Ar trebui să admitem, ascultând vocea străzii, că, în timp ce căutăm soluţii pentru arhitectura securităţii statului, pentru integrarea europeană, pentru modernizarea sistemelor de apărare şi pentru alte asemenea idealuri înalte, îi lăsăm pe cetăţeni să ajungă în stradă din cauza unor credite scăpate de sub control sau ignorăm pur şi simplu creşterea constantă şi dureroasă a preţurilor, ”la nivel european”, cărora veniturile din România nu le mai fac faţă de mult. Am ajuns să semănăm cu India care trimite rachete în spaţiu în timp ce milioane dintre cetăţenii acestei ţări nu au apă de băut. La fel proceda şi regimul comunist din diferite ţări: se lansa în proiecte megalomanice în timp ce locuitorilor le lipseau cele necesare traiului zilnic.

Dar despre sărăcie nu vorbeşte nimeni în public la modul serios, aceasta nu este o problemă de CSAT, este doar un capitol în statistici, cu cât a crescut, în ce ritm, de parcă am măsura temperatura, nu felul în care se prăbuşeşte viaţa cetăţenilor români!

”Foametea extremistă”, lărgind sensul termenului ”foame” la tot ceea ce înseamnă penuria vieţii de zi cu zi, este cea mai mare ameninţare la adresa României la această oră.

De aceea, cred că cel mai corect răspuns dat la întrebarea cu ce ameninţări extremiste se confruntă România este cel pomenit în titlu. ”Foametea extremistă”, lărgind sensul termenului ”foame” la tot ceea ce înseamnă penuria vieţii de zi cu zi, este cea mai mare ameninţare la adresa României la această oră. Că nimeni din clasa politică actuală nu o ia în serios este doar o dovadă a lipsei de realism şi de implicare a politicienilor în România reală. Politicienii vechi au nevoie de rachete în spaţiu, de teorii alambicate, de concepte şi dezbateri nesfârşite, nu vor să recunoască faptul că pur şi simplu cetăţenii României sărăcesc de la o zi la alta într-o spirală nesfârşită a lipsurilor şi că această clasă politică din ultimii 25 de ani este direct responsabilă pentru dezastru.

Pentru sărăcie nu se fac pacte politice, nu se strâng semnături, nu se semnează condoleanţe, deşi victimele sărăciei româneşti sunt nenumărate. Dar sărăcia nu e ”sexy”, nu dă bine, nu e frumos să te ocupi de aşa ceva. Şi oricum, nimeni din cei care au provocat-o nu vrea să rezolve sărăcia din România. Mai sunt încă multe rachete de trimis în spaţiul imaginarului inutil care necesită bani şi resurse. Sărăcia poate să aştepte. Şi, între timp, să tot crească...