Gabriela Firea: Nu aş accepta să candidez la şefia PSD sub nicio formă. Liviu Dragnea nu are motive să renunţe

Gabriela Firea: Nu aş accepta să candidez la şefia PSD sub nicio formă. Liviu Dragnea nu are motive să renunţe

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei FOTO Eduard Enea

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, vicepreşedinte PSD, a spus că nu este interesată de preluarea şefiei PSD, iar Liviu Dragnea nu are niciun motiv să demisioneze din funcţia de preşedinte al partidului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Întrebată dacă ar accepta să devină preşedintele PSD, în situaţia în care Liviu Dragnea s-ar retrage, Gabriela Firea a răspuns: „Sub nicio formă. Nu mă interesează absolut deloc ierarhiile politice, sunt concentrată sută la sută pe problemele Capitalei. Vreau să demonstrez că şi o femeie poate să facă treabă bună, în ciuda acelor care se mai întreabă şi acum ce competenţe m-au adus la primăria Capitalei“.

Gabriela Firea a mai arătat că Liviu Dragnea nu are niciun motiv să demisioneze de la şefia PSD. „Sunt convinsă că Liviu Dragnea este un preşedinte foarte bun, un om de echipă, un om care ştie să pună în valoare oamenii politici tineri. Nu văd motivele pentru care dumnealui ar renunţa la şefia PSD: Nu există motive“, a mai spus Firea, la Adevărul Live.

Gabriela Firea este, în acest moment, reprezentantul PSD cu cea mai înaltă funcţie în stat. Ea este vicepreşedinte al PSD şi a ocupat funcţia de purtător de cuvânt al partidului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: