harvard Kennedy School of Government, parte a Universităţii Harvard. 

„În cadrul evenimentului, domnul George Cristian Maior a vorbit despre rolul intelligence-ului în crearea politicilor publice, precum şi despre climatul de securitate din regiunea ţării noastre“, precizează ambasada României în SUA, într-un comunicat de presă.

La conferinţă au participat gen. bg. (ret.) Kevin Rayn, director al Poiectelor de Apărare şi Intelligence (Belfer Center for Science and International Affairs), lt. gen. (ret.) Tar Oelstrom, Director al Programului de Securitate Naţională  (Harvard Kennedy School of Government), Sergei Konoplyov, director al Programelor Cyber Security şi Black Sea Security (Harvard Kennedy School of Government), cercetători, profesori, istorici, analişti şi studenţi ai Universităţii Harvard.   

„În cadrul vizitei la Boston, domnul ambasador George Cristian Maior a avut o întâlnire cu membri ai comunităţii româneşti din zonă, antrenori români ai şcolii de gimnastică ritmică, Rhythmic Dreams şi absolvenţi români ai Massachusetts Institute of Technology (MIT)“, mai precizează sursa citată.

De asemenea, Maior a transmis aprecieri comunităţii româneşti din zona Boston pentru unitate şi numeroasele iniţiative dezvoltate prin intermediul structurilor asociative precum Asociaţia Românilor din New England, reiterând şi cu acest prilej că una dintre priorităţile mandatului său de ambasador este legată de consolidarea relaţiei cu comunitatea românească din SUA. De asemenea, Maior a vorbit despre perspectivele foarte bune ale dezvoltării unor parteneriate între instituţii de învăţământ superior din SUA şi universităţi din România. 

„În contextul discuţiilor privind promovarea valorilor şi culturii româneşti în rândul noilor generaţii de copii ai românilor din diaspora, ambasadorul României a transmis angajamentul efectuării unei donaţii de carte pentru biblioteca românească locală înfiinţată la iniţiativa Asociaţiei Românilor din New England“, se arată în comunicatul ambasadei României în Statele Unite ale Americii.

image

George Maior, alături de reprezentanţi ai diasporei române din SUA. FOTO Ambasada României în SUA 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite