Fost ministru al Sănătăţii: Suntem pe aceeaşi curbă statistică ca Italia. Dacă nu avem grijă putem ajunge în situaţia lor

Fost ministru al Sănătăţii: Suntem pe aceeaşi curbă statistică ca Italia. Dacă nu avem grijă putem ajunge în situaţia lor

Nicolae Bănicioiu FOTO David Muntean

Fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu a atras atenţia vineri la un studiu medical care arată că România se află pe aceeaşi curbă statistică cu cea a Italiei. „Mai devreme cu două-trei săptămâni, adică dacă nu avem grijă, putem ajunte în situaţia în care sunt ei astăzi”, a precizat Bănicioiu.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Ce ştim. Ştim că deşi schema terapeutică din România este la un nivel eficient(25 cazuri vindecate/ 0 decese) şi eforturile medicilor sunt de necontestat, deşi majoritatea oamenilor fac forme minime de Covid-19 sau asimptomatice, ABSOLUT TOATĂ LUMEA, APARENT SĂNĂTOASĂ, POATE TRANSMITE ACEST VIRUS.
 
Ce facem. Conform studiilor făcute de publicaţia americană Financial Times SUNTEM EXACT PE CURBA STATISTICĂ A ITALIEI, mai devreme cu două-trei săptămâni, adică dacă nu avem grijă putem ajunge în situaţia în care sunt ei astăzi.
 
Care e concluzia. Niciodată până acum, doctorii, oamenii de ştiinţă, virusologii, chimiştii, bancherii, politicienii, analiştii, corporaţiile şi, într-un cuvânt, întreaga comunitate nu şi-au unit eforturile împotriva unui duşman comun. TOTUL E ÎN ZADAR DACĂ NU TE IMPLICI ŞI TU ŞI NU RESPECŢI REGULILE IMPUSE DE AUTORITĂŢI”, a precizat Nicolae Bănicioiu vineri pe Facebook.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: