Frumoşii nebuni ai marilor oraşe

Protestul din seara de 5 februarie din Piaţa Victoriei, Bucureşti. FOTO Facebook/Dan Mihai Bălănescu

În acest text, mă refer la manifestaţiile din Piaţa Victoriei şi din majoritatea oraşelor, nu la cele de la Cotroceni, Piteşti şi Târgovişte organizate pe faţă de PSD. Piaţa Victoriei nu are nicio legătură cu o astfel de manipulare de partid şi de stat. E vorba de o manifestaţie civică spontană, cum nu a mai fost alta după aceea care a creat Alianţa Civică în toamna lui 1990, la care au participat peste 200.000 de oameni.

Doar cu participanţii de acum 17 ani se pot compara frumoşii nebuni ai marilor oraşe din februarie 2017. (Pentru cei care nu ştiu, numele mi-a fost sugerat de titlul unui roman al lui Fănuş Neagu.)

Articolul meu nu-şi propune să reia, pur şi simplu, datele imensei manifestări civice, de care media a fost plină până la buză în tot acest timp. Media, nu ziarele, cu excepţia ziarului „Adevărul“, mult mai econoame în informaţii! Chiar şi Antena 3 s-a întrecut pe sine, de teamă să nu-şi piardă publicitatea! Nu mai vorbesc de Realitatea TV care a dat tonul. Sau de Digi24. Decepţia mea se numeşte B1TV. În ce priveşte România TV, de la postul toxicului fugar Ghiţă nu aveam nicio aşteptare. Ceea ce vreau să fac în cele ce urmează este o concisă analiză politică a extraordinarului fenomen.

Manipulare politică

N-a scăpat nici unui comentator că e vorba de un fenomen civic de o importanţă considerabilă. Mă întreb de câtva timp dacă, bănuind o manipulare şi, încă, a multinaţionalelor, în cap cu Soros, Dragnea et comp se iau ei înşişi în serios sau se dedau unui joc politic. În 1992, m-am amuzat pe seama unui fost lider FSN spunându-i că sloganul cu care s-a întârziat retrocedarea pământurilor – „Vin boierii şi le iau înapoi” – era idiot. Mi-a răspuns cinic: „Idiot, dar eficient!”. Iliescu et comp erau cinici, nu idioţi. N-aş băga mâna în foc pentru urmaşii lor de astăzi. Mie, cel puţin, mi se pare că se joacă cu focul. Până şi un copil descoperă pe cont propriu că focul îi arde degetele. Liderii actuali ai PSD par a nu fi învăţat din experienţa celor şapte ani de acasă. S-au ars, dar nu renunţă la stupidul slogan că Piaţa a fost manipulată de o străinătate ostilă, în cap cu Comisia Europeană, cu ambasadorii a şapte ţări, cu purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, şi având printre manipulanţii direcţi companiile multinaţionale.

„Piaţa a rodit deja“

Prima observaţie pe care orice politician responsabil trebuia s-o facă era că Piaţa Victoriei înseamnă redeşteptarea spiritului cetăţenesc în România. Care dăduse primele semne că nu mai doarme încă de la alegerea lui Iohannis şi păruse a aţipi din nou la localele şi la parlamentarele de anul trecut. E adevărat că se manifestase mai mult în diasporă. Dar ceva trebuia să ne pună pe gânduri: oamenii aceia nu cereau decât posibilitatea de a-şi exercita dreptul la vot.

Eram în Franţa şi am citit toată presa: nimănui nu-i venea să creadă că acesta e adevăratul şi singurul motiv. De ce acest moment extraordinar n-a avut urmare în alegerile din 2016, când participarea la vot a fost de mai puţin de 40%? Voi sugera un răspuns ceva mai încolo.

Prima observaţie pe care orice politician responsabil trebuia s-o facă era că Piaţa Victoriei înseamnă redeşteptarea spiritului cetăţenesc în România.

Pesimiştii susţin în continuare că Piaţa a fost superbă, dar că, PSD şi ALDE neînvăţând nimic, nu va urma nimic. Lucrurile nu stau deloc aşa. Piaţa a rodit deja. A avut loc demisia ministrului justiţiei, chiar dacă era doar un ţap ispăşitor, guvernul a fost remaniat, iar la justiţie a fost adus un independent (vorba vine, dar e semnificativ), ordonanţa 13 a fost abrogată şi de Guvern şi de Parlament, în PSD au apărut disidenţe, Ponta a scos capul şi limba, mizând probabil pe ideea că, în vreme ce el va fi condamnat cu suspendare, Dragnea, aflat la a doua condamnare, va face puşcărie, Tăriceanu se cere la şefia SIE, deşi Dragnea nu-l vrea, Senatul a respins legea măririi salariilor primarilor, o zi după ce PSD îi invitase la centru promiţându-le bani mai mulţi şi „oportunităţi” sporite şi aşa mai departe. Toate acestea sunt roadele Pieţei.

Dacă astăzi ar fi alegeri anticipate, PSD ar pierde o treime din procente, iar ALDE ar sta spăşit nu pe pragul de ascensiune în Parlament de 5%, ci pe muchia căderii în anonimat de 2%. Tot rezultatul celor patru-cinci săptămâni de proteste. Poate totuşi că e bine că nu avem alegeri anticipate: mă tem mai puţin de faptul că s-ar putea repeta amnezia colectivă dintre prezidenţiale şi parlamentare decât de dificultatea în care frumoşii nebuni ai marilor oraşe se află cu siguranţă: cu cine să voteze? Cetăţeanul turmentat al lui Caragiale se afla în aceeaşi încurcătură, doar că el, de fapt, n-avea chef să voteze cu nimeni, în timp ce Piaţa nu de chef electoral duce lipsă, ci de obiect al alegerii.

Piaţa e un fenomen civic. Ea trebuie să facă o opţiune politică. Partidele vechi sunt în derivă. Cele noi, în neputinţă. Anton Pann ne prevenea: „unde nema putirinţa, ce mai chichirez gâlceava!”. Rezolvarea raportului dintre civic şi politic este cheia întregii situaţii. O cheie care însă nu se află în mâna civicilor, ci în aceea a politicilor. E motivul pentru care nu mă pot declara nici eu optimist pe termen scurt sau mediu. Pe termen lung, nu mai e, vai, treaba mea.