Formele fanatice ale prostiei

Omenirea pare să-şi fi uitat, şi încă foarte repede, chinurile prin care a trecut lăsându-se pradă propriei sale gândiri intolerante, voltei sale discriminatorii, mofturilor sale rasiste.

Nu poţi desconsidera o naţiune având ca temei propriul gust, sugerat sau nu de tot felul de sceleraţi care râvnesc butoanele lumii. Nu poţi desconsidera un popor pe motiv că nu-i digeri cultura, tradiţiile, obiceiurile, nu-i poţi nesocoti valoarea şi demnitatea, punându-l la zid, cu închipuită superioritate. Inima unui popor nu poate fi mai largă decât a altuia, fiindcă esenţa omului, indiferent de rasă, limbă, naţionalitate ş.a.m.d este umanitatea sa. Or a fi om uman, cum spun filosofii, înseamnă să vrei şi să săvârşeşti binele, nu să-ţi umfli muşchii cu invidie şi ură dinaintea celuilalt, arogându-ţi privilegii ultime.

Pentru a înfăptui binele trebuie să ai capacitatea de a privi mai întâi bârna din ochiul tău şi abia apoi paiul din ochiul celuilalt, adică să te cunoşti pe tine însuţi, fiindcă a fi uman înseamnă a şti, iar a şti înseamnă cunoaştere şi moralitate.

Zvâcnirile extremiste ale bandelor de huligani analfabeţi (manipulaţi de tot felul de paranoici, care „trudesc“ de zor la construirea duşmanului, având pretenţia de a face ordine-n lume), încercând resuscitarea amplă a antisemitismului, rasismului etc. sunt un mare pericol pentru omenire. Apucăturile unilaterale aduc calvarul -- şi istoria, în acest sens, e cel mai vertical martor.

Mie, personal, nu mi-e simpatic Sartre, însă nu pot să nu-i dau dreptate atunci când spune că „problema evreiască“ persistă nu din cauza evreilor, ci din pricina antisemiţilor.

Xenofobia, antisemitismul, rasismul şi toate celelalte „isme“ ale înfierării nu sunt, cred eu, decât formele fanatice ale prostiei ce are a împinge ura dincolo de limitele ei, instaurând iadul între bătăile inimii.