FOTO Cum a arătat Crăciunul politicienilor. Ce schimbări s-au produs faţă de anul trecut

FOTO Cum a arătat Crăciunul politicienilor. Ce schimbări s-au produs faţă de anul trecut

Valeriu Zgonea, alături de cea de-a doua soţie FOTO Facebook

Pentru cei mai mulţi politicieni de primă mână, Crăciunul a diferit faţă de cel de anul trecut, fie că vorbim de locaţiile alese sau mai puţin alese, fie de persoanele pe care le-au avut alături.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dacă anul trecut preşedintele Klaus Iohannis s-a retras la Sibiu de Sărbători, anul acesta, şeful statului a plecat pentru câteva zile în Florida, Statele Unite, alături de soţia, Carmen Iohannis, potrivit unor surse prezidenţiale. Iohannis nu este la prima vacanţă în Florida. Anul trecut, la începutul lunii decembrie, acesta a fost plecat în Palm Beach din Florida, pentru aproape o săptămână. La acel moment, Iohannis a mers să-şi viziteze un vechi partener de tenis de la Sibiu căruia i-a creştinat unul din cei doi copii.

în seara Ajunului, Iohannis le-a transmis românilor "Crăciun fericit!" de pe Facebook, într-un mesaj video. "Naşterea Domnului este sărbătoarea pe care cu toţii o aşteptăm cu bucurie, pentru a fi împreună cu familia. Spiritul Crăciunului constă în a-i simţi alături pe toţi cei dragi şi a celebra generozitatea, buna înţelegere şi liniştea. Cu atât mai mult, în aceste momente suntem datori să ni-i amintim pe cei neajutoraţi, pe cei singuri, pe cei împovăraţi de boală sau de sărăcie şi să ne încercăm să le aducem puţină alinare", a spus preşedintele.

Cioloş s-a retras pe Valea Prahovei
 
Spre deosebire de şeful statului, premierul Dacian Cioloş a preferat să rămână în ţară, anunţând că se va  "retrage" undeva aproape de Bucureşti, alături de soţie. Potrivit unor surse, Cioloş a fost de Crăciun la munte. „O să mă retrag doar cu soţia pentru câteva momente de linişte, pentru că a fost o perioadă foarte agitată în aceste ultime săptămâni şi luni şi mă aştept să fie la fel de agitate şi în lunile următoare“, a spus prim-ministrul.
 
Întrebat ce cadou îi va face soţiei, Dacian Cioloş a spus, zâmbind, că au o înţelegere să nu-şi facă unul altuia cadouri materiale. „Am renunţat de ceva vreme la cadouri materiale şi ne oferim alt gen de cadouri şi inclusiv această intimitate în care putem să discutăm în mod deschis anumite lucruri, să ne acordăm timp pentru noi, e un cadou în sine“, a afirmat Cioloş.
 

Băsescu, acasă cu nepoţeii

Dacă în anii trecuţi, fostul preşedinte Traian Băsescu se afla la munte de sărbători, anul acesta liderul Mişcării Populare a preferat să rămână acasă, alături de familie şi de cei trei nepoţei. Fostul lider de la Palatul Cotroceni a adresat un scurt mesaj românilor, de sărbători, încă din ajunul Crăciunului. „Crăciun fericit tuturor românilor!“, a scris Băsescu, pe pagina sa de Facebook.

Frumoşi, să vă trăiască. Păcat că nu aţi făcut nimic pentru viitorul lor. În 10 ani puteaţi să faceţi ceva bun şi pentru români, cel de sus va judeca pe fiecare în parte. Vă doresc un Crăciun Fericit, aşa cum mulţi români nu pot să-l aibă“, i-a scris un internaut lui Băsescu, căruia i-a şi răspuns. „Dacă dumneavoastră aţi înţeles doar ce v-a spus televiziunea turnătorului Felix, nu înseamnă că în România nu s-a întîmplat nimic altceva. Mai schimbaţi postul. Crăciun fericit“, a sunat răspunsul lui Băsescu.

Udrea, la Poliţie

Crăciunul Elenei Udrea a fost diferit cu siguranţă faţă de anii trecuţi. În dimineaţa de Crăciun, Elena Udrea s-a prezentat  la secţia 2 Poliţie, unde şi-a făcut selfie-uri cu fanii săi.  „E cea mai importantă sărbătoare pentru noi şi le doresc tuturor Crăciun Fericit. Cu mama petrec, apoi cu prietenii... Fabulos a fost anul. Un an extraordinar pentru că am avut ocazii unice pe care nu mulţi oameni le au de a se cunoaşte pe sine şi experienţele pe care le trăiesc sunt dintre acelea care te îmbogăţesc pe viaţă. Sper ca anul următor să fie mai înţelept. Dorinţa este să îmi fie bine şi să am puterea de a mă bucura aşa cum o fac“, a spus Udrea. Î Ajunul Crăciunului, Elena Udrea a fost chemată de procurorii DNA pentru a i se aduce la cunoştinţă că i-a fost prelungită măsura cotrolului judiciar. Controlul judiciar expiră pe 30 decembrie, iar procurorii au decis prelungirea cu încă 60 de zile.

Dragnea, primul Crăciun fără Bombonica

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că va sta alături de familie, cel mai probabil, la domeniul său de la Turnu Măgurele, din Teleorman. "Voi pregăti porcul după ce este executat aşa cum spun normele. Îl pregătesc, îl porţionez. Cei mai buni şorici sunt cei pe care îi pregătesc eu. Dacă o să gustaţi o mâncare mai bună făcută de un master chef decât cea pe care o fac eu, să nu-mi daţi niciun ban", le-a spus Dragnea jurnaliştilor, înainte de Crăciun. Este primul Crăciun în care Liviu Dragnea nu-l petrece alături de soţia sa, Bombonica, de care s-a despărţit.
 
Zgonea, primul Crăciun cu a doua soţie
 
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, îşi petrece Crăciunul acasă, alături de a doua soţie, postând pe Facebook fotografii din jurul bradului. Zgonea s-a căsătorit în vară cu o fostă angajată de la cabinetul său parlamentar.

Adrian Năstase, cu nurorile
 
Fostul premier Adrian Năstase şi-a petrecut sărbătoarea Naşterii Domnului, la Cornu, alături de soţie, cei doi băieţi şi iubitele lor. „Ca de obicei, in seara de Craciun, ne-am adunat intreaga familie, la Cornu. Mosul ne-a strans la un loc, oferindu-ne bucuria de a fi impreuna . Cadourile au fost un pretext pentru a arata ca ne-am gandit unii la altii in timpul anului. Un sentiment tonic, de solidaritate si de caldura.

 
 
La rândul ei, liderul PNL Alina Gorghiu a transmis românilor, de pe Facebook, un mesaj de "Sărbători fericite!", filmându-se lângă un brad împodobit. Alina Gorghiu a mers de Crăciun la părinţii săi, la Curtea de Argeş. „De Crăciun se face un singur fel de politică, şi anume politica familiei şi politica dragostei şi politica gândurilor frumoase şi bune. E timpul să lăsăm deoparte politica, munca, problemele, iar de telefon nu ne atingem decât ca să le trimitem celor dragi gânduri bune“, a spus Gorghiu.
 
Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a profitat de vremea frumoasă de afară şi de Crăciun a ieşit la o plimbare în parc, însoţit de câinele său. „Să fiţi fericiţi de Crăciun !“, a fost mesajul lui Orban.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: