Micuţul ucigaş se plimbă prin oraş … 

Poezie pentru copii cu dedicaţie pentru infantilismul autorităţilor 

Sfârşit de vacanţă: ultimele gânduri plăcute, întâiele gânduri neplăcute… Ce bine că sunt român, ce bine e la noi: nu tu uragane, războaie, terorism, rasism, nimeni nu moare de foame.

Cam hărmălaie pe plajă, dar asta e plăcerea noastră, a românilor: vuietul mării, vocile de copii, undele radio, toate se amestecă şi vin în valuri… "micuţul ucigaş se plimbă prin oraş"... şi printre zumzete, ştirile.. “microparticulele au ucis 23.000 de români. România este pe locul 4 al ţărilor periculoase din Europa". 

Ce sunt toate acestea? Mintea mea în vacanţă îmi joacă feste? Ciudată poezie de adormit copiii! Sau poate…de adormit pe vecie …sau de deşteptat, până nu e prea târziu?! 

Da, gândurile din vacanţă ale românilor nu sunt numai gânduri bune, de vacanţă. Dacă ar fi să “filosofez de vacanţă”, parcă ne mai lipseşte ceva. Poate ne lipsesc cei 40 de ani de pribegie prin pustiu să schimbăm generaţiile şi să ne eliberarăm de trecut. 

Nu ştiu dacă e păcat, dar încă îl aşteptăm pe Moise şi nu ne-am pierdut speranţa, suntem un popor ales şi optimist. Totuşi, prea multă aşteptare, nici Moise nu poate face minuni, poate doar să ne conducă spre ţara făgăduinţei, încă 40 de ani de aici încolo. 

Încolo, e bine în vacanţă! N-am de gând să fac mofturi că soarele arde… acum să vină Trump şi să încerce să râdă de încălzirea globală, cred că i s-ar topi zâmbetul pe buze! Aşa se întâmplă, gândurile de vacanţă rămân pe plajă şi în locul lor vin gândurile grave de Bucureşti. Ultimul gând bun: la revedere pe anul viitor!

Dar poţi să ştii ce va fi la anul în Românica noastră? Totuşi, să stai vara în Bucureşti ? Hmmmm… întrebaţi “mondenele şi mondenii… ce căldură monşer”, Bucureştiul vara e imposibil încă de pe vremea bunicilor, stai doar dacă nu eşti legat de glie! 

Şi gândul rău începe să mă sâcâie: dar Bucureştiul e imposibil şi în restul anului! De când cu eliminarea taxei de mediu de actuala guvernare, nu mai ai loc de “rable”. Am auzit că s-au înmatriculat aproape 1 milion de maşini vechi în ultimii doi ani, iar în Bucureşti nu mai avem loc din cauza celor 1.300.000 de maşini cu număr de Bucureşti, care, şi când stau, ocupă 1.300 de hectare de teren util. 

De exmplu, prima banda de circulatie. Nu cred că mai trebuie să explic ce se întâmplă în oraş când vine ziua cu treburi şi lumea circulă; şi nu trebuie să circule toate maşinile deodată ca oraşul să se blocheze. 

“Başca” în timpul zilei mai vin încă vreo 300.000 de maşini din afara oraşului, cu treabă sau în trecere. Săracii oameni, n-au nici o vină, pur şi simplu cei care vor doar să tranziteze capitala n-au pe unde să treacă decât prin municipiu, pentru că nu le-am făcut autostrăzi sau variante ocolitoare. Şi pentru că aşa e “amenajarea teritorială a Romaniei”, toate drumurile duc la Roma… adică Bucureşti,  Roma României!  

Şi culmea, după ce guvernul le ia banii cetăţenilor (din taxe, bineînţeles, guvernul nu fură!) vine “avortonul” guvernului, Primăria Bucureşti, şi îi pedepseşte pe aceeaşi cetăţeni pentru naivitatea de a nu fi verificat ce-a făcut guvernul cu banii din taxe , pentru că n-au fost folosiţi pentru transport ci au fost aruncaţi în nişte găuri negre. Si lăcomia rânjeşte mai cerând o nouă taxa, taxa de Bucuresti … se mai pregătesc şi alte taxe: e anunţata taxa de Comarnic.

Cel mai mic ucigaş pe străzile oraşului 

Inspir cu nesaţ aerul sărat al mării să-mi ajungă până anul viitor,  urc în maşină şi, în timp ce mă pregătesc de calvarul drumului “la-ntors acasă”, îmi trece prin gând ce bine ar fi să pot face o provizie de aer bun să nu mai fiu obligat să mă tot  ţin de nas pe stradă, afară, adică în tot oraşul. Aerul de Bucureşti nu-mi prea prieşte, poate ar trebui să urmez “indicaţiile preţioase” ale guvernanţilor : Mută-te! Dacă ar fi aşa de simplu … 

Indicaţiile preţioase sunt rezultatul unor “dezbateri ştiinţifice în cadrul statutar al partidului” (adică discuţii în şedinţele de partid): vinovaţii suntem noi cetenii că locuim aici şi acum, noi mergem cu maşina, noi fumăm, ba chiar am pus grătarul cu mici lângă staţia de măsurat nivelul poluării! E vina noastră!?  

În lumea civilizată, edilii mută poluatorii, interzic maşinile care emit multe noxe, fac din transportul public electric axul vieţii cotidiene şi chiar îl oferă gratuit. 

Respirăm de 8 miliarde de ori pe an şi cu fiecare inspiraţie ne otrăvim. Gulerele de la cămaşa le putem spăla , plămânii nu. 23.000 de români mor anual din cauze asociate aerului poluat şi aproximativ un million suferă de afecţiuni respiratorii. Speranţa de viaţă la noi este cu 10 ani mai mică decat in Europa ecologistă grijulie.  

Poluarea fură în fiecare an un mileniu din vieţile românilor: aceasta înseamnă anii de viaţă pierduţi din cauza morţii premature cauzată de poluarea aerului. Pentru că autorităţile sunt indiferente sau arogante cu proprii cetăţeni, România a fost data în judecată de Uniunea Europeană pentru că pune în pericol cetăţenii europeni români din cauza poluării cu particulele în suspensie. Guvernul ne condamnă, Europa ne apăra, cred că în această situaţie sunt numai cetăţean european şi încerc să nu regret că sunt cetăţean român!

Vinovaţii şi vinovăţiile

Făptuitorul este si autorul moral şi cel care mă condamnă. La moarte! 

Criminalul invizibil şi tăcut, să-i spunem “micul PSD” (particle sudden death – poartă numele de familie al complicelui) un neavenit în lumea civilizată, a sosit în curtea PSD graţie “generozitatii” acestui partid al poporului, care este autorul moral al crimei în masă prin eliminarea taxei de mediu. 

În 2017, PSD a declanşat genocidul prin eliminarea timbrului de mediu: 50% din maşinile înmatriculate au fost rable mai vechi de 15 ani, iar 70% mai vechi de 11 ani. 

Întrebarea: “Cine e de vină ?” este retorică. Vinovaţii îşi recunosc public vina: Planul de Îmbunătăţire a Calităţii Aerului (PICA) al Primăriei Bucureşti ne spune  că traficul rutier este cauza poluării mortale, mult peste limite. PICA recunoaşte că poluarea cu microparticule (PM 2,5, PM10) este extrem de nociva, pe arii extinse în toate sectoarele, afectând nu mai puţin de jumătate din populaţia Bucureştiului, adică fix 1.090.452 de locuitori neinformati . nevinovati! 

În Bucureşti se găsesc de patru ori mai multe microparticule de poluare decât limita maximă admisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, OMS. Nu mai vorbesc că pe lângă traficul rutier avem şantierele de construcţii şi depozitele de deşeuri, binecunoscute de bucureşteni pentru ce pot să facă în materie de poluare. 

Particulele în suspensie PM10 şi PM2,5 sunt un amestec de elemente foarte mici şi picături de lichid provenind din combustia motoarelor diesel. Micuţii ucigaşi se mai numesc “poluanti cancerigeni”.  Autovehiculele vechi fără dispozitive speciale elimină în aer nu numai particule mai mari, acel negru de fum care se vede sau nu se vede,  pe ţeava esapamentului, ci şi paricule invizibile de 2,5 -10 microni, 

Microparticulele mai mici de 10 microni nu se elimină, ele trec prin nas şi gât şi pătrund în alveolele pulmonare provocând inflamaţii şi intoxicări şi la o expunere zilnică se acumulează în timp în plămâni şi îi îmbolnăvesc până la cancer. Cele mai afectate sunt persoanele vârstnice, astmaticii, persoanele cu boli cardiovasculare şi respiratorii şi mai ales copii cu vârstă mai mică de 15 ani, care inhalează mai mult aer decât adulţii şi tind să respire mai mult pe gură , ocolind filtrul natural din nas.

O veste rea. Mai multe veşti rele. 

Vestea cea rea este că nu există o valoare inofensivă, un nivel minim acceptabil al poluării. Orice nivel, cât de mic al poluării îţi degradează sănătatea. Poluarea ucide! 

Expunerea pe termen lung la poluarea aerului este comparabilă cu consumul unui pachet de ţigări pe zi timp de mai mulţi ani şi într-un studiu recent se arată că absorbirea zilnică a aerului poluat poate duce, pe lângă celelalte necazuri, şi la emfizem, o boală care produce alterarea respiraţiei şi reduce capacitatea de efort fizic. 

Nu vă simţiţi de multe ori lipsiţi de energie, n-aţi remarcat apatia copiilor noştri, fără ca medicii să găsească o explicaţie? Poate că micul ucigaş şi-a început treaba! 

Ce ai face cititorule, dacă familia, prietenii tăi ar fi în primejdie? Cred că ai acţiona, te-ai simţi responsabil pentru soarta lor!  

Neamurile noastre din ţară, Tata-Statul si Familia noastră din Bucureşti, Mama-Primăria, în loc să ne ajute ne pun să ne săpam groapa. 

Tătucul-Statul a primit nenumărate scrisori de la verii din Europa cu ce trebuie să facă, dar nu face nimic pentru că are alte treburi urgente, mai importante, alegerile. După cum ştim , alegerile sunt cele mai importante activităţi în România pentru popor, pentru că atunci el există si contează, şi pentru asta partidul de guvernământ se pregăteşte intens patru ani nemaiavând timp pentru altceva. Aşa că nu e timp pentru poluarea cu ceva atât de mic, chiar invizibil, aproape ca nu există daca nu se vede, cum sunt microparticulele

Iar Mama-Primaria Bucuresti, contrar necesităţii de a descuraja traficul pentru a reduce poluarea (dovadă că nici o măsură PICA prevăzută în PMUD ca fiind scadenta nu este îndeplinită), încurajează traficul către şcoli cu finanţarea combustibilului implicat în deplasări şi, bomboană pe colivă, a fost achiziţionarea a 400 de autobuze turceşti diesel chiar de ziua mediului, 5 iunie 2018, care îşi îndeplinesc foarte bine “rolul” de a adăuga noi emisii cancerigene în aerul deja otrăvit.  

Delir total, ultima fază a cruzimii autoritaţilor psihopate: o luna mai târziu se votează achiziţionarea a 100 de autobuze electrice prin fonduri europene pe baza fundamentării că autobuzele cu combustie diesel sunt poluante! Amintiti-va: o lună mai devreme nu erau poluante!

Suferinţa este acceptabilă dacă mai primeşti un pic de viaţă. 

În calitate oficială de muribund, nu vreau să comentez interesul şi afacerile reprezentanţilor responsabili de “casa noastra”, Bucureşti, România. Însă, nu ştiu de ce, îmi aduc aminte de cea mai perfidă tortură practicată de piraţii din Caraibe: cei condamnaţi erau ţinuţi în cuşti atârnate deasupra valurilor oceanului şi li se dădeau speranţe de salvare dacă “livrau” un picior, al doilea picior, o mână, a două mână … până deveneau un cadavru ambulant, dar cu speranţa până la ultima suflare. 

Oribil! Cum vi se pare?  O cruzime calculată, gratuită, fără margini, menită să înfricoşeze duşmanii, foarte asemănătoare cu indiferenta calculată, gratuită, fără margini a unor autorităţi dezumanizate, menită să descurajeze orice opoziţie a regimului . E ciudat să fac asemenea asocieri, dar …  poate revolta mea e ca cea a condamnatilor la moarte!

Cred că şi noi ne-am agăţat de speranţa că oricât ne-ar costa, suferinţa este acceptabilă dacă mai primeşti un pic de viaţă; şi gazdele-edili (asa zişii gospodari, de fapt piraţii noştri)  se uită sadici sau indiferenţi la chinurile noastre. 

Situaţia este atât de gravă încât Uniunea Europeană a deschis o procedura de “infringement” (litigiu) împotriva României pentru poluarea excesiva, în special în Bucureşti. După nenumărate avertismente, România aroganta şi indiferentă n-a reuşit să facă nimic, aşa ca UE bate din picior. 

Pe “site”-ul oficial apare un comunicat copleşitor prin implicaţii: “Romania nu îşi protejează cetăţenii de poluarea cu particule fine (PM10) … care pot cauza astm, afecţiuni cardiovasculare, cancer pulmonar şi decese premature”…Daca România nu acţionează urgent, Comisia Europeană va sesiza cazul la Curtea de Justiţie a UE!”  

Cu autobuzul prin Bucureşti

Ca un bun cetăţean, grijuliu cu cetatea, dar şi ca să nu mă enervez, nu mai scot maşina în oraş  şi merg cu autobuzul … dar tot îmi creşte tensiunea când stau o jumătate de oră pe banda rezervată autobuzelor, pe care o coadă vie de autotiurisme se înghesuie să iasă inintea celorlalţi. Un logan de poliţie rutieră se strecoară câţiva metri pe lângă autobuz, autobuzul greoi stă, stă, stă …pana la staţie mai sunt 10 metri, şoferul deschide uşile, coborâm şi facem semne poliţiştilor: “Domnilor, de ce nu-i obligaţi pe automobilişti să respecte semnalizarea de bandă destinată autobuzelor”? 

Sigur ne-au văzut, dar nici nu întorc capul…batem, geamul coboară şi o voce se ridică prin deschizătura geamului: “Nu e sectorul nostru!”. Şi scena se repetă atât de des încât parcă aceeaşi zi se repetă la nesfârşit. Da, şi zilele se adună, se acumulează …dar nu numai zilele … 

Probabil că planul oficial este să nu ne mai chinuim cu bătrâneţile de bolnavi de cancer pulmonar.  Se pare că guvernanţii pe asta se bazează când spun că sunt bani suficienţi de pensii: din calculele lor meschine a rezultat că în acest mediu, periculos şi în macrocosmos şi în microcosmos,  numărul pensionarilor nu va creşte ci va scădea, aşa că…Ce gând urât! 

Să mulţumim PSD-ului pentru că ne oferă cu multă gentileţe o agonie lungă dar o moarte uşoară?!

Cadoul otrăvit

Ce ne bucuram de cadouri acum trei ani, atâtea promisiuni frumoase, mieroase, generoase… dar nu le-am primit, sau au fost cadouri otrăvite: “un mediu înconjurător mai bun şi un transport sustenabil!?”. Înainte de a fi naivi suntem inculţi politic, ar fi trebuit să suspectăm înşelăciunea: va dăm gratis de toate, nu vă cerem nimic: scutiri de taxe la rable, autostrăzi, aer curat, voi trebuie doar să ne daţi Votul!” 

PSD a ales calea cea mai scurtă la sufletul şi mintea oamenilor, prin buzunarul lor: rable ieftine şi banii înapoi la cei ce au plătit taxa de poluare (şi aceasta, în ultima ei variantă , tot taxa a PSD-ului!). Iar  la pachet ne-a oferit şi micul “psd”, micuţul ucigaş care se plimbă nestingerit prin oraş căutându-şi gazdă pentru totdeauna în plămânii noştri (şi întotdeauna nu înseamnă, din nefericire pentru mulţi români, mult timp!). Dar poate ne-am luat după vorba romanului când a văzut prima girafă în Bucureşti, pe invers: “Asa ceva nu se există “… dacă nu se vede! 

Recunoaştem principiul de bază (singurul!) al acestui partid: s-ar putea să-ţi dăm cu o mână şi sigur îţi luăm cu două!  Cunoaştem şi metoda partidului “na-ţi-o ţie, da-mi-o mie”! Adică, eu ţi-am luat banii (pe taxa de mediu), acum îţi dau banii înapoi şi tu să-mi dai votul, apoi îţi iau iar banii, vezi noua taxa la Bucureşti … şi tot aşa …  

Un copil plânge şi o voce intervine: "faceti ceva, nu vă e milă?" Atitudinea distantă a autoritatilor ne lasă o singură speranţă sa se faca ceva : din milă?! 

Am apelat la drepturile cetăţeanului – şi n-a mers, la responsabilitatea şi obligaţiile autorităţilor – şi n-a mers, am aşteptat măcar un licăr de solidaritate – şi n-a mers.  

Aşa că apelez la mila statului pe banii mei, altfel murim nevinovaţi ca nişte prunci de 30 de ani ai democraţiei, cetăţeni neajutoraţi fără stat, fără instituţii, fără interes, fără rost. Cred că e timpul să nu ne mai gândim, astfel de gânduri ne strică vacanţa şi viaţa, şi să spunem “Stop joc”!