Fost ministru al Justiţiei, despre comisia internaţională cerută de PSD: Atenţie ce vă doriţi. În New York, pedepsele nu sunt cu suspendare şi fiscul confiscă averile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru al Justiţiei din guvernul Cioloş, Raluca Prună, a comentat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, cererea PSD de a se înfiinţa o comisie internaţională care să analizeze protocoalele secrete. Aceasta a spus că ar fi mai „util” ca „victimele protocolului” să conteste mai întâi în instanţele naţionale, catalogând ideea PSD drept „ciudată pentru un partid al românismului şi al mândriei de a fi român”.

„Înainte de a face o comisie internaţională, nu ar fi un test util ca vreuna din «victimele» protocolului să îl conteste în instanţele naţionale? Chestia cu comisia internaţională la care PSD subscrie e cam ciudată pentru un partid al neatârnării, al românismului şi mândriei de a fi român. Dar cum nu e realizabilă uşor, nicidecum prin simpla sugestie a unui lobbist oricât de faimos, putem croşeta pe lângă, ajută la manipulare", a scris Raluca Prună pe pagina sa de Facebook. 

Fostul ministru al Justiţiei din guvernul tehnocrat a mai completat ironic şi că în New York, acolo unde a fost primar Rudolph Giuliani, pedepsele nu se dau suspendare, iar averile obţinute în urma infracţiunilor de corupţie sunt confiscate. 

„PS în NY corupţii nu primesc pedepse cu suspendarea executării. În general se cumulează aritmetic pedepsele şi poate da cu zeci de ani în închisori federale. Plus că fiscul le ia toată averea furată prin corupţie. Atenţie cu ce vă doriţi, e sfatul meu gratis pentru partidul stat”, a conchis Raluca Prună. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite