Gabriel Oprea, al doilea mandat la Interne. Cum a fost demis după 20 de zile, la primul mandat, de gruparea Vanghelie-Voicu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Oprea
Gabriel Oprea

Gabriel Oprea a preluat astăzi, pentru a doua oară, fotoliul de ministru al Afacerilor Interne. Preşedintele UNPR a mai deţinut această funcţie în 2008, însă a demisonat după numai 20 de zile. Motivul? Nu a numit secretari de stat doriţi de Cătălin Voicu şi Marian Vanghelie, pe atunci membri influenţi ai PSD.

Gabriel Oprea a demisionat din postul de vicepremier, condiţie convenită, marţi seara, de premierul Victor Ponta cu preşedintele Traian Băsescu, pentru ca acesta să preia, miercuri, ca titular, funcţia de ministru de Interne, având în vedere noua structură a Guvernulu. Imediat, şeful statului a semnat decretul, iar astăzi, la ora 14.00, Oprea a depus jurământul.

Liderul UNPR a preluat interimatul la MAI, încă din ianuarie, după demisia liberalului Radu Stroe din Guvern, în urma scandalului legat de accidentul aviatic din Munţii Apuseni.

Gabriel Oprea a mai fost ministru al Administraţiei şi Internelor, însă pentru mai puţin de o lună, în Guvernul PSD-PDL, între decembrie 2008 şi ianuarie 2009. Ca şi acum, când candidatura sa a fost acceptată de preşedintele Băsescu, Gabriel Oprea s-a bucurat de sprijinul şefului statului, care a reclamat presiunile care l-au forţat să părăsească Ministerul de Interne după numai 20 de zile.

La acea dată, Oprea a demisionat din funcţie, dar şi din PSD, pe motiv că Marian Vanghelie şi Cătălin Voicu ar fi dorit să impună doi secretari de stat la Interne şi şeful DGIPI, post în care Oprea l-a numit pe Virgil Ardelean. La acea vreme, gruparea Cătălin Voicu era extrem de influentă în PSD. 

Pe 21 mai 2010, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a senatorului Cătălin Voicu, acuzat fiind de trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie. Fostul senator PSD Cătălin Voicu a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare, pentru că ar fi primit bani de la oameni de afaceri pentru a interveni pe lângă judecători şi poliţişti pentru a obţine decizii favorabile în dosarele în care erau implicaţii.
 

Odată ce i s-a retras sprijinul politic al partidului, Oprea a demisionat din fruntea Ministerului de Interne, după numai 22 de zile de mandat. „Am vrut să conduc MAI, nu vreau să plimb mapa şi să fiu un ministru-marionetă”, a mai spus el.

Cine este Gabriel Oprea

Gabriel Oprea este doctor în drept la Universitatea Bucureşti, a absolvit Colegiul Naţional de Apărare, cursul postuniversitar pe teme de securitate şi siguranţă naţională, Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti şi Şcoala militară de ofiţeri Sibiu, specializarea intendenţă.

El este profesor universitar, conducător de doctorat la Academia Naţională de Informaţii.

În anul 2000 a fost decorat cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, iar un an mai târziu, în 2001, cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler.

Din octombrie 2009, când a fost înaintat în grad prin decret al preşedintelui Traian Băsescu, este general cu patru stele în rezervă.

Oprea a fost membru al PSD din 2003 până în 2009.

Conform declaraţiei de avere, Gabriel Oprea are două terenuri intravilane - în suprafaţă de 3.245,85 metri pătraţi, respectiv de 950 de metri pătraţi în oraşul Voluntari.

El deţine, de asemenea, o casă de locuit în Voluntari-Pipera, în suprafaţă de 817,92 de metri pătraţi, o casă de locuit în Bucureşti în suprafaţă de 828 metri pătraţi, încă o casă de locuit în Bucureşti în suprafaţă de aproximativ 467 de metri pătraţi, precum şi două apartamente în Capitală.

Oprea mai are o casă de vacanţă la Predeal, în suprafaţă de circa 150 de metri pătraţi şi o casă de vacanţă în Venus. El deţine şi un spaţiu comercial în Bucureşti.

De asemenea, are două autoturisme şi bijuterii şi obiecte de artă în valoare de 10.000 euro, respectiv, 50.000 euro.

Citeşte şi:

Gabriel Oprea a demisionat din funcţia de vicepremier şi a preluat MAI. Băsescu a semnat imediat decretul Vicepremierul Gabriel Oprea a demisonat astăzi din funcţie, pentru a putea fi numit ministru plin la Interne, funcţie pe care o ocupă în acest moment, însă doar ca interimar.Preşedintele Traian Băsescu a semnat imediat decretul de numire în funcţie, iar la ora 14.00 Gabriel Oprea va depune jurământul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite