George Friedman, Stratfor: Miza României e America, nu NATO sau UE

George Friedman, Stratfor: Miza României e America, nu NATO sau UE

George Froedman,redactor sef  al publicatiei de geopolitica Strarfor FOTO Eduard Enea

România, arată George Friedman, este o ţară care s-a retras în sine şi doreşte să se integreze mai bine în sistemul internaţional – o poziţie greu de menţinut. Dacă Bucureştiul a fost o excepţie în blocul sovietic, îi vine acum mai greu să se adapteze Europei decât ţări ca de pildă Polonia. Pentru România a deveni normal înseamnă să devină o parte a Europei, respectiv să se alăture UE şi NATO.

Ştiri pe aceeaşi temă

analist politic şi redactorul-şef al publicaţiei de geopolitică „Stratfor”
Ideea de a nu fi pe deplin acceptat de Bruxelles creează o anxietate reală pentru Bucureşti. Când am sugerat dificultăţile cu care se confruntă cele două instituţii şi am sugerat că a fi membru nu este cea mai bună soluţie pentru România, am fost respins cu fermitate. Oricât de multe pete ar avea Europa astăzi, pentru români, ideea de a fi izolaţi aşa cum au fost odinioară este de nesuportat. Pentru Europa de Est, Statele Unite sunt în continuare o forţă mobilizatoare. În ceea ce priveşte România, ea trebuie să intensifice relaţiile cu SUA, dar nu prin proiecte aparent extraordinare, dar care au un impact minor, ci prin dezvoltarea substanţială a relaţiilor economice şi militare care ar fi în avantajul relaţiilor de securitate naţională ale ambelor părţi.

MAI PUŢINE AŞTEPTĂRI DE LA UE ŞI NATO
 

Punctul meu de vedere în ceea ce priveşte locul României în lume, subliniază autorul, nu se potriveşte cu cele ale secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, şi cu cele ale preşedintelui Traian Băsescu. România trebuie să reducă mult aşteptările legate de semnificaţia calităţii de membru al UE. Ea ar trebui să fie mulţumită că are moneda proprie.

În ceea ce priveşte NATO, aceasta nu are capacitatea militară de a acţiona în comun deoarece majoritatea armatelor europene nu sunt în stare să se angajeze în operaţiuni militare. NATO nu este o alianţă, ci numai o grupare de state, cu diferite obiective.

Ruşii nu urmăresc să impună prin forţă militară  interesele lor naţionale. Moscova mai degrabă profită de slăbiciunle Uniunii Europene pentru a-şi crea o reţea de relaţii comerciale în ţările vechii Europe de Est, creând un „fapt împlinit” economic. Concluzia este că interesele de securitate naţională ale României vor fi mai bine servite prin investiţii americane, mai ales în sectoarele strategice energetice şi de exploatare a minereurilor decât prin dependenţa de UE sau NATO. Românii sunt conştienţi de slăbiciunile acestor alianţe dar, în pofida crizei, încrederea
României în Europa este profundă.

SCUTUL ANTIRACHETĂ NU VA APĂRA STATELE ÎN CARE ESTE AMPLASAT

Programul de apărare antibalistică a SUA este văzut de europeni drept simbol al angajamentului american, deşi el nu este menit în mod specific să apere ţara în care este amplasat. Ruşii sunt profund nemulţumiţi de acest program. Ei cred, împreună cu est-europenii, că actualul program este o primă etapă a desfăşurării americane de-a lungul graniţei sferei de influenţă ruse.

Americanii nu vor o confruntare cu Rusia pentru un fapt care pentru Washington este o problemă marginală şi caută modalităţi de a renunţa la acest angajament. Acest lucru provoacă îngrijorare în regiune în condiţiile dezintegrării UE. Dar scutul antirachetă nu trebuie considerat ca unicul etalon al angajamentului american. România şi alte ţări est-europene au nevoie de sprijin şi asistenţă militară substanţială, dar ar avea nevoie mai degrabă de sisteme antiaeriene şi antitanc, avioane de luptă moderne şi logistică, în măsură suficientă ca să poată face faţă ameninţărilor de securitate naţională iminente.

Strategia României ar trebui să se concentreze asupra achiziţionării sistemelor convenţionale care pot fi folosite împotriva ameninţărilor în creştere, aşa că America nu trebuie judecată după angajamentul legat de apărarea antirachetă, ci în funcţie de disponibilitatea ei de a contribui la satisfacerea deplină a necesităţilor de securitate ale României.

Problema cu declaraţia lui Rasmussen este presupunerea că România se confruntă cu o ameninţare cu rachete, ceea ce nu corespunde realităţii. Rusia nu le va folosi şi, oricum, sistemul nu le-ar putea bloca, iar Iranul nu le are deocamdată. Renunţarea la baza americană din România ar fi văzută ca o abandonare a angajamentului SUA faţă de România, iar preşedintele României susţine poziţia lui Rasmussen şi respinge cea de-a doua variantă.

ROMÂNIA TREBUIE SĂ SE BAZEZE ÎN PRIMUL RÂND PE FORŢELE PROPRII

Românii, afirmă autorul, sunt singurii care-şi pot garanta securitatea naţională, iar SUA nu pot să se substituie forţelor române ca să protejeze interesele naţionale ale României. Numai forţa românească poate asigura dimensiunile grele şi multiple ale securităţii naţionale a României. NATO sau SUA pot reprezenta doar ultima soluţie, nu pot fi prima opţiune. De aceea, România trebuie să obţină sprijin pentru necesităţile fundamentale ale unei autoapărări adecvate. Bucureştiul nu trebuie să ia în considerare un singur scenariu în defavoarea multor alte scenarii.

Europa în ansamblu are nevoie de o apărare antirachetă, dar România şi alţi est-europeni care au avut experienţa ocupaţiei sovietice au nevoie de alte lucruri. Alianţa Nord-Atlantică nu este în stare să soluţioneze cerinţele de securitate ale zonei care reprezintă azi frontiera de est a Europei şi trece pe lângă Polonia, Slovacia, România, Bulgaria şi Turcia şi, dacă fiecare ţară va avea relaţii comerciale extinse cu Rusia, trebuie să fie în stare să se protejeze singură. Dolarii americani cheltuiţi pentru a îngrădi puterea rusească în regiune vor susţine mai puternic interesele României decât apărarea antirachetă şi vor corespunde mai mult intereselor SUA.

BIROCRAŢIA DIN ROMÂNIA - PARALIZANTĂ

România trebuie să creeze o dimensiune economică, în paralel cu relaţiile politice şi militare. Problema aici, subliniază George Friedman, nu este lipsa de proiecte, ci birocraţia din România, care poate fi paralizantă. În relaţiile economice, predictibilitatea, transparenţa şi eficienţa sunt esenţiale, dar nici una dintre acestea nu există în România. Reducerea birocraţiei, o mai mare viteză în soluţionarea problemelor şi predictibilitatea sunt chestiuni de securitate naţională. Dar relaţiile României cu SUA nu trebuie reduse numai la Washington, ci şi la alte oraşe, reprezentând centre de afaceri.

Nu este limpede, conchide autorul, dacă SUA înţeleg semnificaţia strategică a României sau altor state est-europene. Nu este limpede dacă România înţelege cum acţionează SUA sau cum poate să le atragă spre un angajament strategic. În ultima jumătate a Războiului Rece, SUA priveau uluite la România, iar de la căderea comunismului, România priveşte uluită spre SUA. România trebuie să depăşească teama ei de a fi exclusă din Europa.

SUA şi România trebuie să se concentreze asupra unor calcule reci ale interesului naţional, inclusiv probleme fundamentale ca vânzările de elicoptere de transport şi punerea în aplicare într-un ritm rapid  de către ministere a unor proiecte. Dacă, alături de acestea, se va crea şi un sistem de apărare antirachetă, e foarte bine, dar dacă  acesta va fi creat fără celelalte lucruri pe care le-am amintit, ar trebui să recitim ce s-a întâmplat cu linia
Maginot.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările