Fotografii

Pe toată durata weekendului abia încheiat, pe toate reţelele sociale, posesorii de conturi, şi, slavă Domnului că sunt mulţi!, s-au exersat în calitate de experţi în semiotica imaginii. Ai semioticii fotografiei.

Am citit şi văzut la lucru o groază de discipoli ai lui Roland Barthes. Numai că, desigur, asemenea lui Monsieur Jourdain, ei nu ştiau că sunt discipolii cui sunt. Şi nu ştiau, din motive de studii. Mai corect spus, din cauza absenţei acestora. Şi tocmai din această cauză sunt lesne manipulabili.

Desigur, la vederea unei anume fotografii, au sărit ca arse şi relicvele presei comuniste. Ion Cristoiu a făcut-o la aşa-zisul cristoiutv, acolo unde în fiecare miez de noapte vorbeşte singur, se umflă în pene şi spune că ar fi putut oricând conduce şi CNN, şi New York Times, omul semănând din ce în ce ma mult cu Popriscin, dar şi într-un editorial bine simţit, care se ilustrează şi prin puţine cuvinte (că doar atâtea ştie semnatarul lui), în vreme ce Cornel Nistorescu, ceva mai temperamental, mai nervos, mai sub presiune, a scris un text mustind de furie şi de mânie proletară. S-a făcut astfel simţit fostul ucenic de la I.M. Cugir, făcut om de PCR.

Sunt gata să pariez că astă-seară, pe Mediafax, la resuscitatul Marius Tucă Show, dl. Tucă, cel în vremea in urmă atât de omagiat pentru pretinsele servicii aduse teatrului românesc ca şi pentru scrisul său cum nu se poate mai caligrafic, dar şi cel supranumit „Marele Jack” vor întoarce pe toate feţele problema. Aceea a unei fotografii, apărute ca din senin, vineri, către orele serii, unde, ce să vezi?, erau imortalizaţi, o serie de întreagă de „domni verzi”, înveşmântaţi în „fracuri de morţi luxoşi”, cu „ochii stinşi şi prea sătui”. Care şedeau în „jilţuri adânci şi pufoase”, de parcă ar fi fost desprinşi din poezia Patronul a Mariei Banuş. Respectivii domni, dar şi o doamnă (dama voalată) fumau ţigări scumpe şi trabucuri, beau whiskey şi şampanie, neîndoielnic franţuzească, se ospătau cu pizza şi alte delicatese la care clasa muncitoare, obidită, nici măcar nu poate visa din lipsă de bani. Nu îi are deoarece a fost, cinic şi iresponsabil, trimisă chiar de respectivii domni şi doamna în chestiune în şomaj tehnic. După ce au inventat, în cel mai ticălos mod cu putinţă, povestea ameninţării cu noul coronavirus.

Nu-mi trece deloc prin minte ca în acest comentariu de început de săptămână nici să-i laud, nici să-i apăr pe acei membri din guvernul Orban devenite personaje în fotografia cu pricina. Respectivii au greşit, au încălcat legea făcută chiar de ei şi acum sunt buni de plată. Nu îl voi pune la panoul de onoare pe dl. Ludovic Orban care s-a autocerut să fie amendat şi asta încă de sâmbătă, dis de dimineaţă. Şi nu îl voi pune pe respectivii liberali în antiteză cu baronul PSD de Vaslui, Dumitru Buzatu, insul cu faţa veşnic şifonată, care, după ce a condus o şedinţă, fără a avea masca reglementară, a sfidat, după modelul Liviu Nicolae Dragnea, pe toată lumea.

Nu voi analiza fotografia în chestiune întorcând pe toate feţele lista participanţilor, străduindu-mă astfel să deduc care dintre miniştri e sau nu e în graţiile premierului. Nici nu mă voi erija în Sherlock Holmes, dornic să găsesc făptaşul. Care sunt mai mult ca sigur că va fi descoperit, iar dl. Orban va găsi negreşit formula pentru a-i asigura plata cuvenitelor drepturi de autor. Din din toată tărăşenia nu iese chiar foarte bine SPP. Cu atât mai mult că duminică s-a înregistrat o recidivă.

Dincolo de astea, fotografia cu pricina arată, după părerea mea, în cel mai limpede mod cu putinţă, că pentru şefii din România, indiferent de dimensiunea lor, fie că sunt mari sau mici, fie că sunt de la PSD sau PNL (nici cu PMP, UDMR sau USR nu mi-e ruşine) legea nu prea există.

Noua nomenclatură, indiferent de partid, se crede protejată. Se autoimaginează mai presus de lege. Şi oblăduită de tot felul de zei şi zeităţi de ocazie. Mitul e transpartinic. Realitatea, alta.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevarul.ro