Mircea Geoană a pus iar ochii pe Preşedinţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Geoană
Mircea Geoană

Senatorul PSD Mircea Geoană, marele perdant al alegerilor prezidenţiale din 2009, insistă să candideze încă o dată din partea PSD şi se aşază singur pe tot felul de liste de posibili prezidenţiabili social-democraţi. Geoană a declarat, joi, că lista prezidenţiabililor social-democraţi a devenit foarte scurtă. Mai exact, cuprinde două nume: al său şi cel al premierului Victor Ponta.

„Când am fost şeful partidului, nu mi-ar fi plăcut ca cineva din interiorul partidului să înceapă să facă un joc de gleznă. PSD are însă luxul de a avea doi candidaţi cu şanse să câştige Preşedinţia României. Sunt mai pregătit ca niciodată să candidez, să câştig şi să conduc România pe un drum mai bun “, a spus Mircea Geoană, miercuri, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.

„Lăsaţi-l pe Ponta să aleagă“ 

Deşi numele lui Victor Ponta este vehiculat intens în ultima vreme ca fiind candidatul stângii cu cele mai mari şanse să-l învingă pe Klaus Iohannis, senatorul nu se cramponează de prezenţa premierului pe listă, agaţându-se de faptul că acesta  a declarat în repetate rânduri că doreşte să conducă Executivul cel puţin până în 2016. 

„Sunt oameni din partid care îl împing pe Victor Ponta să candideze la prezidenţiale , în speranţa că o să ocupe locul de premier sau şef la PSD. Lăsaţi-l pe Victor Ponta să aleagă ce e mai bine pentru el, că e un om suficient de matur“, a mai spus Mircea Geoană. Apoi, senatorul PSD i-a transmis, voalat, lui Ponta că ar trebui să-şi păstreze fotoliul de la Palatul Victoria. „Va trebui să discutăm şi cu Victor Ponta pentru că până la urmă trebuie să vedem dacă declaraţiile lui cu privire la dorinţa de a-şi continua mandatul de premier până în 2016 - care e mai mult decât legitimă, pentru asta a fost votat, pentru asta am fost votaţi în 2012 - se păstrează sau nu“, a adăugat Geoană.

Ponta: Candidez dacă vreau

Victor Ponta admite că există o şansă ca Mircea Geoană să fie candidatul PSD, însă totul depinde de propria dorinţă. „Într-adevăr, domnul Geoană este unul dintre cei care pot fi candidaţi. Candidez dacă vreau eu şi dacă mă simt în stare. Va decide Congresul“, a spus Ponta.

Vicepremierul Liviu Dragnea este convins că premierul va candida pentru fotoliul de la Cotroceni, infirmând existenţa vreunei liste cu potenţiali candidaţi. „Cu certitudine vă pot spune că nu există nicio listă, nici lungă, şi nici scurtă în PSD cu posibili candidaţi la Preşedinţie. Cât de curând, vom stabili asta în partid prin procedurile statutare cine este candidat. Eu cred că avem un candidat cu şanse serioase de reuşită, care e Victor Ponta“, a spus, tranşant, Dragnea. Dacă Ponta va ajunge la Cotroceni, cele mai mari şanse de a prelua frâiele PSD le are Dragnea.

Citeşte şi:

Alianţa PNL-PDL, în faţa primelor neînţelegeri. Predoiu: Problema ridicată de Macovei este reală. Haşotti o atacă la persoană

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite