Arghezi povesteşte o întâmplare hazlie-amară din timpul Primului Război Mondial. Ofiţerii ruşi detaşaţi în Regat asemuiau Rusia cu un cazan plin de scârnă clocotindă. Ţarul, clerul, nobilimea şi armata stăteau cu fundul pe capac, împiedicând rahatul să erupă. Povestea, însă, nu s-a oprit acolo. Cazanul a explodat şi a împroşcat mapamondul. Dar nu de aici vreau să pornesc, ci de la interiorul recipientului. În Rusia trăiau sub o presiune teribilă multe ideologii. Diversitatea opiniilor şi a mijloacelor de luptă era la ea acasă: pravoslavnici, anarhişti, idealişti, narodnicişti, democraţi, menşevici, sionişti, bolşevici, cazaci şi câte şi mai câte. Ceea ce îi unea era chiar existenţa imperiului. În clipa în care s-a prăbuşit, toate aceste forţe centrifuge au intrat în conflict. Azi, nici Ucraina nu arată altfel. În câteva săptămâni, toată lumea se va lupta cu toată lumea.

Dar nici despre filosofia conflictelor mondiale nu vreau să vorbesc. Ci despre deplorabila inconştienţă românască, numită, pompos, politică. USL a avut, trei ani de-a rândul, un inamic comun: preşdintele. Câtă vreme Traian Băsescu a tăiat, a spânzurat şi apoi a măsurat, USL a fiert la un loc, în aşteptarea răzbunării. Pas cu pas, alianţa a luat primăriile, judeţele, Parlamentul, prefecturile, deconcentratele, tot. Singurul lucru pe care n-a putut pune mâna e preşedinţia. Ar fi umflat-o şi pe asta, dacă graba, prostia, îngâmfarea şi nechibzuinţa nu şi-ar fi dat mâna pentru a-l salva pe preşedinte. În fine, nu-i bai. Cum am mai spus, dacă puterea ar fi fost concentrată într-o singură mână, marţea neagră a Parlamentului ar fi devenit marţea neagră a întregii ţări. Nu pun nicio clipă în discuţie dimensiunea morală. Încerc să analizez faptele. Visul unui politician e să acapareze puterea pntru a-şi atinge scopurile, indiferent dacă sunt corecte sau nu. În lupta politică (mai ales pe plaiurile mioritice), scrupulele nu-şi au locul. Aşadar, USL nu avea altceva de făcut decât să-şi consolideze poziţiile, să vrăjească populaţia, să-şi extragă profitul din toate resursele posibile. Nu era complicat. Era simplu ca bună ziua.

Dar a procedat de o manieră bizară. Bubele au început (lăsând deoparte catastrofala organizare a referendumului) de la alcătuirea guvernului. Plagiatori, delincvenţi, incompetenţi, afacerişti în blană de oaie s-au regăsit în primele rânduri ale guvernării. Şi au fost daţi în gât repede, mai ales că pe partea cealaltă a baricadei stăteau expeţi redutabili, motivaţi de ură. Politica de cadre a USL a fost catastrofală. După aceast eşec, a urmat aiureala cu Constituţia. Apoi regionalizarea. Apoi, marţea neagră. Colac peste pupăză, USL nu şi-a angajat/câştigat intelectuali de marcă care să-i susţină/aurească poziţia. Dimpotrivă, la umbra majorităţii zdrobitoare, alianţa a considerat că se poate trăi foarte bine şi fără propagandă. Ei bine, nu se poate. Imaginea publică e mai puternică decât adevărul.

În sfârşit, ar trebui să pun problema baronilor atotputernici. Cum am mai spus, aceştia nu sunt interesaţi de cine conduce, atâta timp cât afaceril merg din plin şi justiţia nu-i încurcă. Să moară Ponta şi/sau Antonescu, dacă noi şi ai noştri trăim bine! Baronii PSD vor singuri, baronii PNL vor, şi ei, la borcanul cu miere. Morala e simplă: să luăm noi, singuri, tot caimacul, chit că vom omorî găina cu ouă de aur! Din această dilemă nu putem ieşi!