Fostul preşedinte al partidului Noua Republică Mihail Neamţu s-a înscris în PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul Mihail Neamţu, fost preşedinte al partidului Noua Republică, a anunţat că s-a înscris în PNL. În 2012, Mihail Neamţu a transformat platforma Noua Republică în partid, susţinându-l pe fostul şef al statului Traian Băsescu în timpul suspendării.

Noua Republică a negociat şi intrarea în alianţa ARD, formată din PDL, PNŢCD şi Forţa Civică, însă nu a putut participa în construcţie pentru că NR nu a fost înscris la Tribunal ca partid.

La alegerile parlamentare din acea toamnă a candidat pentru un mandat de parlamentar, pe listele PNŢCD, însă nu a câştigat.

În 2013, Neamţu a pătruns în plenul Camerei Deputaţilor, unde vorbea premierul Victor Ponta, şi i-a întrerupt discursul, acuzându-l de trădare în cazul Roşia Montană.

În martie 2016, Neamţu a anunţat că se retrage din politică, partidul înfiinţat de el continuând sub o altă conducere.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite