Foştii parlamentari pregătesc ofensiva pentru a-şi recupera pensiile speciale

Foştii parlamentari pregătesc ofensiva pentru a-şi recupera pensiile speciale

Renate Weber FOTO Shutterstockine

Fostul senator USR Mihai Goţiu a dezvăluit pe Facebook planul unor foşti parlamentari pentru a-şi recupera pensiile speciale care au fost eliminate săptămâna trecută prin lege.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mihai Goţiu explică că a primit o petiţie din partea Asociaţiei Foştilor Parlamentari, adresată către Avocatul Poporului pentru a ataca la Curtea Constituţională decizia de eliminare a pensiilor speciale pentru parlamentari.
 
„Ştiaţi că în România există o Asociaţie a Foştilor Parlamentari? Recunosc că, până mai ieri, eu habar nu aveam. Asta până când nu mi-a fost transmisă o petiţie asumată de această Asociaţie, adresată Avocatului Poporului.  Ce aşteaptă aceşti foşti parlamentari de la Avocatul Poporului? Nu e greu de ghicit: să atace la Curtea Constituţională a României (CCR), legea adoptată săptămâna trecută de Parlament, de eliminare a pensiilor «de parlamentar»”, a explicat Mihai Goţiu pe Facebook.
 
Fostul senator USR a căutat apoi mai multe informaţii despre asociaţie.
 
„Am căutat ceva mai multe informaţii şi am aflat şi eu că Asociaţia Foştilor Parlamentari a fost înfiinţată în 2009 şi avea (la acea dată), 9 membri, foşti parlamentari FSN, PSD, PNL, PRM şi PC. 
Pe lângă cele două-trei ştiri indexate de Google cu privire la înfiinţarea Asociaţiei, în 2009, am mai găsit o singură referinţă legată de activitatea acesteia. E vorba de o menţiune despre o întâlnire cu fostul Avocat al Poporului Victor Ciorbea, de la sfârşit de august 2014, la care au mai participat şi reprezentanţii Asociaţiei Funcţionarilor Publici Pensionari (altă «minunăţie» de asociaţie, înfiinţată în anul 2010, despre a cărei activitate am găsit fix această singură menţiune!).
 
Şi, din nou, nu e greu de ghicit care a fost obiectul acelei întâlniri: «În cadrul discuţiilor, membrii delegaţiei au prezentat problemele pe care le întâmpină foştii parlamentari în legătură cu stabilirea drepturilor de pensie» (din comunicatul instituţiei Avocatului Poporului). 
 
Pensii votate, un an mai târziu de Parlament, dar abrogate, săptămâna trecută, în cadrul aceluiaşi for legislativ. Asta dacă nu cumva, acelaşi Avocat al Poporului şi actuala majoritate de la CCR nu pun, iar, piedică”, a mai arătat Mihai Goţiu.
 
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi al Senatului a votat pe 17 februarie pentru eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Forma adoptată de formaţiunile din legislativ a fost cea înaintată de PSD. 357 de voturi au fost înregistrare „pentru” pentru eliminarea pensiilor speciale, UDMR fiind singura formaţiune care nu a vrut să voteze.
 
De la tribuna Parlamentului, deputatul PNL Florin Roman a afirmat că modificarea legislativă iniţiată de PSD ar putea avea „mari probleme de constituţionalitate”.
 
„Astăzi au fost trei proiecte – unul singur a fost original – cel al PNL, care prevedea abrogarea capitolului 11, articolele 49 şi 50, şi care într-adevăr rezolvă problema pe viitor, dar lăsa nerezolvată problema celor în plată. Actualul proiect – şi aici vorbesc pentru românii de acasă, nu vă bucuraţi încă – care a fost amendat şi care prevede inclusiv oprirea celor aflaţi în plată – din punctul meu de vedere va avea mari probleme de constituţionalitate”, a susţinut Florin Roman.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările