Explicaţia e absolut normală. Dar am o veste pentru domnul ministru al Transporturilor: nici nouă, restul de câteva milioane de români, care nu avem altă soluţie decât să luăm trenul, CFR-ul nu ne oferă nici viteza, nici confortul, nici respectul de care avem nevoie.

Cunoscându-l bine pe Relu Fenechiu, încă din vremea când era doar un deputat-baron din Iaşi, al cărui singur vis era să fie ministru, chiar al Transporturilor!, tind să cred că şi acum 3-4 ani domnia sa a văzut trenul mai mult din avion. Aşa c-am să-i explic puţin situaţia din teren. Nu de alta, dar am convingerea că domnul ministru vrea să ducă nişte ”politici de schimbare a lucrurilor” pe baza realităţii. Nu prinse din zbor.

Joi, 2 mai, ora 21.15. Staţia: Gara de Nord. Ruta: Bucureşti – Iaşi. Ora plecării: 23.00. Ora sosirii: 5.53. Merg apăsat spre casa de bilete. Rezervare prin telefon nu s-a putut. ”Dacă vreţi loc la cuşetă, nu facem rezervări! Veniţi cu o oră înainte şi vă luaţi bilet. Ăsta-i sistemul!”. Şi cum ăsta-i sistemul, am ajuns, cum vă spuneam, cu o oră şi trei sferturi înainte la gară. Surpriză! Locuri la cuşetă nu se mai vindeau! ”Trebuie să vă luaţi direct de la controlor, de pe peron. Vă vinde el, dacă mai are! Ăsta-i sistemul!”. Bilete la Clasa I, nu! La a II-a, nu! ”Dar, dacă vreţi să plecaţi în seara asta, avem bilete fără loc”.

Mă uit încremenită la vânzătoare. ”Dar… ăăă… cum adică să îmi cumpăr loc la cuşetă de pe peron? Şi unde îl găsesc pe controlor? Peronul ăsta-i mare! Fug, aşa, aiurea după el? Se face coadă în jurul lui, ar trebui să fiu şi eu acolo?”. Mă bâlbâi vreo 2-3 minute, în vociferările clienţilor din spate. Doamna vânzătoare se supără şi ea: ”Domnişoară, fără loc şi vedeţi la controlor de cuşetă sau plecaţi mâine!”. ”Păi, cum să plec mâine, dacă am venit în gară azi? Daţi-mi fără loc!”.

Pe peron, sute de oameni. Aştept. Şi aştept. Poate-poate, văd vreun controlor sau orice altceva îmbrăcat în cfr-ist, care să-mi mai explice o dată, aşa, ca pentru proşti, cum îmi cumpăr eu loc la cuşetă chiar de pe peron. Vine şi trenul. Trage pe linie. Începe îmbulzeala. Încep înjurăturile. În jur, niciun controlor. Îmi târâi bagajele dintr-o parte în alta, mă zgâiesc pe la toate uşile, pe la sutele de călători. Nimic!

“Uite, mă, naşu’! Ia şi mie loc!”. Mă trezesc din buimăceală zbieretele unuia. Alerg la naş, mă mai strecor cum pot şi întreb timid de un loc. La cuşetă! Oriunde! Îmi face semn cu ochiul să urc. “La 24! Nu la alt pat, da?”. Mă urc la 24. Mă uit pe geam. Naşu’ împarte şi tot împarte locurile din tren. “Aţi găsit, da? Cuşeta e 32 de lei. Mi-aţi dat 50, poftiţi 20! Noapte bună!”.

P.S. doar pentru dl Fenechiu: trenul a plecat cu 25 de minute întârziere. Aşa-i sistemul, nu? A ajuns cu 30 de minute întârziere. Şi ăsta-i sistemul, nu? Mizeria din toalete, ştiu, ăsta-i sistemul! Despre şpaga de 30 de lei a naşului nu are sens să vă mai spun. Sunt sigură că ştiţi care-i sistemul!