Garda liberală

Ştim cu toţii versurile: „Căpitane, nu fi trist, Garda merge înainte prin partidul comunist.“ Şi chiar se întîmplă aievea să fiu şi eu arhaic ca gardiştii români pînă la cer şi înapoi.

Am scris nu demult despre ce înseamnă să fii liberal. Pentru liberalii din România, cu puţine excepţii, nu înseamnă nimic. O desemnează pe Oana Stănciulescu, simpatizanta Gărzii de Fier în CA al TVR, iar acum, fac din Marian Munteanu candidat la primăria Capitalei. Ce sunt liberalii?

Ceva sunt, dar sigur nu sunt liberali. Oricît de „naţional” ai fi, nu poţi să desemnezi, „liberal” fiind, un om care spune ce spune aici, de exemplu, de te doare capul. Nici nu mă ocup cu „creştinismul“ pretins de interlocutori. Creştinismul nu e o luptă a îngerilor români contra Satanei din mai toată lumea. 

Stănciulescu, Puric, Munteanu — lucrurile se leagă cumva. Şi se vede cîtă ceaţă ineptă aduce ortodoxia asta de maidan cu catedrale în care încape toată ţara în gîndirea şi mentalitatea oamenilor. Nu contează nimic, numai construcţiile megalomane şi drujba de duminică. În volumul meu despre ipocriţi nu i-am inclus pe cei bisericoşi — acum, cred că ar trebui să le consacru un întreg volum.

BOR nu a avut nicio problemă nici în a-i sluji pe comunişti. Acum nu are nicio problemă să se folosească de capitalismul specific românesc. Iar Garda este la fel de versatilă. Comuniştii, Măgureanu, Vasile Blaga — nu contează, numai să auzim din cînd în cînd idei gardiste. Întâietatea poporului român, misiunea lui, violenţa care parcă ar fi totuşi de dorit... Ţi se face părul măciucă. 

Nu ştiu dacă cei care orchestrează toată acţiunea asta ştiu ce fac. Dar să ştim măcar noi, ceilalţi. În speranţa unor avantaje în cursa electorală, PNL joacă un joc foarte periculos. Cînd binele profeţit cu flăcări în ochi se amestecă cu sosul naţionalist, ne putem aştepta la orice.