După marea manifestaţie de Sfânta Parascheva de la Iaşi, un hâtru a scris pe Facebook că protestatarii anti-RMGC ar trebui să-i convingă pe oameni că blocarea exploatării de la Roşia Montană este voinţa Sfintei şi vor avea mii de oameni în stradă. Avea dreptate. Numai că reţeta fusese deja brevetată încă din luna aprilie la Bârlad şi reaplicată la Pungeşti.

După manifestările de la Pungeşti, mulţi s-au grăbit să le asocieze cu cele împotriva exploatărilor cu cianuri de la Roşia Montană. Cred că între cele două manifestaţii sunt diferenţe foarte mari. În primul caz, protestatarii sunt persoane informate, ce s-au mobilizat în cea mai mare parte pe reţelele de interacţiune socială; în cel de-al doilea caz, este vorba de persoane din mediul rural, cu un nivel de informare sub mediu, care au răspuns la mobilizarea prin biserică, agentul principal fiind Protopopul Bârladului, Vasile Lăiu. O altă diferenţă între cele două manifestaţii constă în însăşi importanţa subiectului: în cazul Roşia Montană, exploatarea aurului nu modifică în mod esenţial situaţia economică a României; în cazul gazelor de şist, este vorba de poziţionarea strategică a României pe piaţa energetică. În fine, în cazul Roşia Montană sunt argumente ştiinţifice şi juridice clare pentru oprirea exploatării, cel puţin în condiţiile din actualul contract; în cazul exploatării gazelor de şist, este vorba de o posibilă contaminare a apei.

Am urmărit câteva produse jurnalistice care au ca subiect soarta comunităţilor din SUA ce suportă efectele unei asemenea exploatări. Cred că informaţiile sunt utile pentru a atrage atenţia asupra riscurilor ce pot apărea, însă mai cred şi că trebuie să ţinem seama de cel puţin două aspecte: acolo sondele sunt în curţile oamenilor (jurisdicţia americană prevede că bogăţiile subsolului aparţin proprietarului terenului), pe când în cazul Pungeşti prospecţiunile se fac undeva în câmp; până când se va pune problema exploatării propriu-zise, tehnologia de exploatare va înregistra îmbunătăţiri, după cum afirmă şi specialiştii în domeniu. Fiind un domeniu nou, exploatarea gazelor de şist este în curs de ameliorare.

Două aspecte sunt clare în toate materialele şi dezbaterile pe care le-am urmărit: scăderea preţului la gaze odată cu începerea exploatării gazelor de şist şi problemele ecologice din unele localităţi în care există astfel de exploatări. Avem nevoie de aceste gaze de şist, dar există temeri cu privire la efectele ecologice negative asupra zonei de exploatare. Primul aspect este precizat în mod oficial, vorbindu-se de „independenţa energetică”. Cred că e prematur puţin exagerat să vorbim de aşa ceva, realizabilă fiind doar o mai bună poziţionare în negocierea preţului gazelor cu Gazprom. Ar fi un important pas de la „Sovrom” la „Chevron”. De aceea, doar certitudinea că la Pungeşti şi în alte zone există o anumită cantitate de gaz poate avea efect în preţul gazului pe care îl cumpărăm. Faptul că o ţară are rezerve naturale nu înseamnă că în mod obligatoriu ea le va scoate la consum, ci că le va arăta în primul rând celor de la care cumpără un produs similar. E vorba pur şi simplu de poziţionare strategică. Cât priveşte al doilea aspect, cred că sunt necesare garanţii în contract cu privire la posibilele efecte ecologice negative.

Dincolo de aspectele tehnice (atât de natură geo-strategică, cât şi ecologică), pe marginea cărora discuţiile vor continua (în mod justificat), de remarcat este implicarea unor feţe bisericeşti în protestele de la Pungeşti. Ecologiştii au venit mai târziu, după ce un sobor de preoţi au condus protestele din prima zi. M-am întrebat de ce oamenii au reacţionat tocmai la Pungeşti şi nu în sudul Dobrogei, unde prospecţiunile sunt într-un stadiu mai avansat şi unde se pare că zăcămintele sunt mai mari. Să fie mai pătrunşi de simţ civic şi mai lucizi pungeştenii de Vaslui decât locuitorii din Costineşti? Cred că mai important decât spiritul civic a fost revendicarea terenului cu pricina de către o mănăstire. Mă întrebă dacă preoţii ar mai fi fost în fruntea protestatarilor dacă în joc nu era acest teren.

Mobilizările de la Bârlad şi Pungeşti demonstrează capacitatea de mobilizare a bisericii. Nu contest dreptul de a protesta al celor ce consideră că o măsură a autorităţii publice îi afectează, dar cred că implicarea bisericii în astfel de mişcări ce se pot solda fracturi sociale şi chiar cu violenţe nu este tocmai în spiritul misiunii sale. În primul rând, şochează limbajul belicos, în termeni de secolul XIX: „Aşa s-ar putea asemăna: o armată invadatoare cu unele corporaţii străine; căpetenia vrăjmaşă cu unii manageri de companii; divanul boieresc cu guvernul; trădătorii de neam şi de ţară cu lobbyiştii” (cf. Vlad Ursulean). Apoi, impresionantă este prezentarea „oastei” de către Protopopul Lăiu: „Sunt protopop, am 27 de comune în subordine şi 150 de sate. În fiecare comună sunt cel puţin 2 preoţi, dacă nu trei-patru. Noi avem un sistem informaţional direct de la sursă foarte sigur: bunul creştin, care nu minte niciodată.” (cf. Vlad Ursulean). O adevărată demonstraţie de forţă. Mă întreb ce i-au putut spune pungeştenii Protopopului despre gazele de şist de a pornit prin subalternii săi o aşa mobilizare. La o astfel de trecere în revistă a acestei armate, se adaugă un avertisment pentru politicieni, venit din partea unui alt preot: Vom lupta cu armele Bisericii: rugăciunea, comunicarea… şi o să-i facem pe aleşi să ne asculte, că altfel nici noi nu-i vom asculta când ne vor cere votul!”.

Repet: nu sunt împotriva protestelor, dar prefer ca mesajele lor să fie exprimate în termeni civici şi nu în cei religioşi. Sunt adeptul manifestărilor civice din piaţa publică, dar nu al misiunilor şi războaielor sacre în probleme de natură administrativă. În piaţă pot manifesta cetăţeni cu opiniile lor, cu dreptul lor de a avea dreptate şi de a se înşela, şi nu sfinţi contra demoni.

Nu am auzit până acum nicio poziţie oficială a BOR cu privire la gazele de şist şi nici cu privire la implicarea preoţilor în evenimentele de la Pungeşti. Cu privire la Roşia Montană, BOR s-a pronunţat, fără să existe implicarea efectivă în organizarea protestelor. E vorba de o încuviinţare tacită sau de un răgaz pentru documentare? Sunt mai demonice gazele de şist decât cianurile?