Geoană: Să ne mobilizăm pentru ca Victor Ponta să câştige alegerile. O discuţie despre şefia PSD, după alegeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul Mircea Geoană face un apel către colegii săi din PSD să se concentreze pe câştigarea alegerilor prezidenţiale şi mai apoi să discute despre succesorul lui Victor Ponta la şefia PSD.

„Vreau să fac un apel la maturitate şi la responsabilitate, apel pe care îl adresez tuturor colegilor, de la lideri aflaţi în forurile de conducere ale PSD şi până la membrii de partid din sate şi comune. Desigur, este cât se poate de firesc ca o discuţie privind succesiunea la vârful PSD să existe, cum este necesar şi să avem o discuţie serioasă în interiorul partidului de persoana viitorului prim-ministru şi al componenţei viitorului guvern. La fel de normal este ca aceasta să fie una amplă, transparentă, axată pe soluţii şi argumente solide. Dar, esenţial este ca aceasta să aibă loc după alegerile prezidenţiale, nu înainte“, a scris Geoană pe Facebook

Geoană susţine că întreaga discuţie generată în jurul dosarului Hrebenciuc şi a implicării lui Dan Şova trebuie foarte clar delimitată. „Vorbim, aşadar, despre două paliere – unul privitor la aspectele juridico-legale pe care numai organele abilitate ale statului se pot pronunţa, şi un al doilea palier, cel politic. În ceea ce priveşte aspectele legale ce ţin de ancheta procurorilor, nu mă pronuţ, aşa cum nu am făcut-o niciodată. În schimb, pe tema succesiunii la vârful PSD, în cazul foarte probabil în care Victor Ponta va ajunge preşedinte al României, sunt câteva aspecte de clarificat“, mai susţine Geoană.

Senatorul aminteşte că Victor Ponta a transmis foarte clar că, în calitate de preşedinte al PSD şi de candidat pentru Cotroceni, nu acceptă risipirea energiilor partidului pe teme false, care nu îşi au locul în campanie.

Citeşte şi:

Alegeri prezidenţiale 2014. Klaus Iohannis, despre trocul Hrebenciuc - Şova: „Pe vremea USL, PSD insista cu legea amnistiei şi a graţierii“

În contextul stenogramelor din referatul DNA, în care Viorel Hrebenciuc îi promitea lui Dan Şova şefia PSD în schimbul unei legi a amnistiei, Klaus Iohannis, candidatul ACL la Preşedinţie, spune că PSD insista în şedinţele USL cu iniţierea unei astfel de legi.

Percheziţii acasă la omul de legătură dintre Hrebenciuc şi „cârtiţa“ din DNA. Generalul Dumitru Iliescu, fostul şef al SPP, îl avertiza pe liderul PSD de anchete

Procurorii anticorupţie au descins luni seară acasă la generalul Dumitru Iliescu, cel care îl informa pe Viorel Hrebenciuc despre dosarele anchetate de magistraţi. Fostul şef al SPP este urmărit penal în acest dosar, alături de Hrebenciuc şi de Dan Şova, purtătorul de cuvânt al PSD.

Ion Iliescu: Nu l-aş crede atât de naiv şi de neiniţiat pe Hrebenciuc

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, recunoaşte că nu cunoaşte detalii cu privire la discuţia dintre Hrebenciuc şi Şova, dar că nu crede că Viorel Hrebenciuc este atât de naiv.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite